joi, 19 februarie 2009

Intervenţia terapeutică şi integrarea socială a copilului cu autism

1. Autism, familie, integrare socială

Autismul este una din cele mai grave boli ale copilăriei care fânează dezvoltarea. Copilul devine cu greu autonom. Şchioapătă din punct de vedere afectiv: ori are prea multe emoţii ori nu are destule. Inteligenţa nu este atinsă, doar că nu se poate servi de ea din cauza închiderii sale faţă de lumea exterioară. Poate deveni competent în domeniile în care este dotat.Creşte în mod dizarmonic, unele sectoare ale personalităţii sale rămânând foarte puţin dezvoltate, în timp ce altele depăşesc adesea normalul. Se poate spune că păstrează aproape toată viaţa o anumită fragilitate a caracterului şi că are nevoie să fie susţinut de un mediu care să-l înţeleagă şi să-l accepte
Familia cu un copil cu nevoi speciale se confruntă cu o situaţie nefamiliară şi foarte dificilă care provoacă anxietate membrilor ei. Când copilul cu autism începe grădiniţa situaţia devine şi mai dificilă: comparaţia dintre copilul cu autism şi ceialţi copii de vârsta lui scoate în evidenţă caracteristicile neobişnuite ale copilului cu autism. Părinţii se confruntă cu decizii care trebuiesc luate în situaţii critice de viată, cum ar fi alegerea unei grădiniţe potrivite care să ţină seama de nevoile copilului, integrarea copilului cu autism într-un program social şi alegerea unei şcoli cu învatamant integrat.
Conceptul de integrare socială este parte integrantă a intervenţiei terapeutice asupra copilului diagnosticat cu autism. În mod obişnuit, integrarea în învăţământul de masă a copilului cu autism presupune integrarea lui parţială în colectiv. Diverse gradiniţe din Piatra Neamţ integrează copilul cu autism în clase obişnuite, o ora pe zi, de 2 ori pe săptamană. Conceptul de integrare socială, pentru un copil cu potenţial, susţine că acesta are dreptul să fie în compania copiilor normali, în aşa fel încat să poată învăţa comportamente sociale pe care să şi le însuşească gradual în procesul lui de dezvoltare.
Pentru a profita de această oportunitate, copilul trebuie integrat regulat într-o clasă de copii normali, pentru a se putea adapta la grup şi pentru a câştiga încredere în sine. Integrarea este cu atât mai facilă cu cât copilul cu autism beneficiază de intervenţie terapeutică acasă, cateva ore pe zi, după orele petrecute de copil la grădiniţă.
Timpul necesar copilului cu autism pentru a se adapta la programul şcolii depinde de individualitatea fiecărui copil, de profesorul cu care intră în contact, de abilităţile terapeutului şi , de asemenea, de potenţialul copilului cu autism.

2. Conceptul de integrare versus anexare

Când un copil cu autism este întregrat în învăţământul de masă putem spune despre el că îl întregrăm în colectivul clasei, dar acest lucru nu descrie în totalitate esenţa conceptului de integrare.
Prima problemă importantă în procesul de integrare constă în modul cum este perceput şi înţeles copilul de către cadrele didactice din şcoală, educatorul şi întreg personalul care intră în contact cu copilul.
Aparţine cu adevărat copilul grupului din care face parte, chiar dacă este un copil cu nevoi speciale, aşa cum şi ceilalţi copii sunt unici în felul lor? Este parte componentă a grupului, funcţionând împreună cu ceialţi copii sau se află pur şi simplu acolo din punct de vedere fizic, fără să fie integrat ca fiind un copil al grupului respectiv?
Aceasta este o problemă importantă, critică, pentru că numai astfel putem determina felul cum este primit copilul în grupul de la şcoală/grădiniţă de către învăţător sau educator şi felul cum acesta il percepe pe copil. Ca oameni, ce simţim atunci când întâlnim un copil care manifestă un comportament diferit, neaştepat, ciudat? Pentru unii din noi ar însemna interes şi curiozitate, pregătindu-ne sa ne apropiem de el şi să comunicăm cu el. Această atitudine ne-ar ajuta să-l acceptăm aşa cum este, fără a încerca să il schimbăm, în virtutea faptului că există heterogenitate şi că nu toţi trebuie să fim la fel.
Pe de altă parte, unii oameni ar putea să opună rezistenţă în a accepta copilul aşa cum este, datorită faptului că ar putea să simtă teamă. Pot să-l respingă sau să simtă milă faţă de un copil ale cărui nevoi sunt diferite de cele ale noastre, ale tuturor. Îndiferent care ar fi sentimentele noastre, învăţătorul sau educatorul întâmpină mari dificultăţi în a accepta un copil al cărui comportament e diferit faţă de cel al altor copii din clasă, fapt ce îl pune în dificultate atunci cand vine vorba de a retransmite celorlaţi copii şi părinţilor mesajul integrării lui.
Copilul poate fi integrat în cadrul unei clase de copii sau anexat în clasa respectivă. Atunci când vorbim de conceptul de integrare, ne ghidăm după principiul conform căruia un copil cu nevoi speciale în învăţământul de masă îi ajută pe ceialţi copii să înţeleagă şi să devină conştienţi de diferenţa dintre ei şi alţii. În situaţia unui copil anexat în cadrul unei grupe, prezenţa lui acolo este percepută de ceialţi ca fiind deranjantă, disturbatoare. Este ca şi cum o parte din concetrarea atenţiei copiilor se indreaptă spre acel copil cu nevoi speciale, care, nu poate fi perceput decât ca un stimul ce îi distrage de la activitatea lor.
Copilul cu autism prezintă dificultăţi majore în ceea ce priveşte comunicarea cu ceilalţi. Maniera în care încearcă să comunice poate fi una ciudată, neadecvată social ca de exemplu: poate părea indiferent faţă de educator şi colegii de clasă, poate ţipa sau poate deveni uneori agresiv. Un educator bine antrenat va observa imediat comportamentele care evidenţiază frustrarea copilului de a nu putea comunica şi va găsi un răspuns adecvat la mesajul transmis de copil.
Un educator rigid, care acceptă cu greutate diferenţa de comportamet dintre copilul cu autism şi ceialţi copii, va relaţiona cu acel copil ca şi cum ar fi un copil ce prezintă tulburări de comportament. Va percepe manifestările copilului ca fiind ciudate şi înspăimântătoare, drept pentru care va încerca de fiecare dată să le stopeze. Tendinţa lui va fi să nu îşi asume responsabilitatea în asemenea situaţii, ci mai degrabă să o transfere către părinţi sau însoţitorul copilului. Acest educator pierde şansa de a găsi soluţii creative care ar putea să-l ajute pe copil să facă faţă stresului său, întărindu-i comportamentul pozitiv şi făcându-l pe copil mai degrabă responsabil de acţiunile sale.
Când copilul este anexat unei clase, educatorul şi copiii se focusează şi observă ceea ce „lipseşte” copilului cu autism, ceea ce copilul încă nu este capabil să facă şi mai ales cât de mult trebuie el să recupereze pentru a deveni ca toţi ceialţi. O atitudine atât de pesimistă din partea educatorului îl va determina să acumuleze frustrare. Astfel copilul cu autism nu va putea niciodată să fie la fel ca celalţi copii, nu va putea niciodată să îi ajungă din urmă, deoarece progresele lui sunt foarte mici şi necesită o perioadă foarte lungă de timp ca să fie atinse. Atunci cand educatorul devine conştient de limitele unui copil cu autism va întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea de soluţii în vederea integrării lui în colectiv. Pentru copilul cu autism fiecare sarcina poate fi „mult prea grea” şi dificil de realizat. În acest mod copilului cu autism nu i se dă şansa de a participa spontan la activităţile de grup.
De asemenea , conceptul de anexare presupune ca părinţii care au copii cu autism să trăiască un sentiment de inferioritate atunci când li se cere să ofere explicaţii şi scuze pentru comportamentul neobişnuit al copilului lor. Aceşti părinţi au puţine şanse să „dialogheze” cu alţi părinţi ai altor copii din clasă. Educatorul este singura persoană căruia pot să se plângă în mod direct. Astfel se deschide un canal de comunicare între educator şi părinţi, canal prin care mesajul negativ al educatorului ajunge la părinţi. În acest mod părinţii se simt şi mai instrainaţi , izolaţi şi fără nici un fel de sprijin.
Conceptul de integrare facilitează observazea comportamentului pozitiv la copil, antrenând o atitudine optimistă a educatorului implicat in relaţia cu copilul. În acest mod se creează o legătură pozitivă între educator şi copil, în care acesta pune accent pe abilităţile speciale de care copilul dispune care pot fi cu uşurinţă arătate celorlaţi (felul cum se mişcă, felul cum se joacă, etc). Educatorul poate reuşi în incercarea de a integra copilul cu autism în clasa sa dacă dezvoltă o bună colaborare cu părinţii copilului. Cooperarea poate încuraja crearea unui grup social de suport pentru copil şi părinţi. Astfel, un educator care face integrare poate încuraja cooperarea dintre părinţii copilului cu autism şi ceilalţi părinţi, în cadrul întalnirilor zilnice de la scoală. În acest sens părinţii pot fi stimulaţi să îşi facă vizite reciproce în orele de după amiază, în vederea unei apropieri între copiii lor. Când, în acest proces al integrării, între educator şi părinţi s-a stabilit o relaţie de parteneriat, aceştia devin conştienţi atât de oportunităţile cât şi de dificultăţile cu care fiecare dintre ei se confruntă. Este mult mai uşor în această situaţie să primescă asistenţă specializată şi să fii alături de ei în situaţii dificile de viaţă.
Integrarea copilului cu autism în învăţământul de masă preupune:
o Este important ca fiecare verigă umană din sistem (educator, părinte, însoţitor, etc) să fie conştient de posibilele obstacole pe care le poate întâmpina în procesul integrării, şi să fie pregătit să îi facă faţă cu responsabilitate, răbdare şi creativitate.
o Cooperarea este esenţială între toţi membrii echipei, incluzându-l şi pe însoţitorul copilului ca partener, în vederea menţinerii unei comunicări eficiente între învăţător şi părinţi, astfel încât cu toţii să adope acelaşi comportament atât acasă cât şi la scoală
o Când toţi membrii echipei, în eforturile lor de a integra copilul, au încredere totală în demersul lor şi sunt inspiraţi de optimism, bazele succesului integrării sunt deja stabilite.
o Continuarea terapiei individuale cu copilul încurajează copilul şi il face mai increzător în capacitatea sa de a se adapta din punct de vedere social.

3. Concluzie

Fiecare copil, pentru a dezvolta încrederea în sine şi în ceialţi, are nevoie de o rutină zilnică, de stabilitate şi predictibilitate. Pentru copilul cu autism, ce prezintă rezistenţă la schimbare şi tranziţie, acest lurcu este primordial. Deoarece el are o percepţie confuză despre lume, are nevoie de clarificări în acest sens. Pentru ca un copil cu autism să se acomodeze cu mediul în care trăieşte şi să fie acceptat, el trebuie să simtă că aparţine unui grup care il întegrează necondiţionat.
 
Sinzina Burcea
Psiholog Clinician Specialist
0742700962, sinzianaburcea@yahoo.com

www.copil-cuplu-familie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu