duminică, 6 februarie 2011

De ce o formare pentru cadre didactice, parinti, terapeuti si insotitori pe tema integrarii copilului cu autism si Sindrom Down in invatamantul de masa?

Ideea initierii acestui curs a aparut cu mult timp in urma, ca o necesitate fireasca,  insa am asteptat sa ii soseascaimpul. Orice lucru in care crezi foarte mult are un TIMP al lui cand se poate manifesta deplin si eficient, astfel incat mesajul care doresti sa il transmiti sa poata schimba perspectiva. Asa s-a intamplat si cu aceasta idee. Intai a fost gand, si apoi a fost cuvant si apoi s-a transformat in fapta. Pentru mine este foarte important sa existe concordanta intre ceea ce simt, gandesc, spun si fac. 

Astfel s-a nascut  "Integrarea copiilor cu dizabilitati (Autism si Sindrom Down) in invatamantul de masa – principii de baza.curs adresat cadrelor didactice, isotitorilor , terapeutilor si parintilor interesati de procesul integrarii copilului lor in invatamantul de masa. 

Ani la rand, ideea integrarii copiilor cu autism si alte dizabilitati in invatamantul de masa a fost foarte greu acceptata de cadrele didactice. Ceea ce a insemnat o provocare pentru mine in anul 2002, nu poate insemna intotdeauna o provocare pentru educatorii, terapeutii si oamenii de rand care intalnesc pentru prima data un copil diferit. Imediat am realizat ca ceea ce lipseste cadrelor didactice, terapeutilor si parintilor este o viziune de ansamblu al acestui demers numit INTEGRARE.

Interventia terapeutica a copiilor cu autism are ca scop final integrarea lor in invatamantul de masa (cu insotitor sau fara), in functie de particularitatile bolii si potentialul copilului. Ca sa pot avea propria mea viziune asupra conceptului de integrare in anii 2007 si  2008 am insotit 2 copii cu autism in doua gradinite din Piatra Neamt, supervizata fiind de specialistii Centrului Mifne din Israel.  Timp de aproximativ 2 ani , 4 ore in fiecare zi,  am fost mediator, facilitand relatia dintre copilul cu autism si cei care il inconjurau. 
Un insotitor are responsabilitati si sarcini clare: sa incurajeze copilul in timpul integrarii, sa mentina vie relatia dintre el si ceilatli copii, sa incurajeze relatia dintre copilul autist si educator, sa faciliteze contactul cu intreg personalul institutiei. Astfel am avut grija sa notez , zi de zi, in caietul de observatii, aspectele pozitive si modul cum gaseam solutii la diverse situatii neprevazute care apareau , in procesul  integrarii. 
A integra un copil cu autism insemna a-l face sa simta ca apartine grupului. Sa primeasca continuu incurajare si limite clare sunt alte obiective ale integrarii.  De asemenea este important sa stie ca este capabil si ca este important pentru ceilalti membri ai grupului. Este fundamental sa primeasca ajutor pentru a stabili relatii cu unul sau mai multi copii din acel grup. Ca insotitor este foarte important sa inveti cum sa initiezi relatii oportune, observand cand, cu cine si  in ce conditii acestea sunt posibile. Exista de asemnea o anumita atitudine etica de care trebuie sa tinem cont in relatia cu educatorul de la acea grupa. Toate aceste aspecte faciliteaza munca educatorului cu acel copil, transformand-o intr-o activitate pozitiva. 
Cadrele didactice au nevoie sa cunoasca caracteristicile bolii si ceea ce se astepata de la ei ca membri ai echipei, pe parcursul derularii acestui proces. Un educator care refuza un copil cu dizabilitati la grupa lui de copii are motive serioase sa o faca atata timp cat nu cunoaste specificul tulburarii sau nu se simte ascultat, inteles, incurajat, sprijinit. Acelasi lucru se intampla cu un parinte care, pe langa ca nici el nu se simte ascultat--inteles-incurajat-sprijinit, se loveste mereu de un zid al respingerii si neputiinei. De asemenea , si unii si altii au nevoie sa stie  CUM se face integrarea.

Pentru mine a fost foarte important sa inteleg ce simte un cadru didactic cand vorbim despre posibilitatea integrarii unui copil cu autism in grupa lui , identificandu-i nevoile si actionand in consecinta. Am fost educati sa fim elevi model, frati model, educatori model, orientati mereu catre a face lucruruile la SUPERLATIV, cu PEFECTIUNE. Nimeni niciodata nu ne-a spus ca putem avea curajul sa fim si imperfecti  si ca, de fapt, putem fi doar UMANI. Nimanui nu-i place esecul sau sa fie pus intr-o pozitie de inferioritate (Alfred Adler). Acesta poate fi un motiv consistent  pentru care educatorii refuza integrarea si parintii isi pierd curajul de a mai lupta pentru drepturile copiilor lor. .

Am staruit asupra acestei idei punanadu-ma in locul lor. Chiar am fost in locul lor atunci cand , in anul 2002, primul copil cu simptome caracteristice autismului, mi-a aparut in cale. Am sa descriu si sentimentul : ma simteam inutila, nestiutoare, fara informatii despre boala si fara sa cunosc vreo metoda de interventie. Si m-am gandit apoi «Parintii lui Mircea asteapta ceva de la mine ce eu nu le pot da. Sa le spun ca habar nu am ? Sa le spun cum ma simt ? Sau mai bine sa le spun ca copilul lor nu are nici o sansa, ca este total defect ? ». Dupa un timp, cand dupa Mircea, doua surori gemene (de care imi amintesc cu mare drag) in varsta de 2 ani si cateva luni, venind cu suspiciunea diagnosticului de autism,  au trecut pragul incaperii unde lucram atunci, am ales sa spun exact ce simt : «Aceasta boala misterioasa este total necunoscuta in Romaania. Suntem "pionieri " si sunt gata sa va sustin si sa invatam impreuna cum sa actionam, oferind ajutor reciproc». 

O avalansa de intrebari venite de la parinti, asteptau un raspuns de la mine. Eu eram psihologul, eu eram «specialistul ». Dar cine era copilul cu autism ? Am inceput sa caut raspunsuri. Lipseau cartile de specilaitate. Gasisem doar « O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii » si "Portretul lui M".  Cazurile se inmulteau.   In anul 2005 un curs sustinut de Tudor Mitasov, un psiholog cu mintea deschisa, acum de renume, a facut putina lumina in ceata groasa ce ma invaluia. Era singurul curs existent pe piata roamaneasca la acea vreme. Abia atunci mi-au fost cu adevarat clare manifestarile bolii si posibilitatile de interventie. Din acel moment am stiut ca pot alege sa fac ce simt ca se potriveste cel mai bine pentru sufletul meu. Cinci ani mai traziu initiam conceptul numit Being MySelf - Terapie Holistica Timpurie Intensiva pentru Copilul cu Autism si Familia sa , http://www.copil-cuplu-familie.ro/servicea.html, (o conceptie inovatoare, adaptata spatiului romanesc,  a terapiilor pe care le-am invatat pana acum,  integrand totodata credintele mele despre persoanele cu dizabilitati) . Odata cu aceasta initiativa am conceput  si un serviciu de consiliere pentru parinti si terapie intensiva pentru orice copil cu Sindrom Down sau alta tulburare de dezvoltare (http://www.copil-cuplu-familie.ro/serviceb.html). Abordarea holistica  a insemnat sa structurez si un curs pentru cadrele didactice, terapeuti, insotitori si parinti care sa puna in valoare copilul cu autism, Sindrom Down  si alte dizabilitati ce tocmai a invatat SA SE CUNOASCA PE SINE.
In anul 2010 am avut prima grupa de cadre didactice inscrise la acest curs la Piatra Neamt, un numar de 8 participanti. Desi in numar mic, feedback-ul lor a fost foarte important pentru mine. Am inteles ca in urma cursului privesc acesti copii cu alti ochi, schimbandu-si perspectiva. Apoi o grupa mica de parinti si educatori la Targu Neamt mi-a dat curaj sa merg mai departe, sa am multa determinare. 

La inceputul anului 2011 un numar impresionant de doamne educatoare din gradinitele din orasele Targu Neamt,  Bicaz, Piatra Neamt  (aproximativ 150 de partcipanti) au fost parte integranta a acestui curs. Parerile lor imi dau curaj sa continui sa cred ca putem schimba perspectiva din care privim viata. Poate fi considerat drept banal si lipsit de eficienta faptul ca , tot ce avem nevoie sa consideram ca acesti copii sunt parte integranta a vietii noastre , este sa ii privim cu "alti ochi"

Nu trebuie sa schimbam nimic din ce ne este dat ci doar sa privim situatia dintr-o alta perspectiva. Tot ce are omul de facut in aceasta viata este sa invete sa "priveasca". Evolutia se bazeaza mult pe modul de a privi lucurile. Oricat ne-am stradui  sa imbunatatim lumea, in aceasta lume nu exista nimic de imbunatatit sau de schimbat inafara de propriul nostru mod de a privi lucrurile.

Cadrelor didactice le pasa. Au dedicat timp si si-au deschis inima in timpul acestei formari, iar eu le-am fost recunscatoare.  Am fost recunoscatoare ca pot transmite MESAJUL MEU, care este de fapt MESAJUL PARINTILOR ACESTOR copii. Mesajul parintilor este de fapt MESAJUL COPIILOR LOR CU AUTISM SI SINDROM DOWN sau alte dizabilitati. 

Am convingerea, in final, ca mesajul acestor copii este un mesaj care ne indeamna  sa fim CONSTINTI DE NOI , alaturandu-ne unii altora,  apropiindu-ne de noi insine, avand toleranta si simtindu-ne egali, iubind  lucurile simple si manifestand pe deplin sentimentul comuniunii sociale, de care vorbeste Adler in teoriile sale. 


By Sinziana Burcea
Psiholog clinician principal
www.copil-cuplu-familie.ro
0742700962

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu