luni, 16 februarie 2009

O lumina mai ciudata

Fortificarea eului copilului traumatizat

O lumină mai ciudată


Trăia odată mai demult, un băieţandru mai puţin obişnuit.
Spre deosebire de alţii de vârsta lui, el nu ştia cât de sigur poate fi pe sine şi nu se cunoştea deloc pe sine însuşi. Acest lucru se întâmpla din cauză că era învăluit tot timpul într-o ciudată lumină neagră din cap până în picioare. Indiferent unde mergea, sau unde se afla, lumina cea întunecată îl însoţea peste tot, fără să-i ceară părerea.
Desigur o asemenea lumină întunecată era cel mai ciudat lucru, mai ales pentru că nu oricine putea să o zărească. Totuşi cei care îşi dădeau seama de prezenţa ei, profitau cât puteau de băiat. ÎI umileau, tratându-l în cele mai înjositoare feluri. Ne putem da seama că din cauza acestei lumini negre cu care era înfăşurat fără voia lui, băiatul se simţea copleşit de tristeţe. Era foarte amărât, tăcut şi nu putea deloc să-şi dea seama de deşteptăciunea sau de priceperea lui.
Bietul băiat încercase în fel şi chip să se lepede de lumina aceea neagră. Odată a luat-o la fugă cât îl ţineau picioarele, dar când s-a oprit, lumina neagră era tot acolo, lipită de el. Altă dată s-a căţărat într-un copac înalt şi a rămas acolo mai multe ceasuri, dar când a coborât, lumina ciudat de neagră era tot în jurul său. S-a apucat să ţipe cât îl ţinea gura ca să o alunge, dar degeaba. A încercat să o spele, chiar să o înghită, dar nu ajuta la nimic. Nu o putea da la o parte absolut deloc.
Câte odată se simţea atât de neputincios, încât îngenunchea în faţa altora, implorându-i să-i dea şi lui un pic de putere. Numai că nici cu îngenunchiatul nu a rezolvat nimic, ba chiar mai mult, cei în faţa cărora făcea acest lucru îl tratau cu şi mai mult dispreţ, aşa că nu îl ajutau deloc să scape de lumina cea mizerabil de neagră.
Deja începuse iarna şi se apropia Crăciunul. Băiatul era din ce în ce mai disperat. Într-o zi, nerăbdator să mai aştepte până la Crăciun, s-a pornit la drum să-l caute pe Moş Crăciun. Mai curând să-l roage să-i îndepărteze povara de care nu putea scăpa. L-a găsit şi i-a explicat lui Moş Crăciun că el nu-şi dorea jucării, nu-şi dorea nici un cadou, ci numai să scape de lumina cea neagră, fară de care viaţa lui ar fi putut deveni atât de fericită.
Moş Crăciun i-a promis că va încerca să vadă ce va putea face pentru el. Băiatul a plecat, îndoindu-se puţin în sinea lui că Moş Crăciun îl va ajuta, pentru că de altfel el nici nu prea credea în Moş Crăciun.
În timp ce toată lumea se pregătea bucurându-se de apropierea sărbătorii Crăciunului, băiatul nostru se simţea tot mai împovărat de ciudata lui lumină neagră. În seara de ajun băiatul era convins că Moş Crăciun uitase cu totul de rugămintea lui, aşa că s-a culcat fără a mai avea vreo speranţă să-i fie îndeplinită rugămintea. Însă în acea noapte de sărbători băiatul a avut un vis.
Şi în vis se făcea că auzea un glas dulce şi blând, care îl chema pe nume. Şi-a dat seama imediat că era vocea unui înger, învăluit într-o minunată lumină aurie. Îngerul I-a înştiinţat că a fost trimis anume ca să-i îndeplinească dorinţa şi să-l scape de lumina neagră care îl împovărase atât de mult timp. Zicând acestea, îngerul cel minunat şi-a înălţat braţele, care asemenea unor magneţi foarte puternici au smuls cu totul lumina ciudată şi neagră în care fusese înfăşurat băiatul.
Apoi îngerul i-a spus că lumina neagră nu se mai apropia niciodată de el şi nu-l va mai împovăra. În plus, îngerul a desprins o parte din minunata lui lumină aurie şi a legat-o strâns de scânteia luminoasă care zăcea neştiută şi ascunsă adânc în sufletul băiatului. Îndată ce a facut acet lucru, propria lumină aurie pe care o avea băiatul înăuntrul său a început repede să crească. Era o lumină strălucitoare, exact ca acea a îngerului. După ce a îndeplinit acet lucru, îngerul I-a binecuvântat cu mult drag pe băiat, şi - a luat rămas bun, iar apoi a dispărut.
Băiatul era atât de încântat, că nici nu a mai putut dormi restul nopţii. Se simţea cu totul şi cu totul altfel. Când s-a făcut în sfârşit dimineaţă, a ieşit tiptil din camera lui şi a observat că lângă brăduţul împodobit, Moş Crăciun îi lăsase o muIţime de daruri. A găsit un minunat glob de cristal şi o casetă plină de chei. Mai era acolo şi o oglindă pe care stătea scris:
"Uită-te la mine şi vei vedea adevăratul tău chip".
Băiatul a privit şi nu a mai văzut nici o urmă din lumina neagră.
În zilele care au urmat acelui Crăciun, băiatul şi-a dat seama că cei din jur îl tratau cu totul diferit. Pentru că el însuşi ajunsese să se cunoască, să-şi dea seama că este inteligent, că poate fi sigur pe el. Ca prin minune cei din jurul său îl apreciau la fel de bine. Pe zi ce trecea, băiatul înţelegea tot mai mult ce important este să te accepţi şi să fii mulţumit de tine însuţi.
Acest sentiment dă adevăratul înţeles senzaţiei de încredere în sine şi de putere pe care trebuie să Ie avem. El s-a convins din ce în ce mai mult că avea această putere şi că toate umilinţele sau vorbele urâte pe care trebuia să Ie îndure ţineau de trecut şi nici nu mai merita să se gândească la ele.
Anii s-au scurs unul după altul. Multe sărbatori de Crăciun i-au adus bucurii. Băiatul a devenit un adevărat bărbat. Lumina acea strălucitoare şi aurie care îl învăluia crescu tot mai mult odată cu el. De fiecare dată când îşi împodobea bradul de Crăciun, avea grijă să pună acolo şi un mic îngeraş, care să-I amintească pentru totdeauna că visele pot deveni realitate şi că oamenii se pot schimba.

Notă: Dacă spuneţi povestea unei fetiţe, eroina principală va fi tot o fetiţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu