luni, 16 februarie 2009

Baiatul inconjurat de un zid


- Fortificarea eului copilului traumatizat
- Ieşirea din situaţie

BĂIATUL ÎNCONJURAT DE UN ZID


Demult, odată, s-a născut un copil. Când a crescut destul de mare ca să observe ce se găsea în jurul lui, şi-a dat seama că se născuse în plin război. Cei din jur erau împărţiţi în două tabere. Parcă înebuniseră de tot încercând să se ucudă unii pe alţii. Se luptau din greu. Puştile trăgeau, gloanţele şuierau, tunurile bubuiau îngrozitor, bombe explodau peste tot. Băieţelul era prea mic ca să se poată apăra singur. Nu ştis să lupte şi nu avea nici un chef să tragă cu puşca sau să facă rău rănind pe cineva. Însă pentru că se afla în plin război era şi el nevoit să facă ceva, pentru că altfel l-ar fi putut lovi o bombă, sau vreun glonte şi l-ar fi omorât.
Din această cauză, a construit ziduri de jur împrejurul lui sperând că cele două tabere duşmane nu-l vor observa dacă se ascunde acolo. Credea că dacă se va rămâne neobservat nimeni nu-l va răni cu vreo armă. A folosit tot felul de lemne şi pietre ca să-şi construiască ascunzătoarea. Pentru mai multă siguranţă nu a lăsat loc nici de fereastră, nici pentru uşă. A mai făcut un acoperiş gros şi întunecat. Stătea pitit în adăpostul său şi încerca să fie cât mai liniştit ca să nu-l găsească cineva. Pentru că înauntru nu pătrundea de loc lumina zilei, singurul fel în care putea să-şi dea seama cum trece timpul era simţind temperatura. După cum era cald sau frig, ştia dacă a venit vara sau iarna.
Bineînţeles că se simţea teribil de singur, dar habar nu avea ce altceva ar putea face, pentru că afară, cele două tabere se razboiau încă, iar lui îi era teribil de frică.
Într-o zi, un şoricel s-a strecurat printr-o crăpătură a peretelui şi a început să alerge încoace şi-ncolo prin ascunzătoare. Băiatul l-a observat surprins şi l-a întrebat:
- Cum ai ajuns aici? Credeam că nimeni nu poate pătrunde prin pereţii mei puternici, fără uşă şi ferestre.
- Nu fi prostuţ! i-a răspuns şoricelul! Totdeauna se găseşte o intrare sau o ieşire. Chiar atunci când crezi că ai construit pereţii cei mai groşi, descoperi că ei nu sunt deloc groşi sau de nepătruns! Eşti singur-singurel pe aici? Mi se pare cam aiurea, cam trist şi cam întunecos aici, nu crezi?
- Ba da, răspuns băiatul. Nu-i prea plăcut aici, dar nu ştiu ce să fac altceva, pentru că afară este război şi nu am unde să plec în altă parte.
- Bineînţeles că mai există loc unde să te duci, a zis foarte convins şoricelul. În lumea asta nu este peste tot război. Aici se dă cu adevărat o bătălie. Dacă vom pleca de aici, te vei putea duce într-un alt loc unde nu este război. Pun pariu că o să-ţi placă foarte mult să trăieşti în altă parte. O să te poţi juca, o să faci sport sau orice ai chef, la fel cum fac copiii de vârsta ta.
Aşa că băiatul şi şoricelul s-au aşezat ca să se gândească ce-ar putea face pentru ca băiatul să iasă de după ziduri şi din zona unde se purta războiul. S-au gândit la tot felul de planuri. Mai întâi li s-a părut bine să sape un tunel lung. Numai că asta cerea mai multă putere de muncă decât avea el. Apoi s-au gândit ce s-ar întâmpla dacă băiatul ar ieşi repede afară şi ar lua-o la fugă tare de tot sperând să nu-l lovească nici o bombă în acet timp. Totuşi nici idea aceasta nu părea mai bună ca cealaltă. Atunci şoricelul a făcut o observaţie interesantă:” Ai văzut că atunci când cineva ridică un steag alb în timpul unei bătălii, nimeni nu mai are voie să tragă el, pentru că este un semn internaţional de pace? Steagul alb le dă de înţeles celorlalţi că nu eşti periculos şi că nu vrei să faci rău nimănui. Atunci poţi trece printre tabere neînarmat, fără să păţeşti nimic. ”
Băiatul a rupt o zdrenţă de culoare albă şi a legat-o de un băţ lung. Pe şoricel l-a băgat în buzunar şi tremurând de frică a ieşit dintre pereţii ascunzătorii pe care şi-o construise de jur împrejurul său, fluturând steagul alb. Mergea repede, tot mai repede în timp ce şoricelul din buzunar îi spunea cum să iasă din zona războiului. Cei care se luptau au încercat să-l atragă fiecare de partea sa în război. Dar băiatul a refuzat. Fiecare tabără voia să-l facă să ţină cu cineva şi să lupte împotriva celuilalt, devenind soldat în război. Numai că băiatul era tare sătul de război, era sătul de lupte, era sătul de ură şi mânie. Se săturase şi să stea pitit, singur şi trist după pereţii groşi pe care îi ridicase în jurul său. Băiatul a continuat să meargă până la marginea câmpului de bătălie într-un loc de unde nu se mai lupta nimeni împotriva altcuiva. Nu erau gloanţe, bombe sau alte pericole. A găsit oameni care să aibă grijă de el cu dragoste şi bunăvoinţă. Împreună cu ei a învăţat foarte multe despre el însuşi, despre lumea sa.
Lucrul cel mai important pe care l-a învăţat a fost cum să se ţină departe de războaie, în aşa fel încât să nu mai trebuiască să-şi ridice ziduri de apărare în jurul său.
A priceput că se poate întâmpla să fie şi el furios, dar atunci când furia îl stăpâneşte, înseamnă că a intrat şi el în război.
După ce a reuşit să înveţe toate acestea, lumea a devenit pentru el un loc fericit, care l-a ajutat să uite că a trecut mai demult şi el prin acel război, ascunzându-se după ziduri groase, despre care acum nici nu-şi mai aduce aminte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu