Sinziana Burcea

Comercializarea copilariei! Un documentar de exceptie pentru parinti...

2012-01-26T06:00:00.000-08:00

Copiii consumatori. Comercializarea copilariei

Sunt vremuri grele în care să te ocupi de educaţia copiilor. Nici o altă generaţie de părinţi, în istorie, nu s-a confruntat cu această industrie de 17 miliarde dolari (a produselor pentru copii) care lucrează zi şi noapte pentru a evita părinţii şi a ţinti copiii cu mesaje care subminează valorile parentale.” – Susan Linn, Director al “Campaign for a Commercial-Free Childhood”

Consuming Kids, este un excelent film documentar al anului 2008, în regia cuplului Adriana Barbaro şi Jeremy Earp, care încearcă cu disperare să arunce lumină asupra practicilor murdare ale maşinăriei de reclamă, ce serveşte interesele unei industrii profitabile de multe miliarde de dolari anual, hotărâtă să le vândă copiilor şi părinţilor toate mărfurile posibile, de la alimente nesănătoase până la jocuri video violente şi false produse educaţionale mass media sau maşini de familie. Mai multe aici.

http://documentare.digitalarena.ro/copiii-consumatori-comercializarea-copilariei-2008/

Articol original: Consuming Kids (2008) | Top Filme Documentare - Vizioneaza Gratuit Filme Documentare Online

Povestea dragostei

2012-01-23T08:52:00.000-08:00

Ce este dragostea?

http://www.youtube.com/watch?v=2A8dxtD1B6M&sns=fb

Vizionare placuta !

David te iubesc

2011-12-22T12:06:00.000-08:00

http://www.upa.ro/evenimente-iasi/evenimente-upa/studenii-upa-s-au-implicat-intr-o-nou-campanie-social.html

Studenții din anul II ai Facultății de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității ”Petre Andrei” din Iași, au fost promotorii campaniei de sensibilizare și conștientizare a autismului, "David, Te Iubesc", care se desfășoară la Piatra Neamț, la inițiativa mamei unui copil cu autism și a Fundației Univers Plus. Miercuri, 14 Decembrie 2011, la sediul Cabinetului Individual de Psihologie Sînziana Burcea, a avut loc prima acțiune din cadrul acestei campanii care își propune conștientizarea societății asupra problematicii autismului și creșterea gradului de acceptare și incluziunea socială reală a persoanelor cu autism. Studenții UPA au conceput și confecționat inimioare albastre cu mesajul ”TE IUBESC”, pe care le-au împărțit trecătorilor, în numele lui David si a mamei lui. ”Am remarcat si apreciat interesul social ridicat al acestor minunați oameni, care de fiecare dată răspund pozitiv inițiativelor noastre sociale, le fel cum o face și Universitatea ”Petre Andrei” din Iași. Împreună am simțit multă emoție și entuziasm”, a spus psihologul Sînziana Burcea.
Acțiunea studneților de la UPA a fost coordonată de Lector univ. drd. Marta Vicol.

CAMPANIE DE CONSTIENTIZARE ASUPRA AUTISMULUI DAVID, TE IUBESC

2011-12-21T23:12:00.000-08:00

CAMPANIE DE CONSTIENTIZARE ASUPRA AUTISMULUI
DAVID, TE IUBESC

http://www.youtube.com/watch?v=aqMjEeZQMjM&feature=share

Initiator: Ana Mardari, mama lui David
Partener: Fundatia Univers Plus, Piatra Neamt

SCOP:
 Constientizarea societatii asupra problematicii autismului, fenomen ce se amplifica permanent; cresterea gradului de acceptare si incluziunea sociala reala a persoanelor cu autism
 Stimularea unei conduite emotionale de exprimare a sentimentelor pozitive pentru toti semenii nostri, ca model de impact pentru persoanele cu autism

PLAN DE DESFASURARE A CAMPANIEI DAVID, TE IUBESC!
1. Confectioneaza inimi albastre, asa cum simti ca te reprezinta pe tine
2. Scrie pe inimile confectionate de tine mesajul campaniei de constientizare a autismului: David, te iubesc!
3. Semneaza-te
4. Imparte inimile tale celor pe care ii apreciezi, ii indragesti, ii iubesti si transmite-le mesajul: Te iubesc!
5. Poarta inimile pe care le primesti si indeamna pe toti cei carora le oferi inima ta sa o poarte, ca semn de pretuire a sentimentelor tale.
6. Afiseaza o inima confectionata de tine pe panoul expus la intrarea in institutia unde inveti/lucrezi.

David Te Iubesc. Campanie de sensibilizare David , Fundatia Univers Plus - Piatra Neamt

2011-12-14T12:40:00.000-08:00

David te iubim

Studenti an II Universitatea Petre Andrei din Iasi, Facultatea de psihologie

David Te Iubesc. Campanie de sensibilizare David , Fundatia Univers Plus - Piatra Neamt

2011-12-08T00:49:00.000-08:00

Draga Prietene,

Cu totii stim ca "la inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul". Si tot El, Cuvantul, ne-a zamislit pe noi, oamenii.

Iata ca acum, rostind si tu ...cele 2 cuvinte..., poti sa vii in sprijinul celor care sunt aici printre noi pentru a ne reaminti sa fim mai buni.

Doar spunand "Te iubesc!" celor de langa tine poti prin forta cuvantului tau sa alimentezi valoarea suprema a umanitatii - "Dragostea".

David este un copil real, este un copil cu autism, iar aceasta campanie de constientizare a fost gandita de mine, ca un strigat disperat de ajutor catre noi toti - oamenii.

Numele lui David este parca predestinat simbolizand la fel ca in pilda biblica, lupta pe care David, un copil neprihanit, o duce cu uriasul Goliat. David se lupta cu autismul.

Primeste si din partea mea un "Te iubesc!" si daruieste-l celor dragi tie si lui David, construind inimi albastre dupa modelul realizat de mine. Poarta la vedere o inima cu"David, te iubesc!" pentru a amplifica dragostea universala.

Ana Mardari
mama lui David
Fundatia Univers Plus, Piatra Neamt

Campanie de Sensibilizare


Slogan:

Scop:

v Constientizarea societatii asupra problematicii autismului, fenomen ce se amplifica permanent; cresterea gradului de acceptare si incluziunea sociala reala a persoanelor cu autism

v Stimularea unei conduite emotionale de exprimare a sentimentelor pozitive pentru toti semenii nostri, ca model de impact pentru persoanele cu autism

Plan de desfasurare a campaniei David, te iubesc!

1. Confectioneaza inimi albastre, asa cum simti ca te reprezinta pe tine

2. Scrie pe inimile confectionate de tine mesajul campaniei de constientizare a autismului: David, te iubesc!

3. Semneaza-te

4. Imparte inimile tale celor pe care ii apreciezi, ii indragesti, ii iubesti si transmite-le mesajul: Te iubesc!

5. Poarta inimile pe care le primesti si indeamna pe toti cei carora le oferi inima ta sa o poarte, ca semn de pretuire a sentimentelor tale.

6. Afiseaza o inima confectionata de tine pe panoul expus la intrarea in institutia unde inveti.

Intrebari si raspunsuri:

1. Cine este David?

David este un copil de 5 ani, diagnosticat cu autism. El are nevoie de dragostea si de ajutorul nostru, de acceptarea noastra neconditionata.

2. De ce culoarea albastra?

Culoarea albastra este cea care stimuleaza comunicarea. Principala deficienta a copilului autist este inabilitatea de a comunica. De aceea culoarea albastra a devenit reprezentativa la nivel mondial in lupta impotriva autismului.

3. De ce sa impartim inimi albastre?

Pentru ca exprimandu-ti sentimentele tale de dragoste si de apreciere fata de cei dragi, incurajezi pe toti cei ca David sa-si exprime sentimentele fata de cei pe care-i iubeste si pe care autismul il impiedica sa o faca.

4. Cum sa purtam inimile primite?

Inimile vor fi purtate precum martisoarele pe durata lunii decembrie.

5. De ce sa purtam inimi in piept?

Pentru ca, purtandu-le in piept, in aceasta luna a cadourilor, transmiti mesajul tau de dragoste catre David si catre toti copiii cu autism. Cadoul tau pentru David este dragostea ta.

6. Cat de important este pentru cei din jurul tau ca tu sa sa imparti inimi si sa le porti?

Pentru ca tu vei fi un exemplu demn de urmat pentru cei de langa tine care au uitat sa-si exprime sentimentele.

7. De ce sa facem aceasta acum?

Pentru ca suntem in preajma Craciunului, ziua nasterii lui Iisus, iar Iisus reprezinta dragostea suprema fata de oameni.

Cum sa construim o relatie cu copilul cu autism. Experienta rezonantei mele cu Riana

2011-11-13T09:59:00.000-08:00

Ca fiinta sociala , copilul mic face eforturi sa creeze cu ceilalti relatii esentiale pentru supravietuire. Aceasta nevoie de a se conecta cu persoanele semnificative in viata copilului formeaza fundatia dezvoltarii sociale si a bunastarii emotionale. Autismul este unic prin faptul ca este o disfunctie neurologica semnificativa care duce la dezvoltarea slaba a capacitatii de relationare cu semenii, cu insuficiente ale aspectelor emotionale si comunicationale ale relatiilor personale.

O relatie intre doi semeni presupune incredere, confort, empatie, siguranta. Cu cat se pun mai multe conditii intr-o relatie cu atat mai putine ocazii are copilul de a invata cine este cu adevarat. Implicarea intr-o activitate cu o alta persoana este cel mai dificil lucru pe care un copil cu tulburare de dezvoltare din spectrul autist il poate face. Totodata felul implicarii in interactiune cu o alta persoana influenteaza dezvoltarea emotionala si sociala a copilului. Interactiunea cu o alta persoana are loc intr-un proces de descoperire RECIPROCA ce este ajustat mereu pentru a obtine un atasament psihologic si fiziologic maxim intre cei doi indivizi.

Riana!! Asa am sa o numesc pe fetita de 9 ani care m-a cucerit pe loc saptamana trecuta.. Cu cateva zile inainte auzisemn galsul mamei ei la telefon. Avea o voce calda, fara infelxiuni. Intrezaream ca inca nu si-a pierdut speranta. Venea de departe si dorea sa ne cunoastem. Parea ca mai face inca o ultima incercare inainte de a hotara definitv ca fetita ei autista va ramane pentru totdeauna o persoana non-verbala, in special in relatia cu ea. Mi-a spus ca Riana vorbeste la orele de logopedie si ca acasa si-ar dori sa o poata auzi vorbind cu ea, mama ei. Nu asistase niciodata la o ora de terapie logopedica si ii venea greu sa inteleaga mecanismul prin care, fetita ei draga, spunea cateva cuvinte impreuna cu logopedul. Stiu foarte bine faptul ca, de multe ori, copiii cu autism sunt obligati sa invete sa vorbeasca mecanic, fara sa inteleaga sensul acelor cuvinte pronuntate. Alteori raspund fara entuziasm, la stimulii din jur, doar pentru a scapa de o sarcina ce li se poate parea trumatizanta. Exista o mare diferenta intre a avea limbaj si a comunica. Diferenta este data de expresia fetei, contactul vizual, limbajul trupului, intentia de a comunica si de a astepta un feed-back din partea celui care asculta.

In imediat saptamana urmatoare am invitat-o sa ne intalnim. Auzeam cum interfonul suna si deodata mi-am golit mintea de asteptari si mi-am umplut sufletul cu .... liniste. Am deschis. Dincolo de usa o domnisoara, aproape cat mama de inalta, cu fata speriata si ochii inlacrimati astepta sa fie poftita ..intr-o alta lume necunoascuta pentru ea. Mi-am amintit pe loc de Temple Grandin , frica ei de necunoscut si profesorul care ii spunea ca intotdeauna dincolo de o noua usa vei descoperi o noua lume, care poate fi necunoscuta pentru tine, inspaimantatoare, dar benefica la un moment dat.

A intrat privindu-ma pentru o clipa cu coada ochiului si apoi s-a dezbracat soldateste, indreptandu-se , fara sa apuc sa o poftesc, spre camera de terapie. A luat loc pe canapea, langa mama ei. Riana si-a acoperit fata cu mainile continuand sa planga incetisor. Imediat am realizat ca orice spatiu nou ii producea anxietate, iar oamenii ce-i intalnea o speriau grozav. Eram inca un om care avea sa-i ceara ceva ce ea nu putea da. Era obisnuita sa mearga zilinic la logoped, dar plangea de fiecare data cand mama ei o pregatea de plecare. Asa s-a intamplat si acum. Am intrebat-o pe mama daca considera ca e in regula sa raman doar eu cu fiica ei si daca Riana ar ramane cu mine. Mi-a raspuns afirmativ si si-a luat imediat ramas bun de la fetita. Intelegand intentia mamei, Riana s-a ridicat intr-o fractiune de secunda in picioare si cu un gest extrem de rapid a sarutat-o pe mama ei. Am avut impresia ca vrea sa o insoteasca pe mama afara din camera, doar ca invatase foarte bine ca TREBUIE sa ramana cu mine, desi eu nu-i cerusem imperativ asta. Totul s-a intamplat atat de repede.. In cateva secunde eram doar eu si Riana. Mama era in spatele geamului oglinda, avand posibilitatea sa o priveasca pe fiica ei in tot acest timp.

Aici incepe relatia noastra. Ea pe canapea, fara dorinta de a ma privi. Eu asezata pe covor, uitandu-ma la ea si asteptand si o alta reactie. Asa arata tabloul pentru cateva zeci de secunde. Deodata Riana a ridicat ochii catre mine, ca si cum mi-ar spune “Hai nu incepi odata sa ma intrebi sau sa imi dai sarcini sa le execut?”. A fost doar pentru o secunda, apoi a continuat sa isi ascunda fata in maini. M-am ridicat incetisor si, fara a spune nimic, am luat de pe raft o cutie cu diverse figurine. Am revenit pe dusumea si am asezat cutia in fata mea. Am continuat sa tac. La vederea acestui stimul Riana s-a ridicat cu aceeasi iutime si s-a asezat langa mine. A luat cu repeziciune cutia din fata mea si a desfacut-o. A scos din ea un leu, o pisica, un elefant si le-a pus in sir in fata ei. Eu continuam sa o observ si sa tac. La un moment dat , vazand ca nu ii cer nimic , a pus figurinele la loc, fara sa puna capacul la cutie. Apoi imediat le-a scos din nou, asezandu-le in sir. De data aceasta a inceput sa le arate cu degetul pe fiecare in parte. I-am spus ca vad ca imi arata cu degetul animalele, incurajandu-i comportamentul pozitiv. Nu eram sigura ca intelege ce ii spun, insa speram ca tonul vocii mele si linistea ce i-o ofeream sa o motiveze sa ramana langa mine, fara teama. Apoi am auzit cuvantul “pisica” din gura ei, fara sa ii cer asta, fara sa ma priveasca macar. Am fost uimita si i-am spus ca ma bucur sa aud ca ea vede o pisica. Totodata am inteles ca Riana nu impartasea cu mine ceea ce vedea ci pur si simplu la stimulul vizual cunoscut, asocia verbal denumirea corspunzatoare.

A scos si a bagat din cutie aceleasi trei animale de cateva ori, pana in momentul in care eu am inteles ca intrase in comportament repetitiv. Intrucat ea nu anticipa reactia mea, acest lucru o bulversa teribil. Nu eram la fel ca ceilalti oameni pe care ii cunoscuse pana acum. Nu o intrebam nimic, nu-i dadeam sarcini concrete deci era dificil pentru ea sa anticipeze ce voi face. Intrebari atat de frecvente si atat de limitatoare precum “Ce culoare este aceasta?”, “Spune ce vezi aici?” “De ce nu vorbesti?”, lipseau cu desavarsire din vocabularul meu. Tot ce imi doream era sa ne cunoastem mai bine.

Observam jocul lipsit de sens al Rianei. I-am spus ca voi aduce cuburi sa facem o casa pentru animale. Nu am observat nici o reactie la putinele mele cuvinte. Asadar nu intelegea ce ii spun, chiar daca uzam de cuvinte foarte simple. Ca sa ma fac inteleasa am strigat-o pe nume si imediat ce i-am surprins privirea, i-am indicat cu degetul catre cutia de cuburi de pe raft. Ochii ei s-au indreptat acolo. I-am spus ca vreau cuburi si le-am adus langa noi. Astfel m-am asigurat ca a inteles intentia mea. I-am spus ca vom face o casa pentru pisica. Nici o reactie din partea ei, ca si cum nu ma auzea. Desigur ca auzul ei nu era afectat. Ceea ce am inteles insa era ca nu incarca cu sens vorbele mele, astfel ca , in relatia cu ea , era nevoie sa folosesc COMUNICAREA TOTALA. I-am oferit 3 cuburi. Am astepat sa vad ce va face cu ele. Aveam de gand sa incurajez initiativa ei. Tinea cuburile in mana si astepta. Vazand ca nu ii dau nici o “comanda”, a ridicat din nou ochii catre mine. Era pentru a doua oara cand ma privea. A intalnit privirea mea calda si incurajatoare. Atunci am considerat ca a venit momentul sa contruiesc o casuta sub ochii ei, din cele trei cuburi ale mele. Observand pe sub gene ce fac eu, in cateva secunde si casa ei era gata. Observam si punctam verbal sarguinta Rianei. Eu am ales elefantul pentru casa mea, ea a ales pisica. Nu cred totusi ca stia sa aleaga constient. Am constuit astfel un catier de case, unele din ele cu etaj si parter si o strada pe unde vor trece diverse vehicole, speram eu.. Fiecare animal si-a gasit un loc confortabil unde sa locuiasca. Mai mult decat atat, jocul avea si mai mult sens odata cu aparitia unui excavator care avea sa plimbe animalele din cartier, la ferma din imprejurimi. Nu cumva aceasta este si realitatea cotidiana? Ei bine, Riana avea mari dificultati in a reprezenta o realitate, doar a noastra nu si a ei. Realitatea ei era ca ii lipsesc aceste reprezentari din minte, si eu urma sa o iau in considerare, intr-un mod constructiv. Jocul interactiv a determinat-o sa fie activa si foarte implicata alaturi de mine. Eram egale, iar eu simteam cum creste multumirea de ambele parti. Eu eram multumita ca e motivata in joc langa mine, ea era bucuroasa ca NU-I CER NIMIC DIN CE NU IMI PUTEA DA.

Am observat ca are o capacitate de a imita fantastica si ca usor, usor era din ce in ce mai atenta la mine. Era foarte cooperanta daca ii aratam explicit , concret ce anume faceam acolo impreuna. Odata am dus mana catre parul ei sa o mangai. Cred ca acest gest a speriat-o foarte tare. S-a retas imediat, dar nu sunt sigura ca a inteles exact care a fost intentia mea. Poate ca stia doar, din experienta ei personala, ca atunci cand cineva ridica mana catre tine, mai bine ar fi sa te feresti, pentru a te proteja sau a te simti in siguranta.Pe de alta parte stiu cat de greu ii este unei personae cu autism sa suporte o atingere sau o mangaiere. Am intins mana catre mana ei si am simtit aceeasi respingere. Am mai intins-o odata si atunci Riana a batut palma cu mine, desi eu doream doar sa ma tina de mana, cateva secunde.

Observand confuzia in decodificarea gesturilor mele, m-am gandit ca un joc simbolic cu bebelusii din incapere o vor ajuta sa inteleaga altfel semnificatia acestor gesturi. I-am spus ca vom face masaj la bebelusi si utilizand COMUNICAREA TOTALA, am intins impreuna prosoapele pe care urma sa intindem bebelusii, pe care i-am dezbracat in prealabil de hainele lor. Era hotarata sa aiba grija de bebelusul ei cu o dragoste materna ce am observat-o in special in felul in care ii atingea corpul. Acest joc produce reactii interioare emotionale puternice. Este un joc senzorial (atingere, textura cremei, miros) dar si simbolic. Intrucat lucram in tacere, la un moment dat a fost surprinsa sa ma auda spunand “Uite Riana, bebe vede cu ochii”. Am punctat si nonverbal cee ce am spus. Apoi am dus mana la nasul bebelusului meu, fara sa mai spun nimic. Am auzit-o pe Riana pronuntand cu voce increzatoare “Nas”. Apoi, ca intr-un dans, eu am spus “Gura”, privind cu dragoste bebelusul meu. Am continuat “Cu gura bebe vorbeste”. Am punctat verbal doar cand am observat-o atenta la actiunile mele si apoi iarasi tacerea s-a asternut peste noi. Riana a facut masaj bebelusului, exact in acelasi mod in care faceam si eu masaj bebelusului meu. A cantat apoi alaturi de mine “Nani, nani” cu bebelusul ei in brate, leganandu-l in acelasi timp, ca si mine! Ii lipsea initiativa in joc, dar apreciam bucuria de a fi la fel ca mine. Am fost foarte emotionata si ea a simtit emotia mea. A lucrat imitativ pana in momentul in care eu am asezat bebelusul in fund si l-am mangaiat pe cap. S-a oprit brusc din miscarea ei. Desi era capabila sa imite gestul meu, nu a facut-o. L-am prins apoi pe bebelus de mana, cu un gest tandru , pe care ea l-a observat. In acel moment a incetat din nou sa ma mai imite. Atunci am inteles foarte bine ca aceste doua gesturi ii produceau o emotie foarte puternica, posibil negativa.

Bratele si mana reprezinta instrumentele prin care noi manipulam mediul pentru satisfacerea trebuinetelor organismului, sau pentru a satisface cerintele venite din exterior. Cand un copil cu autism nu intelege ceea ce i se cere, putem fi tentati sa ii luam mana si sa i-o purtam pentru a executa cerinta noastra. La fel face si el cu noi, ne ia mana si ne duce acolo unde exista o dorinta din partea lui, pe care noi nu o intelegem. Suntem oare constienti pe deplin de mesajul pe care il primeste un copil atunci cand noi lucram cu mana lui? Cel mai probabil este unul de neputiinta, ceva de genul “tu nu poti - eu pot”. Sau “esti incapabil”!!! Poti fi tras de mana atunci cand nu intelegi directia in care trebuie sa mergi, fara sa fii pregatit in prealabil. Poti fi plesnit peste mana atunci cand nu faci bine ceea ce ti se cere, sau peste cap. Nu stim ce anume a experimentat Riana, cert este ca atingerea mainii produce un gest reactiv din partea ei, ce mi se pare semnificativ si simptomatic.

Am dansat impreuna, am mirosit fructe si am desenat. Am simtit stangacia in dans dar si dorinta de a se invarti cu mine. Ea mi-a aratat lumea desenului ei, lasandu-ma sa observ ce deseneaza pe foaie iar eu am poftit-o in lumea desenului meu, dandu-i timp sa ma priveasca. Eu am imprumutat un element din desenul ei, iar mai tarziu si ea a hotarat sa imprumute un element din desenul meu. Astfel desenul facut exclusiv individual, a capatat nunate comune, cu valoare de reciprocitate. Am descoperit o lume a mirosului impreuna. Eu mirosem pentru mine, ea mirosea pentru ea. Descoperem in fiecare cutie emotii. M-am bucurat atunci cand Riana a inteles intentia mea de a mirosi din cutia ce o tinea in mana ei. A facut-o la inceput mecanic , apoi cu multa incredere in ea , imi ducea cutia la nas, si privirile noastre se intersectau negresit.

Intr-o singura sedinta Riana mi-a dat tot ce a considerat ea ca eu as putea primi. Simteam o imensa bucurie interioara si imi doream sa mai raman cu ea. Am exclamat totusi“Mi-as dori sa mai petrec timp impreuna cu tine. Acum , insa, o sa o invitam pe mama in incapere”. Din acel moment am pierdut-o pe Riana mea. Devenise Riana mamei si disponibilitatea ei se domolise simtitor. Era clar pentru mine ca Riana abia invata sa relationeze in doi. Era nevoie de timp sa putem fi trei. Am incercat sa-i povestesc mamei ce anume facusem noi noua acolo impreuna in camera de terapie, dar Riana devenise total absenta la vocile noastre. Revenise la marea ei deconectarea autista. I-am oferit o cutie cu bile si un siret, pentru a o mai retine un pic cu noi. Cand siragul a fost gata l-a lasat la voia intamplarii jos pe covor. I-am spus ca vreau sa i-l pun la gat. S-a asezat in genunchi langa mine si in acel moment s-a apropiat atat de mult de mine incat am simtit nevoia sa o tin strans la pieptul meu. Am imbratisat-o timp de cateva secunde. A fost mai mult dorinta mea decat a ei, insa faptul ca nu s-a opus mi-a dat de inteles ca aveam un inceput de relatie. A fost magic. A zbughit-o apoi afara pe usa si ne-a asteptat in hol.

Cu mama are o altfel de relatie. Mama a revenit in incapere cu ochii in lacrimi, dar cu speranta in suflet ca poate imbunatati relatia cu fiica ei. Fusese emotionanta si experienta ei in spatele usii. O vazuse pe Riana altfel. De fapt o vazuse in relatie si cu altcineva. Stiam ca are nevoie sa isi inteleaga copilul altfel si cred ca viata lor se va schimba. Riana a primit pana acum multa dragoste si acceptare din partea mamei care a facut eforturi enorme , dar pe alocuri zadarnice, pentru a imbunatati viata fiicei sale si atmosfera din familie. In loc de intrebari fara sens Riana va primi, in plus, de la mama ei afirmatii incurajatoare si experienta rezonantei. Sunt sigura ca , la randul ei, Riana abia asteapta sa o vada si sa o faca pe mama ei fericita.

Aceasta experienta se bazeaza pe lumea senzoriala, emotionala a subconstientului si aduce in constient notiunile de SINE si de ALTUL. Odata ce se descopera o relatie emotionala pozitiva se micsoreaza nevoia copilului de a se retrage din interactiunea sociala, iar reactiile pasive devin active. Sa fii in rezonanta cu alta persoana nu insemna sa fii ca aceasta, ci sa intelegi cum sa te comporti in prezenta ei astfel incat sa fie intretinuta activitatea comuna. O relatie buna presupune gasirea modalitatii de a fi impreuna, nu cautarea sau impunerea lucrurilor ce trebuie sa fie facute. Cand interactiunile sunt parte a unei experiente placute pentru copil si pentru tovarasul lui de joaca, ele maresc motivatia pentru explorarea altui mod de viata.

Riana a plecat incurajata iar eu am ramas cu experienta rezonantei cu ea. Am luat-o cu mine pentru totdeauna dar cred ca Riana si-ar dori sa o impartasesc cu voi. Astfel multi copii ca si ea vor inceta sa le mai fie teama de semenii din jurul lor.

by Sinziana Burcea
psiholog clinician principal
www.copil-cuplu-familie.ro
www.terapie-autism.ro

Povestea pisicutei care voia sa aiba pui

2011-11-06T00:46:00.000-07:00

A fost odata o pisicuta ce voia sa aiba un pui. Voia nu doar sa-l aiba, ci era de acord ca va trebui sa il conceapa, sa il lase sa iasa in lume, sa il lase sa creasca si apoi, chiar sa il lase sa plece departe de ea atunci cand va creste mare.

Dupa cum vedeti, chiar voia cu adevarat sa devina mama si nu doar “sa aiba” un copil. Era o pisica evoluata care cunoastea diferenta intre o dorinta de a “avea” un copil si dorina unui adult. Si pentru a concepe si a creste un copil este nevoie de o dorinta de adult.

Citise undeva, intr-o carte despre oameni, ca “iubirea parentala este o calitate a iubirii pe care o putem oferi copiilor nostri, pentru a le permite acestora, sa ne paraseasca intr-o zi”.

Trebuie sa mai stiti ca acea pisica, care voia sa aiba un pui, avusese si ea , la randul ei, o mama, o bunica, o strabunica. Si fiecare dintre ele a acceptat cu greu sa vada cum creste....urmatoarea. Si au acceptat cu greu sa o lase sa plece, pentru a-si continua viata de adult.

O auzise pe mama ei spunand:

- Cand am plecat de acasa, mama s-a imbolnavit. Nu a suportat faptul ca eu ma indepartam de casa, dupa casatorie. Am avut impresia ca a avut resentimente fata de mine, mult timp dupa aceea. Intr-o zi chiar mi-a spus ca ea s-a ocupat “intotdeauna” de mama ei, ca nu o lasase “niciodata” singura, nici macar o zi, fiindca “asa era” in acea familie de pisici.

Va imaginati ca pentru pisica din povestea noastra era intr-adevar un lucru greu sa devina mama. Ea nu voia sa aiba un pui doar pentru ea, pentru a-l pastra pentru “totdeauna”. Voia sa dea nastere unui copil, pentru el insusi, pentru a-i oferi, nu doar viata, ci si posibilitatea de a trai mai apoi pe cont propriu.

In cazul pisicilor, dar numai in lumea lor, nu se confunda viata cu existenta. Se stie ca nu este suficient sa dai viata unui copil, ci, trebuie sa ii permiti acelui copil sa existe.

De aceea, atata timp cat acea pisica nu se putea afirma si defini in fata propriei sale mame, risca la randul sa sa nu poata deveni mama.

Se cunosc chiar si cazuri de pisici care sufera de o sterilitate ale carei cauze nu se cunosc, desi toate investigatiile medicale confirma faptul ca pot avea pui.

Dar dupa cum bine se stie, pisicile nu ezita cand e vorba de a naste pui.

De Jacques Salome

Povesti pentru a ne vindeca. Povesti pentru a creste.

Noi si nevoile noastre

2011-10-26T10:26:00.000-07:00

Cum sa te gandesti de doua ori inainte de a-ti arunca haina de pe umeras, masina de spalat, aparatul de fotografiat, telefonul , etc

http://www.220.ro/video-news/Film-Interzis-Si-Socant-Adevarul-Despre-Viata/9KTmhJr3Es/

O intrebare a unei mamici speciale si raspunsul lui Lise Bourbeau

2011-10-24T11:27:00.000-07:00

Intrebare:

Faptul de a fi adus pe lume un copil cu dizabilitati a fost determinat de felul meu de a gandi?

Raspuns:

Ar insemna sa iti acorzi foarte multa putere daca ai considera ca ai capacitatea de a crea o dizabilitate la alta persoana. Nici o fiinta umana nu detine o astfel de putere. Am intalnit adeseori persoane, mai ales mame, care se simt responsabile de hanicapul copilului lor. In realitate, se simt vinovate deoarece nu cunosc legea responsabilitatii. Exemplul tau personal este ideal pentru a ilustra notiunea de responsabilitate. Ca parinte, responsabilitatea ta este sa iti asumi consecintele deciziilor tale. Ai decis sa ai un copil, cum iti asumi consecinta acestui fapt? Ce poti face pentru binele acestui copil? Nu din cazua ta este cu dizabilitati ci a fost alegerea acelui suflet inainte de a se naste.

A face tot ce iti sta in putiinta insemna sa il iubesti, sa il accepti si sa ii acorzi dreptul de a-si trai dizabilitatea, pentru ca el sa invete lectiile de viata, pe care le cauta prin acest handicap. Poate nu va fi nevoie sa pastreze aceasta dizabilitate pentru tot restul vietii lui sau poate va fi nevoie, aceasta il priveste doar pe el. Faptul ca o persoana are o anumita dizabilitate fizica sau mentala nu insemna ca este nefericita. De fapt exista foarte multe persoane sanatoase care sunt nefericite.

Exista parinti pentru care faptul de a avea un copil cu dizabilitati este foarte greu de trait. A te iubi inseamna de asemenea sa iti accepti propriile limite.Poti sa il iubesti cat mai mult si sa il urmezi in alegerea lui de viata, este TOT CEEA CE CERE VIATA DE LA TINE.

Este foarte important sa incetezi sa crezi ca felul tau de a gandi sau fricile tale pot crea un handicap, o boala sau altceva , la o alta persoana. Poate ai avut un presentiment in timpul sarcinii, dar de aici si pana la a crede ca esti responsabila de deficienta copilului tau, exista o mare diferenta. Acest fel de a gandi nu poate decat sa te faca sa traiesti o culpabilitate ingrozitoare. Mai degraba ai putea sa profiti de acesta experienta pentru a invata sa iubesti in mod neconditionat, acceptand alegerea copilului tau, deoarece tu nu poti sa intelegi totul. Este dificil sa intelegi la nivel intelectual de ce un suflet ar nevoie de anumite lectii de viata.

Unele lucruri depasesc intelegerea umana si analiza rationala.

Despre relatiile parinti - copii , Lise Bourbeau
Editura Ascendent

Totul incepe cu primul pas. Iti poti vindeca viata

2011-09-16T02:20:00.000-07:00

http://www.youtube.com/watch?v=I55sU_7uAzk

Mama speciala

2011-09-08T03:28:00.000-07:00

Cele mai multe femei devin mame accidental, altele vor acest lucru. Putine femei devin mame datorita presiunii sociale si cateva din obisnuinta.
Anul acesta aproape 100 000 de femei vor deveni mame ale unor copii cu nevoi speciale.
V-ati pus vreodata întrebarea cum sunt alese mamele copiilor speciali?
Eu L-am vizualizat cumva pe Dumnezeu privind în jos spre pamânt si alegânu-si instrumentele cu multa grija si prudenta .
El se uita si isi instruieste îngerii care noteaza într-un registru urias:
"- Armstrong, Beth; baiat. Sfânt protector...da- i-l pe Gherasim. El e obisnuit cu blasfemia."
"- Forrest, Marjorie; fiica. Sfânt protector, Cecilia. Rutledge, Carrie; gemeni. Sfânt protector, Matei."
La sfarsit El da un nume unui înger si zâmbeste, "- Da acesteia un copil cu nevoi speciale"
Îngerul e curios. "- De ce tocmai această femeie Dumnezeule? E atât de fericita!"
"- Întocmai," zâmbeste Dumnezeu, " As putea da un copil cu nevoi speciale unei mame care nu stie sa râda? Aceasta ar fi crud."
"- Dar are ea rabdare?" întreba îngerul.
"- Nu o vreau cu prea multa rabdare caci astfel s-ar îneca într-un ocean de auto-compatimire si disperare. Odata cu prelucrarea socului si a resentimentului, ea se va descurca."

" Am privit-o azi. Ea are acea constiinta de sine si independenta, atât de rare si de necesare la o mama. Stii, copilul pe care-l voi da ei are propria sa lume. Ea va trebui sa se transpuna în viata lui si aceasta nu-i va fi usor."

"- Dar, Dumnezeule, cred ca ea nici nu crede în Tine!"
Dumnezeu zâmbeste...
"- Nu conteaza ; pot sa repar aceasta. Această mama este perfecta – are destul egoism."
Îngerul comenteaza - "- egoism? e cumva o virtute?"
Dumnezeu da din cap:
"- Daca nu se poate separa din când în când de copil, nu va supravietui niciodata. Da, iata o femeie pe care o voi binecuvânta cu un copil mai putin perfect. Înca nu-si da seama, dar va fi invidiata.
Pentru ea nu va fi firesc niciodată un ‘cuvânt rostit’. Ea nu va considera „ un pas ’’ ca fiind firesc.
Când copilul ei va spune 'Mama' pentru prima data, ea va trai un miracol, si va sti aceasta!"
"Îi voi permite sa vadă clar lucrurile pe care le vad...ignoranta, cruzime,prejudecata.... si-i voi permite sa se ridice peste acestea. Nu va fi niciodata singură.
Eu voi fi langa ea în fiecare minut din fiecare zi din viata ei, deoarece ea Îmi face lucrarea ca si cum ar fi aici la sânul Meu ".
"- Si cum ramane cu Sfântul protector?" întreba îngerul, cu condeiul ridicat în aer.

Dumnezeu zâmbeste, "Oglinda va fi de ajuns!"

Din colectia - povesti cu talc .
de Erma Bombeck

By Sinziana Burcea

www.terapie-autism.ro

www.copil-cuplu-familie.ro

Tu a cui viata ai atins-o azi?

2011-08-18T10:57:00.000-07:00

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.

Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo, Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.

Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la

ureche: "Centrala."

"Mi-am ranit degetul" m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.

"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.

"Nu este nimeni acasa in afara de mine."- am bolborosit.

"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea.

"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau".

"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.

"Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. M-a ajutat si la matematica. Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.

A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?". Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta."

Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"

"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta.

"Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii. Imi lipsea foarte mult prietena mea. "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.

Devenisem adolescent, dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.

Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!"

Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."

Nu planuisem asta, dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"

O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."

Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar," - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."

"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."

I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.

"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sandra."

M-am intors peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii".

Am intrebat de Sandra.

"Sunteti un prieten?" - m-a intrebat.

"Da, un foarte vechi prieten..."

"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sandra a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."

Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, cum ai spus ca te cheama?" I-am spus numele.

"Ei bine, Sandra a lasat un mesaj pentru tine. L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."

Mesajul ei era: "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."

I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sandra.

Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.

A cui viata ai atins-o astazi?

by Sinziana Burcea
psiholog clinician specialist
www.copil-cuplu-familie.ro
www.copil-cuplu-familie.ro www. terapie-autism.ro

Autismul - diagnosticul sperantei

2011-06-13T11:14:00.000-07:00

Este bine cunoscut de catre noi toti faptul ca parintii si copiii resimt acut jungla in care traim. Presiunea la care suntem supusi si conflictele ce le traim in viata de zi cu zi fac ca responsabilitatea noastra ca parinti sa fie extrem de dificila. Si conceptul in sine de familie poate fi asemuit cu o « jungla », resimtitata atat de parinti cat si de copii, deoarece problemele si conflictele societatii patrund in mediul familial si incep sa tulbure atmosfera prietenoasa, grija, cooperarea si buna dispozitie indispensabile fiecarui nucleu familial. De multe ori teama de a nu avea probleme financiare si emotionale, nevoia permanenta de a acumula, incurjeaza membrii familei sa fie in competitie in loc sa coopereze, sa impuna in loc sa negocieze, sa primeasca in loc sa ofere. Cand aceste forte se manifesta, viata de familie devine o structura instabila, ca si cum ar fi o casa alcatuita din carti de joc, fiecare stres major amenintand disturugerea intregii structuri

Lumea in care traim este intr-adevar infricosatoare. Subiectele de televiziune savurate sunt bazate pe pofte, lăcomie, manipulare, înşelăciune, şi eforturi considerabile pentru frumuseţea fizică, cu costuri exorbitante. Daca pana acum am simtit ca suntem valorosi acumuland in EXTERIORUL nostru, este momentul sa decoperim cat de bogati suntem in INTERIORUL nostru. Suntem nevoiti sa trezim umanitatea anesteziata in noi. Facand referire la autism, este mai mult decat evident ca simptomele bolii acestor minunati copii , atat de multi la numar, ii limiteaza sa inteleaga jungla in care s-au nascut si totodata echilibreaza balanta prin felul in care se raporteaza la lumea.

Asistam la o evolutie spirituala a omenirii. Aceasta noua gandire isi are originea in dragostea trezita din nou la viata fata de radacinile stravechi.. Nu mai cautam ceea ce ne lipseste sau ceea ce am putea avea. Astfel, autolimitarea si recunostinta devin valori pe care incercam sa le exersam. Recunostinta poate fi retraita ca pe un sentiment de fericire, deoarece ea ne incalzeste inima si deblocheza sentimentele bune. Ea este o parte din capacitatea de a iubi. Cat de minunata ar fi viata profesionala daca sefii si-ar intampina subordonatii cu recunostinta si consideratie? Cum ar fi daca ne-am cere scuze fata de animalul care trebuie sa il omoram pentru propriile trebuinte vitale? Cum ar fi daca scoala nu ar mai promova concureta ci doar dezvoltarea abilitatilor innascute ale fiecrui elev ? Copilul cu autism si-ar gasi linistit locul alaturi de ceilalti copii, valorificandu-si cu succes abilitatile de care dispune. Mai mult decat atat, colegul lui de banca nu ar mai deveni atunci rivalul lui pe care trebuie sa il invinga, ci un bun coleg de echipa.

Avem atât de multa nevoie de oameni cu autism, ca un mod de a aduce echilibrul în lume, şi REORIENTAREA NOASTRA PE CEEA CE ESTE CU ADEVĂRAT IMPORTANT. Poate că acest principiu rezoneaza cel mai mult cu parintii acestor copii care au fost obligaţi să se supună la o transformare personala, ca urmare a copilului lor diagnosticat cu autism. Vremea cand parintii s-au simtit rusinati si umiliti pentru boala copilului lor paleste. Deşi părinţii se pot confrunta cu vise pierdute, în timp, ei pot simti contributia pozitiva făcuta de acesti copii pentru membrii familiei şi societăţii în ansamblu. Exista parinti care si-au deschis inima spunând "mă gândeam la toate greutatile cu care te confrunti atunci cand ai un copil cu autism, si dacă nu am fi avut un copil cu autism in familia noastră, nu as fi învăţat atât de multe lucruri! Niciodată nu aş fi cunoscut atât de mulţi oameni! Cred că am invatat curajul dincolo de cuvinte. Am devenit o persoană mai bună şi un părinte mai bun pentru copilul meu. Acest copil mi-a fost dat sa ma ajute sa ma schimb in interiorul meu, sa devin constient de puterile mele”.

Avem nevoie de oameni cu autism care sa ne unească într-o renaştere pentru ceea ce este corect, adevărat şi bun in natură. Asistam la aceasta evolutie spirituala. O mare miscare condusa de cei cu vocea blanda, dar cu o vointa puternica se indreapta spre apararea drepturile omului pentru a sparge mituri şi dărâma zidurile de URA. Persoanele cu autism ne obligă la standarde mai ridicate şi respect pentru umanitate. Copilul cu autism ne solicita sa fim calmi şi sa avem autocontrol, să vorbim rar, cu SENS si sa invatam sa ASCULTAM cu adevarat. Temele cele mai importante ale experienţei umane precum rabdarea, toleranţă, sensibilitatea, compasiunea, şi, desigur, iubirea neconditionata, toate se leaga de existenta copilului cu autism. (text adaptat supa William Stillman)

Este cumplit de greu sa ramai pe aceasta scena ca parinte, ca profesionist, ca educator, ca prieten. Simti ca puterea ta are zile numarate si ca efortul tau, bunavointa ta si disponibilitatea se scurg ca nisipul intr-o clepsidra. Si uneori te intrebi cine va intoarce clepsidra?. Si continui sa crezi, atunci cand nimeni nu mai crede ca va vorbi, va exprima dorinte, se va juca si va invata alaturi de ceilalti copii… Tu crezi in el. El simte asta, se straduieste, isi da toata silinta sa sparga cumplitul zid care-l separa de aceasta lume. Dorinta lui de a apartine provine din interiorul sau. El este cel care decide unde, cand si cui sa apartina. Simte stradania ta. Miscarea lui iti spune ca face pasi importanti catre tine. Privirea lui devine VIE. Cu frica te priveste cu coada ochiului, pe sub genele imense.Toate acestea cand evidentele sunt clare ca nimic nu se mai poate face. Si continui sa ai credinta si speranta . Si dintr-o data, ca prin minune, cand toti ceilalti te cred nebun, clepsidra se intoarce si copilul devine CONSTIENT DE SINE si incepe sa se INCREADA in tine si in el. Multi oameni confunda increderea cu curajul, perseverenta, tenacitatea. De fapt increderea inseamna capacitatea de a te increde in tine, de a te exprima, fara sa iti fie teama ca vei fi criticat. Sunt clipe care te hranesc pentru o eternitate. Copilul cu autism devine uman pentru ca cei din jur au fost capabili sa-l invete despre umanitate.

Autismul pentru mine a fost o provocare, mai cu seama atunci cand am simtit ca pot patrunde in profunzimea lui. O perioada am simtit ca autismul ma doboara pana in momentul in care am inceput sa inteleg cat de importante si semnificative sunt SIMPTOMELE bolii. Ca o metafora a experientei mele cu acesti copii, in primii ani de interventie era ca si cum priveam la o piesa de teatru proasta si incercam sa o imbunatatesc prin modificarea culiselor, rechizitelor si actorilor, acum intevin imbunatatind insasi piesa de teatru.

Pentru clarificare am gasit o comparatie foarte buna facuta de psihologul umanist holistic Thorwald Dethlefsen in cartea sa „Puterea vindecatoare a bolii” : o masina (corpul omenesc) are un bord cu multe beculete (simptomele) care se aprind atunci cand una din functiile importante ale masinii nu mai functioneaza. In timpul calatoriei vom fi foarte suparati daca unul din beculete se va aprinde. Vom fi nevoiti sa intrerupem calatoria resimtind o neliniste fireasca in acelasi timp. Beculetul a fost cel care ne-a semnalat ca ceva se intampla in planul invizibil al masinii, drept pentru care nu ne putem supara pe el. Aprinderea lui ne indeamna sa cautam un mecanic auto cu scopul ca, dupa interventia acestuia, beculetul sa nu mai lumineze si noi sa ne putem continua calatoria. Daca mecanicul ar scoate de exemplu beculetul, am deveni furiosi pe el. E drept ca el nu ar mai arde, ceea ce si dorim de fapt, dar calea care a dus la acest rezultat a fost una superficiala.

Consider ca este mai important sa se rezolve procesul care a dus la aparitia simptomelor autiste in loc sa eliminam simptomele, fortand copilul sa nu le mai manifeste. Pentru aceasta este necesar sa ne desprindem privirea de la simptome si sa ne-o îndreptam înspre domeniile aflate in spatele lor. Simptomele autiste sunt un indicator care ne determina sa ne punem intrebari pentru a afla ce anume nu este in ordine.

Sensul vietii copiilor cu autism rezulta din interpretarea simptomelor bolii, care ne permit sa vedem adevarata semnificatie. Boala insemna parasirea unei armonii si reprezinta de fapt restabilirea unui echilibru. Simptomele ne informeaza despre faptul ca ceva ne lipseste. Putem descoperi in simptome un partener care ne poate ajuta sa descoperim ce lipseste copilului cu autism .Scopul terapiei nu mai este sa nimicim simptomele autiste ci sa le transformam in calauze pentru vindecarea bolii. Copilul cu autism manifesta un dezechilibru in constienta sa, acest lucru fiind vizibil in comportamentul sau prin simptome. Un simptom ne constrange sa ii dam atentie (fie ca vrem, fie ca nu vrem) si parintii considera simptomul ca fiind ceva deranjant dorind sa il elimine, sa-l faca sa dispara. Astfel incepe lupta impotriva simptomelor (nu te mai uita asa, nu mai merge pe varfuri, nu mai invarti roata la masina, etc). Astfel simptomul ne obliga sa ne ocupam de el.

Iata doar cateva simptome pe care doresc sa le aduc in discutie. Persoanele cu autism sunt definite din punct de vedere clinic ca fiind lipsite de empatie şi reciprocitate sociala! Ca ei sa poata invata empatia si reciprocitatea sociala, noi trebuie sa fim capabili sa le manifestam. Se considera ca copiii cu autism sunt incapabili sa imite comportamentul uman. De fapt sunt extremi de capabili sa invete prin imitatie, atunci cand cu adevarat comportamentul nostru incepe sa aiba un sens pentru ei. De asemenea copiii cu autism sunt straini de ei insisi. Vor deveni constienti de sine atunci cand noi le vom arata ca suntem constienti de comportamentul nostru. Copiii cu autism nu au interes social. Vor deveni interesati de oameni atunci cand noi vom fi capabili sa le aratam cum este sa ai empatie, sa iti pese, sa arati compasiune neconditionat.

Viziunea de ansamblu, INTREGUL a fost cea care m-a facut sa dau sens traseului terapeutic al interventiei asupra copilului cu autism. Unitatea se ghideaza dupa legea Polaritatii care cuprinde contrariile : nu exista inspiratie fara expiratie, nu am sti ce e raul daca nu am cunoaste binele, pacea nu ar fi existat daca nu am fi cunoscut razboilul, sanatatea nu am cunoaste-o daca nu am sti ce este boala. Omul nu poate deveni sanatos atata timp cat el inca mai exclude ceva din constienta sa. (ex „Asa ceva nu as face niciodata”, „Mie nu mi se poate intampla asa ceva” "Imi place sa fiu o persoanae cinstita " asta insemnad "Nu suport oamenii necinstiti"). Umbra noastra ne insoteste mereu pana in momentul in care devenim capabili sa o acceptam. In Univers nimic nu este nejustificat, sensul vietii noastre fiind acela de a invata sa vedem mai bine corelatiile , adica ”a deveni mai constient” si nu „a schimba lucrurile”. Nu exista nimic de schimbat in aceasta lume decat felul nostru de a vedea lucrurile.

Viziunea holistica, noi suntem un TOT, traind in interdependenta unii cu altii, mi-a calauzit ideile mai departe. Abordarea holistica presupune formularea corecta a scopului, vindecarea. Mai departe, subconstientul nostru ne conduce pe cai nebanuite spre atingerea telului. O abordare holistica este din start monista, pentru ca tot ce exista este doar Dumnezeu (D-zeu este si bine este si rau), trebuie doar sa fim prezenti.Va dati seama ca din punct de vedere dual calitatile necesare pentru ca o fiinta sa acceada la realizare sunt OBEDIENTA SI RESPECTAREA UNOR REGULI, de partea cealalta a holismului ATENTIA SI RABDAREA sunt virtutile de care are nevoie cineva care tinde spre perfectiune. O abordare holistica vrea sa duca pacientul din start catre starea de sanatate.Realizam ca de fapt abordarea holistica se reduce la o problema de CREDINTA.

Toate cercetarile si aparatele medicale pe care noi le realizam sunt directionate prin aceasta prisma a integrarii holistice si a dezvoltarii si amplificarii acestei forte. Interventia terapeutica specifica copiilor cu autism nu este facuta sa vindece ci sa trezeasca aceasta forta. Noi nu putem sa afirmam ca o anumita terapie vindeca o boala sau alta, ea urmareste sa trezeasca forta vitala, iar efectele care apar tin in mare masura de configuratia mentala a utilizatorului. Tot ce putem noi spune este ca aceasta forta se trezeste si efectele care apar sunt eminamente benefice. Ele produc in primul rand o trezire spirituala a celui care le foloseste.

Astfel am inteles ca un terapeut este un mijloc prin care D-zeu se manifesta si vindeca. E greu sa renunti la EGO care doreste mereu sa aiba ceva aflat inafara sa si e greu sa il stingi pentru a fi una cu TOTUL. Omeneste vorbind e greu sa afirmi "Nu eu sunt cel care trateaza si vindeca!!" atunci cand vezi ca rezultatele sunt spectaculoase. EFECTELE POZITIVE CARE APAR TIN, IN MARE MASURA, DE CONFIGURATIA MENTALA A TERAPEUTILOR SI PARINTILOR, DE FORMULAREA CORECTA A SCOPULUI SI DE O PUTERNICA CREDINTA CA VOR REUSI.

Daca privim autismul ca pe o boala incurabila, foarte grava (asa cum este si de fapt considerata) vom vedea in copiii cu autism doar „minusurile”, inadaptarea, neadecvarea, lipsa de reactie, faptul ca nu comunica, indiferenta lor fata de oameni, alienarea, lipsa constiintei de sine. Privind atent la boala si mai putin la copil, putem foarte usor pierde din vedere ca in spatele fiecarui copil cu autism exista un COPIL, care nerabdator, asteapta sa fie descoperit. El este acolo, frumos ambalat in simptomele bolii cu care s-a nascut. Simptomele sunt semnalele care ne atentioneaza ca exista o alta cale de urmat. Ele ne opresc din drum, si ne indemna sa gasim alta traiectorie.

Nu putem ramane doar spectatori pe scena vietii privind cum lumea se destrama. Puterea vine din interiorul nostru. Nimeni nu va face ceva pentru noi. Schimbarea fundamentala poate fi infatuita doar CONTRIBUIND IMPREUNA.

by Sinziana Burcea
psiholog clinician specialist
www.copil-cuplu-familie.ro
www. terapie-autism.ro

Inchisoarea mintii noastre obstacol in terapia copilului cu autism. Experienta mea la Centrul Mifne

2011-06-13T11:07:00.000-07:00

„Lumea are nevoie de autism” – este un articol scris de marele scriitor american William Stillman, pe care l-am descoperit de curand incercand sa gasesc raspunsuri la intrebari ce ma framanta si care au legatura cu domeniul spiritual al autismului. La nivel global, numarul de cazuri este alarmant. Se vehiculeaza cuvantul epidemie si panica se instaureaza. Traim intr-un timp in care medicina moderna prezinta încontinuu descoperiri ale posibilitatilor si capacitatilor ei, care ajung pana la granita miracolelor. Cu toate acestea, nu a fost gasit un leac pentru aceasta tulburare numita AUTISM, chiar daca primele cazuri au fost identificate in anul 1945. Poate ca autismul are un sens, daca il abordam holistic si incercam sa ii descoperim un sens. Faptul ca inca nu s-a descoperit un medicament este pentru ca alta trebuie sa fie modalitatea de intelegere a mesajului acestei tulburari de dezvoltare la nivel global si altele metodele de interventie. Intelegerea simptomelor autiste si psihoterapia transforma copilul cu autism intr-un copil perfect functional atata timp cat tinem seama si accceptam nevoile sale speciale si abilitatile sale innascute, respectiv darurile lui.

Sunt psiholog clinician si din prisma psihologiei clinice diagnosticul incadreaza persoana intr-o anumita patologie si te limiteaza sa o privesti cu astfel de lentile. Cand auzim de un copil cu autism deja stim, credem noi, cum se va comporta, care-i sunt caracteristile definitorii ale bolii si imediat il incadram in categoria miilor de copii care sufera de aceasta boala. Identitatea sa se dilueaza astfel si mai mult. Tot cercetand ne pierdem in detalii, fara a mai putea fi capabili sa vedem INTREGUL. Suntem prizonierii unor concepte, traind in inchisoarea mintii noastre. Un timp am experimentat „detentia”. Invatam despre autism si cu cat invatam mai mult cu atat ma adanceam in simptome si spuneam adesea:

„Nu poate face asta, doar e copil cu autism”

”Este caracteristic lui, nu pot sa ma astept la altceva de la el. Oricat m-as stradui, tot persoana cu autism ramane”.

„Nu o sa faca pipi la oala, caci este evident ca manifesta o frica atavica fata de ea”

„Nu poate sa iubeasca caci este autist si stim ca autistii nu pot sa iubeasca”

„Nu are rost sa il ating caci respinge atingerea”

„ Este lesne de observat ca nu intelege nimic din ce-i spun, doar e un autist”

„Pot sa fac orice in fata lui, nu are ochi pentru mine”

„Copiii cu autism au interes doar pentru puzzle, degeba incerc si altceva, nu-i place”

„Nu-si va baga mana in spuma caci e hipersenzorial si atingerea ei o simte ca o durere cumplita pe mana”

Si astfel evidentele sunt ca nimic din ce face un copil in mod obisnuit nu poate face un copil cu autism.

Priveam la simptome si uitam deseori de copil. Era totuna cu boala. Apoi am inceput sa invat metode de terapie si mi-a cazut in mana un manual ABA.. Un manual imens cu exercitii si sugestii clare. Era pe vremea cand ABA abia patrunsese in Romania (2004-2005) si nu existau terapeuti specializati decat la Bucuresti si foarte putini ca numar. Nici despre boala nu se stiau prea multe in Romania. M-am apucat de treaba constiincios. Zilele treceau si progresele se vedeau. Conditionarea functiona. Copilul avea reactii pentru a primi recompensa. Ce conta ca el nu stie cine sunt EU sau cine este EL. Ce conta care sunt nevoile mele interioare si ce simt eu acolo, langa acel copil „promptand” si facand X-uri pe o foaie obositoare, atata timp cat eu aveam de lucrat un manual care avea sa imi garanteze succesul, fericirea copilului si a parintilor lui. Lucram intr-un mediu artificial si ma instrainam de mine si de el, dar nu gasisem inca alte alternative.

Fiecare item din manual lucrat era inca o caramida pusa unui OM care va functiona curand ca un ROBOT, si soarta noastra este in mainile lui caci el este cel care va inlocui generatia noastra de astazi. Invatam sa denumim cana, lingura si soseta, invatam sa raspundem la comenzile „ridica-te” si „stai jos”. Invatam sa asociem, sa potrivim, sa categorisim. Nu vedeam finalitatea, caci manualul era mare si ma gandeam ca am nevoie de ani ca sa pot sa il lucrez pe tot. Si unde mai pui ca unele lucruri nu se legau sau copilul se impotrivea. Lucram luni in sir la concepe si el, copilul cu autism, tot indiferent era in cadrul unei RELATII. De atasament nici nu putea fi vorba. Copilul era dizarmonic in continuare. Capitolele despre cum sa il invatam emotiile si socializarea erau departe, desi copilul din fata mea era o fiinta sociala ZI de ZI. Ma simteam descurajata si renuntarea imi dadea tarcoale. La un moment dat eram hotarata sa inchei acest capitol din viata mea si sa ma reorientez.

Mi-am spus ca nu sunt suficient de pregatita si ca trebuie sa am rabdare. Mi-am spus ca nu e cazul sa simt ceea ce simt, ca nu are rost cand e vorba de copilul cu autism. ABA functioneaza, exista dovezi incontestabile, si eu sunt defecta ca simt ca nu e calea dreapta pentru mine. Si totusi ceva , din interiorul meu imi soptea ca am dreptate. Era vocea copilului din mine care striga dupa libertatea de a gandi si simti. Psihologul Claudiu Ganciu spunea intr-un articol „Speranta ca un copil autist poate prin ABA sa fie integrat este mai mult o speranta sociala decat o abordare psihoterapeutica. Aceasta nu inseama ca ABA sau alte metode nu au rezultate, ci ca nu isi propun sa fie o terapie, ci o adaptare. Adica, ai o durere de dinti si obtii cele mai bune rezultate prin tratarea durerii respective, dar fara sa vindeci caria» (http://www.despresuflet.ro/forum/autism-f55/psihanaliza-legaturilor-autismul-in-sfarsit-o-terapie-t1747.html)

Facand o paranteza, am vazut imagini intr-o zi cu Robotelul Probo, o inventie foarte costisitoare la care copii cu autism raspund cu prietenie. Probo mimeaza sentimente si copiii au reactie, il mangaie , in schimb nu sunt capabili sa mangaie o fiinta umana (pentru ca le este teama de propriile sentimente). Si nu e vina lor ci a noastra ca nu ne straduim suficient sa ii ajutam sa si le manifeste sau pur si simplu nu stim cum sa le manifestam pe ale noastre.

In toamna lui 2005 am primit o inviatatie la un seminar la Predeal, un seminar care ne indemna sa cunoastem o serie de specialisti si abordarea lor in interventia copilului cu autism.Centrul Mifne din Israel si inventatoarea acestei metode Hanna Alonim veneau in Romania sa ne vorbeasca despre teoria atasamentului in psihoterapia copilului cu autism. Nu imi spunea nimic numele centrului, caci daca nu e ABA, aveam credinta ca nu e nimic. Mi-a atras atentia insa cuvantul atasament si mi-am zis: „Atasament? Nu vad legatura. Copilul cu autism se autoizoleaza, care sa fie conexiunea lui cu atasamentul? El nu arata ca ar avea nevoie de oameni.” Si am decis sa particip caci era extrem de incitant subiectul. Doua zile de seminar au produs un tsu-nami emotional greu de descris, pentru mine si cei aflati in sala. M-am intors acasa extrem de confuza si fericita ca am avut parte de o asemenea experienta. Era un miraj la care nu visam vreodata sa fiu partasa, deoarece terapia pentru o familie timp de trei saptamani costa 20 000 de dolari, bani imposibil de strans intr-un timp foarte scurt. Nimic nu le-a stat incale parintilor lui Sebi deoarece erau convinsi ca metoda era unica prin abordarea sa. La sase luni de la seminar zburam cu Sebi si familia lui spre Rosh Pinna, Israel, unde aveam programare pentru interventie terapeutica intensiva.

Autismul este in primul rand o tulburare de relationare. Stiam ca copiii cu autism sunt capabili sa FACA diverse lucruri. Plecasem in Israel sa invat sa FIU impreuna cu ei. Ceea ce nu intelesesem pana in acel moment era ca nu puteam FI cu ei deoarece nu le dadeam aceasta sansa. Eu doream sa schimb copilul cu autism, fara sa ii arat ca il accept mai intai. El comunica cu mine prin simptomele lui autiste, eu nu aveam ochi sa il vad si urechi sa il ascult. Inchisoarea mintii mele ma limita. De curand am citit un articol al unui copil pe nume Radu, care traieste intre doua lumi. Acest articol vine sa confirme faptul ca daca suntem dispusi sa ii ASCULTAM ei au un mesaj clar pentru lume. (http://www.jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/copii-speciali-intr-o-romanie-autista/radu-copilul-din-doua-lumi-507159.html).

O echipa uriasa de psihoterapeuti calmi si zambitori, ne asteptau sa le pasim pragul centrului. Toti erau in slujba noastra timp de trei saptamani, ocupandu-se numai de nevoile noastre. Si credeti-ma ca, unori, te simti stanjenit caci noi romanii nu am fost crescuti sa ne cunoastem propiile nevoi si sa ni le exprimam. Am pasit cu incredere si speranta ca vom avea parte de o experienta care-l va ajuta pe Sebi, in varsta de 4 ani atunci, sa se deschida catre lume, EXERSAND CURAJUL DE A EXISTA.

A fost punctul de cotitura in viata mea si cred ca si el va spune intr-o zi la fel. Acolo am invatat ca copilul cu autism este o persoana si nu un obiect, care merita sa fie tratata cu respect si demintate. Acolo am invatat sa privesc in interiorul meu si sa ma descopar pe mine in relatia cu copilul cu autism. Tot acolo l-am PRIVIT pe Sebi-copilul si nu pe Sebi-autistul. Zi dupa zi descopeream un Sebi care VREA si POATE, pentru ca se simtea acceptat si capabil sa strapunga zidul dintre EL si LUME.

Tot acolo am experimentat cele mai intense si profunde emotii de pana atunci, alaturi de Sebi si familia lui. A fost un travaliu greu si prelungit. Nu ni s-a spus ce sa facem, am fost lasati sa observam procesul psihoterapeutic si sa punem intrebari acolo unde nu intelegeam sau eram nedumeriti. Toata terapia s-a axat pe formarea relatiei terapeutice (atasamentului) si formarea unitatii EU-lui copilului cu autism incurajand liberul arbitru. Mereu i se oferea posibilitatea de a alege. Orice activitate terapeutica era facuta cu scopul de a diminua anxietatea copilului si a-i dezvolta cooperarea cu terapeutul. De asemenea accentul a fost pus pe dezvoltarea autonomiei personale, oferindu-i cadrul propice copilului sa se observe, sa se perceapa , sa se inteleaga si sa isi ASCULTE CORPUL.

Cand a venit timpul sa intru in camera de terapie de la Centrul Mifne urma sa ma manifest conform celor vazute si simtite de mine pana atunci, in lungile ore de observatie, in spatele geamului-oglinda. Ma reintalneam cu Sebi in alte conditii. Urma sa fiu EU INSAMI, nu mai jucam un rol. Observasem comportamentul terapeutilor si intelesesem ca sunt foarte atenti la actiunile lor, la ceea ce simt si la reactia copilului. Erau un MODEL , fiind constienti pas cu pas de comportamentul lor in camera de terapie. A FI CONSTIENT DE TINE SI COMPORTAMENTUL TAU clipa de clipa necesita un efort considerabil si uneori pote fi traumatizant. Am fost pusa in situatia de a alege si de a decide ce activitati sa fac cu el astfel incat sa ne putem atinge scopurile terapeutice: dezvoltarea increderii in sine, dezvoltarea abilitatilor de comunicare, oferirea alternativelor, dezvoltarea motivatiei intrinseci a copilului cu autism de a se implica voluntar in diverse activitati, incurajarea initiativelor de orice fel.

Puteam sa-mi manifest liberul arbitru. Nu cumva asta imi doream? Copilul din mine renastea, crestea odata cu Sebi. Am invatat sa reconstuiesc relatia cu Sebi si sa ma eliberez de gratii. Am exersat entuziasmul, pentru ca Sebi sa il poata intelege si bucuria de a trai ca sa o poata avea ca model. Am scormonit dupa iubire si am gasit un vulcan care clocotea acolo numai pentru el. Am exersat increderea in mine ca sa se poata increde in el. Am oferit mangaiere, simtindu-ma stinghera la atingerea lui. Am invatat ce insemna sa conferi siguranta pentru a-l ajuta sa iasa din nesiguranta lui. Am invatat sa imi recunosc frica pentru a si-o recunoaste si el. Am gasit in mine si flexibilitatea care avea sa il ajute sa se adapteze mai usor acestei lumi.

SI TOT ATUNCI AM DEVENIT CONSTIENTA DE INCHISOAREA MINTII MELE. La un moment dat am ales din dulapul plin de jocuri tentante un set de bete late din lemn lipsite de culoare. Am inceput sa i le ofer lui Sebi , rand pe rand, ca sa le suprapunem una peste alta. Era tot ce imi venea in minte sa fac cu ele. Puneam eu una si el alta. Si tot punand deveneam constienta de ceea ce fac. Impreuna ne adanceam in NON SENS. Incepand din acel moment, toate actiunile mele au capatat sens. Doar in acest fel ii pot ajuta pe copiii cu autism sa dea un sens actiunile lor, si sa-si descopere propriul sine. Si chiar daca se intampla uneori sa mai pun mana pe bete lipsite de culoare, voi imprejmui cu ele o livada inflorita, o fantana cu apa cristalina sau O PUNTE CARE SA UNEASCA SUFLETELE NOASTRE.

Am pornit pe acest drum cu bucurie dar si cu neincrederea celui care s-a straduit o vreme sa schimbe acesti copii, prin diverse metode (art-terapie, ludoterapie, , pictograme, manual ABA – metode foarte bune de altfel si din care ma mai inspir uneori). De fiecare data, din toate aceste abordari mie mi-a lipsit intregul, imaginea de ansamblu. Am gasit intregul in abordarea Mifne, intelgand trecutul, prezentul si viitorul in alti termeni decat pana la acea vreme. Centrul Mifne trateaza acum copii diagnosticati cu autism pana la varsta de trei ani. Specialistii de acolo au ajuns la concluzia ca acesti copii pot fi recuperati aproape in totalitate. Atunci cand trateaza bebelusi (6-12 luni) schimbarile pozitive se produc de la ora la ora. Sebi avea 4 ani si avea patternuri comportamentale si stereotipii intense si greu de inlocuit cu comportamente acceptate din punct de vedere social. Cu toate acestea evolutia a fost spectaculoasa.

Si dupa trei saptamani in care portile inchisorii mintii noastre se deschideau lent si sigur, spargand lacat dupa lacat, ne-am intors ACASA. Ce binecuvantare dar ce drum greu aveam in fata de parcurs. Si nu aveam nici un manual ci doar emotia unui nou inceput. Urma sa ne luptam cu morile de vant dar nu ne-am pierdut curajul. Sebi tratat cu respect si demnitate revenea, in 2006, intr-un loc unde copiii cu dizabilitati isi gasesc locul doar in gradinitele de la periferia orasului sau in scolile speciale. Dupa 4 ani de gradinita, Sebi este acum in calasa I. Iubeste oamenii si vrea sa FIE alaturi de ei. Stie cine este si continua sa dea sens lumii in care traieste schimband destine in jurul lui.

Cand m-am intors din Israel, ma simteam ca si cum aveam „carul inaintea boilor”. Respectam principii psihoterapeutice fara sa fiu psihoterapeut. E oarecum parte a stilului vietii mele. Aveam un alt drum lung de parcurs. Scoala de psihoterapie adleriana mi-a patruns in suflet si a contibuit imens la formarea viziunii mele de ansamblu in ceea ce priveste psihoterapia copilului cu autism. Being Myself – Terapie Holistica Timpurie Pentru Copilul cu Autism si Familia Sa este o abordare psihoterapeutica bazata pe principiile psihoterapiei adleriene. Suntem o echipa de terapeuti entuziasti care trateaza copilul cu autism cu demnitate si respect in lupta lui de A DA UN SENS lumii in care traieste si de a se cunoaste pe SINE.

by Sinziana Burcea
psiholog clinician specialist
www.copil-cuplu-familie.ro
www.terapie-autism.ro

De ce o formare pentru cadrele didactice pe tema integrarii copilului cu autism in invatamantul de masa?

2011-02-06T00:42:00.000-08:00

Ideea initierii acestui curs a aparut cu mult timp in urma, ca o necesitate fireasca, insa am asteptat sa ii soseasca TIMPUL. Orice lucru in care crezi foarte mult are un TIMP al lui cand se poate manifesta deplin si eficient, astfel incat mesajul care doresti sa il transmiti sa poata schimba perspectiva. Asa s-a intamplat si cu aceasta idee. Intai a fost GAND, si apoi a fost CUVANT si apoi s-a transformat in FAPTA. Pentru mine este foarte important sa existe concordanta intre ceea ce simt, gandesc, spun si fac.

Astfel s-a nascut "Integrarea copiilor cu dizabilitati (Autism si Sindrom Down) in invatamantul de masa – principii de baza." curs adresat cadrelor didactice, isotitorilor si parintilor interesati de procesul integrarii copilului lor in invatamantul de masa.

Ani la rand, ideea integrarii copiilor cu autism si alte dizabilitati in invatamantul de masa a fost foarte greu acceptata de cadrele didactice. Ceea ce a insemnat o provocare pentru mine in anul 2002, nu poate insemna intotdeauna o provocare pentru educatorii si oamenii de rand care intalnesc pentru prima data un copil cu autism. Imediat am realizat ca ceea ce lipseste cadrelor didactice este o viziune de ansamblu al acestui demers, proces numit INTEGRARE.

Interventia terapeutica a copiilor cu autism are ca scop final integrarea lor in invatamantul de masa (cu insotitor sau fara), in functie de particularitatile bolii si potentialul copilului. Ca sa pot avea propria mea viziune asupra conceptului de integrare in anul 2008 am insotit un copil diagnosticat cu autism intr-o gradinita din Piatra Neamt, supervizata fiind de specialistii Centrului Mifne din Israel. Timp de un an de zile, 4 ore in fiecare zi, am fost mediator, facilitand relatia dintre copilul cu autism si cei care il inconjurau.

Un insotitor are responsabilitati si sarcini clare: sa incurajeze copilul in timpul integrarii, sa mentina vie relatia dintre el si ceilatli copii, sa incurajeze relatia dintre copilul autist si educator, sa faciliteze contactul cu intreg personalul institutiei Astfel am avut grija sa notez , zi de zi, in caietul de observatii, aspectele pozitive si modul cum gaseam solutii la diverse situatii neprevazute care apareau , in procesul integrarii.

A integra un copil cu autism insemna a-l face sa simta ca apartine grupului. Sa primeasca continuu incurajare si limite clare este un alt obiectiv al integrarii. De asemenea este important sa stie ca este capabil si ca este important pentru ceilalti membri ai grupului..Este fundamental sa primeasca ajutor pentru a stabili relatii cu unul sau mai multi copii din acel grup. Ca insotitor este foarte important sa inveti cum sa initiezi relatii oportune, observand cand , cu cine si in ce conditii acestea sunt posibile. Exista de asemnea o anumita atitudine etica de care trebuie sa tinem cont in relatia cu educatorul de la acea grupa.Toate aceste aspecte faciliteaza munca educatorului cu acel copil, transformand-o intr-o intr-o activitate pozitiva.

Cadrele didactice au nevoie sa cunoasca caracteristicile bolii si ceea ce se astepata de la ei ca membri ai echipei, pe parcursul derularii acestui proces. Un educator care refuza un copil cu dizabilitati la grupa lui de copii are motive serioase sa o faca atata timp cat nu cunoaste specificul tulburarii su nu se simte ASCULTAT, INTELES, SPRIJINIT, INCURAJAT. De asemenea are nevoie sa stie CUM se face integrarea.

Pentru mine a fost foarte important sa inteleg ce simte un cadru didactic cand vorbim despre posibilitatea integrarii unui copil cu autism in grupa lui , identificandu-i nevoile si actionand in consecinta. Am fost educati sa fim elevi model, frati model, educatori model, orientati mereu catre a face lucruruile la SUPRLATIV, cu PEFECTIUNE. Nimeni niciodata nu ne-a spus ca putem avea curajul sa fim si imperfecti si ca, de fapt, putem fi doar UMANI. Nimanui nu-i place esecul sau sa fie pus intr-o pozitie de inferioritate (Alfred Adler). Acesta poate fi un motiv consistent pentru care educatorii refuza integrarea.

Am staruit asupra acestei idei punanadu-ma in locul lor. Chiar am fost in locul lor atunci cand primul copil cu simptome caracteristice autismului mi-a aparut in cale. Am sa descriu si sentimentul : ma simteam inutila, nestiutoare, fara informatii despre boala si fara sa cunosc vreo metoda de interventie. Si m-am gandit apoi «Parintii lui Mircea asteapta ceva de la mine ce eu nu le pot da. Sa le spun ca habar nu am ? Sa le spun cum ma simt ? Sau mai bine sa le spun ca copilul lor nu are nici o sansa, ca este total defect ? ». Dupa un timp, cand dupa Mircea, doua surori gemene (de care imi amintesc cu mare drag) in varsta de 2 ani si cateva luni, venind cu suspiciunea diagnosticului de autism, au trecut pragul incaperii unde lucram atunci, am ales sa spun exact ce simt : «Aceasta boala misterioasa este total necunoscuta in Romaania. Suntem "pionieri " si sunt gata sa va sustin si sa invatam impreuna cum sa actionam, oferind ajutor reciproc».

O avalansa de intrebari venite de la parinti, asteptau un raspuns de la mine. Eu eram psihologul, eu eram «specialistul ». Dar cine era copilul cu autism ? Am inceput sa caut raspunsuri. Lipseau cartile de specilaitate. Gasisem doar « O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii » si "Portretul lui M". Cazurile se inmulteau. In anul 2005 un curs sustinut de Tudor Mitasov, un psiholog cu mintea deschisa, acum de renume, a facut putina lumina in ceata groasa ce ma invaluia. Era singurul curs existent pe piata roamaneasca la acea vreme. Abia atunci mi-au fost cu adevarat clare manifestarile bolii si posibilitatile de interventie. Din acel moment am stiut ca pot alege sa fac ce simt ca se potriveste cel mai bine pentru sufletul meu. Am ajuns sa initiez la 6 ani de atunci conceptul numit Being MySelf - Terapie holistica timpurie pentru copilul cu autism si familia sa (o conceptie inovatoare, adaptata spatiului romanesc, a terapiilor pe care le-am invatat pana acum, integrand totodata credintele mele despre persoanele cu dizabilitati) si un Curs pentru cadrele didactice si parinti care sa puna in valoare copilul cu autism si alte dizabilitati ce tocmai a invatat SA SE CUNOASCA PE SINE.

Anul trecut (2010) am avut prima grupa de cadre didactice inscrise la acest curs la Piatra Neamt, un numar de 8 participanti. Desi in numar mic, feedback-ul lor a fost foarte important pentru mine. Am inteles ca in urma cursului privesc acesti copii cu alti ochi, schimbandu-si perspectiva. Apoi o grupa mica de parinti si educatori la Targu Neamt mi-a dat curaj sa merg mai departe, sa am multa determinare.

La inceputul anului 2011 un numar impresionant de doamne educatoare din gradinitele din orasele Targu Neamt, Bicaz, Piatra Neamt (aproximativ 150 de partcipanti) au fost parte integranta a acestui curs. Parerile lor imi dau curaj sa continui sa cred ca putem schimba perspectiva din care privim viata. Poate fi considerat drept banal si lipsit de eficienta faptul ca , tot ce avem nevoie sa consideram ca acesti copii sunt parte integranta a vietii noastre , este sa ii privim cu "alti ochi" .

Nu trebuie sa schimbam nimic din ce ne este dat ci doar sa privim situatia dintr-o alta perspectiva. Tot ce are omul de facut in aceasta viata este sa invete sa "priveasca". Evolutia se bazeaza mult pe modul de a privi lucurile. Oricat ne-am stradui sa imbunatatim lumea, in aceasta lume nu exista nimic de imbunatatit sau de schimbat inafara de propriul nostru mod de a privi lucrurile.

Cadrelor didactice le pasa. Au dedicat o parte din timpul lor pretios acestei formari, iar eu le-am fost recunscatoare. Am fost recunoscatoare ca pot transmite MESAJUL MEU, care este de fapt MESAJUL PARINTILOR ACESTOR copii. Mesajul parintilor este de fapt MESAJUL COPIILOR LOR CU AUTISM sau alte dizabilitati.

Am convingerea, in final, ca mesajul acestor copii este un mesaj care ne indeamna sa fim CONSTINTI DE NOI , alaturandu-ne unii altora, apropiindu-ne de noi insine, avand toleranta si simtindu-ne egali, iubind lucurile simple si manifestand pe deplin sentimentul comuniunii sociale, de care vorbeste Adler in teoriile sale.

By Sinziana Burcea
Psiholog clinician specilaist
www.copil-cuplu-familie.ro
0742700962

Curs de integrare a copilului cu dizabilitati in invatamantul de masa - opinia educatorilor, institutorilor, invatatorilor si profesorilor participanti la curs (Piatra Neamt, Targu Neamt, Bicaz)

2011-02-05T05:18:00.000-08:00

Mihaela Rotaru
Director Scoala Romani

Pentru mine acest curs a fost o provocare. Cu toate ca nu m-am confruntat in decurs de 26 ani de invatamant cu acesti copii autisti, urmand acest curs am descoperit foarte multe informatii. Informatii ce tin de caracteristicile tulburarilor din spectrul autismului, tulburari la nivelul interactiunilor sociale, la nivelul comunicarii verbale si nonverbale, la nivelul imaginatiei, repertoriu restrans de interese si comportamente, drama parintilor cu copii autisti, interventia terapeutica asupra copilului autist, interventia terapeutic specifica asupra familiei. Este un castig pentru copii autisti din Piatra Neamt avand un psiholog clinician specialist in persoana doamnei Sanzaiana Burcea, care da dovada de multa rabdare si revarsa alaturi de echipa dumneaei dragostea asupra acestor copii, insuflandu-le incredere in fortele lor proprii. Dati aripi acestor copii si Dumnezeu sa va ajute in aceasta profesiune!

Irina-Marina Chelariu profesor limba roamana

Scoala cu clasele I-VIII Romani, Structura Silistea Nr. 1

Vă mulţumim că ne-aţi dat ocazia să participăm la cursul organizat de dumneavoastră, un seminar deosebit de plăcută în urma căruia am avut multe lucruri de învăţat. Am avut sentimentul că pe lângă fluxul abundent de informaţii, am avut parte şi de un flux emoţional prin care ne-aţi făcut să conştientizăm cu ce probleme se confruntă familiile care au copii autişti şi câtă nevoie au aceştia de înţelegere, de afecţiune şi de incluziune. Personal, am conştientizat că şi copii cu astfel de probleme pot şi trebuie integraţi în învăţământul de masă şi cred că aş putea face faţă unei asemenea provocări.

Agapie V. Luminita - educator

Gradinita Nr 1 – Liceul Economic «Vasile Conta » - Tg Neamt

Participand la acest curs m-am simtit imbogatita spiritual, am fost motivata de a incerca sa imi descopar disponibilitatile, de a persevera in sprijinul integrarii acestor copii. Paseam cu grija pe o carare ingusta, avand sufletul copilului in maini. Acum simt ca am curajul sa grabesc pasul, sa alerg. !! Continutul cursului mi s-a parut foarte benfic, fiind prezentat intr-o maniera atractiva. M-a facut sa simt ca pot sa fac fata provocarii si sa imi doresc sa aflu tot mai mult. Am invatat ca trebuie sa am incredere in independenta copilului. Prezentarea a fost captivanta si emotionanta. Informatiile au avut un caracter constructiv asupra personalitatii mele, m-au facut sa inteleg ca atunci cand porti sufletul unui copil in maini, trebuie sa te straduiesti sa nu vezi in ochii lui nicicand acea dezamagire muta, prin care el ne considera insuficient pregatiti. Voi persevera. Sunt motivata. Trebuie doar Credinta ! Prestatia formatorului a fost de exceptie. A patruns in particica din suflet unde locuieste mama din mine, educatorul din mine, OM-ul din mine, copilul din mine. Doresc sa mai beneficiez de asemenea intalniri, voi indrazni sa cred ca pot mai mult si cu siguranta voi fi de ajutor. Ca urmare a acestui curs am invatat sa descopar cu atentie disponibilitatile fiecarui copil, sa reusesc sa ghidez astfel de copii in procesul integrarii in gradinita, sa pot crea un mediu stabil, indrumandu-l si sprijinindu-l. Acum privesc cu respect, incredere si admiratie persoanele cu dizabilitati. Am inteles ca exista multe resurse la indemana mea. Am inteles importanta acordarii increderii si sprijinului oferit din suflet, comunicarea din inima fiind importanta. Pe viitor voi face fata provocarii integrarii. Mi-ar placea sa mai puteti initia astfel de cursuri, care sunt de un real folos pentru noi. Felicitari !! A fost spre folosul meu spiritual faptul ca v-am cunoscut. Multumesc din suflet ca ne-ati impartasit povestea vietii dvs. M-a facut sa meditez la mine insumi, la cei dragi mie, la CREDINTA din sufletul meu !

Rusu Lenuta - educator

Gradinita cu program prelungit nr.2 Tg. Neamt

Ca participant al acestui curs m-am simtit captivata si atenta, dar in acelasi timp recunoscatoare ca sunt sanatoasa, aratand compasiune fara de persoanele care au probleme. Cursul a reprezentat o explicatie pe intelesul tuturor a copiilor cu dizabilitati, de fapt a caracteristicilor si simptomelor acestora. Prezentarea continutului cursului a fost captivanta si interesenta prin metodele utilizate. Acum reusesc sa inteleg acesti copii mai usor (avand la grupa o fetita cu Sindrom Down) si sa-i ajut atat cat pot eu.

Consider ca formatorul este un specialist care lucrand cu acesti copii, ne-a ajutat sa ne formam idei despre cum am putea sa-i integram in grupul de copii. Acum atitudinea mea este de acceptare a acestor copii asa cum sunt si dorinta de a-i intelege (pentru ca acest lucru este dificil pentru noi) precum si de a-i face pe ceilalti sa-i accepte si sa ii primeasca in sufletul lor. In urma acestui curs am invatat sa-i identific, iar faptul ca un psiholog direct implicat in munca cu ei a venit sa ne explice cum sa le interpretam comportamentele si dorintele, precum si metodele de terapie existente, mi-a fost de un real folos. Ne-am dori pe viitor, in schmibul filmuletelor prezentate sa vedem cum lucrati efectiv cu copiii la cabinet. Apoi mi-ar fi de ajutor sa pot sa revin de fiecare data la o lista cu liniute , atunci cand ma confrunt cu astfel de copii (ex : daca copilul tipa, este violent, vrea , etc….eu pot sa…..) .

Irimia Iuliana - educator

Gradinita Savesti, Scoala cu clasele I-VIII, Nr 1, Raucesti

Fiind debutant in invatamant , avand si un copil de un an si jumatate, acest curs mi-a aratat ca a obliga pe cineva sa faca ce vrei tu este total gresit. Este un curs de unde poti invata cum sa fii bun si sa iti iubesti aproapele. S-au purtat discutii despre copiii diagnosticati cu autism si Sindrom Down , primele simptome si reguli de comportament atunci cand suntem in preajma acestor copii. Filmuletele au fost foarte interesante. Mi-am dat seama ca nu numai cu copiii cu autism trebuie sa avem rabdare ci si cu copiii obisnuiti. Un lucru extraordinar este sa transmiti iubire si totodata sa primesti iubire. Apropierea intre cadrul didactic si copil imbunatateste performantele scolare ale copilului dar si viata cotidiana. Sinziana ne-a transmis caldura prietenie si foarte multa informatie. Am inteles ca a avea probleme fizice sau mentale nu insemna sa ramai singur, intr-o alta lume. Trebuie sa ajutam persoanele cu dizabilitati, dar mai intai trebuie sa invatam sa le intelegem, deoarece ele sunt diferite, dar nu si in fata lui D-zeu. Acum pot sa imi inteleg mai bine propiul copil si pe cei din jur. Daca in cariera mea voi intalni copii cu probleme cred ca acest curs ma va ajuta. Voi sprijini parintii sa ajunga la oameni pregatiti, care sa-i primeasca cu dragoste. Va doresc sanatate pentru a putea sa ajutati si alti oameni. Multumim pentru energia pozitiva pe care ne-ati transmis-o si experienta de viata, care ma va ajuta sa ma descopar pe mine insumi.

Taraboanta Angela - educator

Gradinita cu program prelungit nr. 1 Tg Neamt

Cursul a fost ca un ghid de cunoastere. M-am simtit curioasa si , din tot sufetul va spun, ca nu am nici un regret ca am participat. Am invatat ce insemna sa fii tu insuti si cum e sa-ti asculti vocea inimii. In urma acestui curs am reusit sa inteleg necesitatea unor centre de informare si formare a cadrelor didactice in problematica CES, adaptarea si flexibilitatea curriculum-ului, precum si cat de importanta este implicarea parintilor in terapia copilului lor. Cursul este foarte bine structurat si prezentat. Informatiile prezentate m-au ajutat sa invat sa cunosc mai bine fiecare copil in parte, cum sa ajut colegii de grupa sa il accepte, cum anume sa-i respecte manifestarile ciudate si nevoile speciale. Prestatia formatorului a fost extraordinara, se observa munca practica cu acesti copii si experienta acumulata in timp. Pentru mine acest curs m-a ajutat sa inteleg ce insemna independenta copilului cu dizabilitati, relationarea cu mediul, sa inteleg modul in care se joaca., si problemele lui de comportament, dispozitia afectiva, temperamentul lui, potentialul pe care il detine precum si modul in care comunica sau se exprima. Felicitari si sa aveti puetre sa continuati munca pe care o depuneti !!!

Mariean Laura , - educator
Gradinita cu program prelungit Nr 2 , oras Tg Neamt

Participand la acest curs m-am simtit ca un scolar avid de cunoastere si imbogatita spiritual. A fost un curs foarte interesant, plin de informatii foarte utile care ma vor ajuta in munca mea de educator. Cursul a fost prezentat cu foarte multa tenacitate, rabdare si mult profesionalism. Informatiile au fost pentru mine emotionante, simtindu-ma puternica si impacata sufleteste ca pot oferi un mic ajutor acestor persoane cu dizabilitati, datorita acestor informatii inedite. Formatorul a avut o prestatie excelenta, venind cu argumente foarte solide, culese din activitatea practica si din experienta acumulata in timp. Am primit ceea ce am asteptat si plec cu convingerea ca si aceste persoane pot fi perfecte in «normalitatea » lor. Pe viitor voi manifesta mai multa toleranta fata de persoanele cu dizabilitati. Ma astept sa existe o stransa colaborare intre educator, parinte si psiholg, intelegand ca munca in echipa asigura eficienta integrarii acestor copii in invatamantul de masa.

Stan C. Oana- educator

Gradinita cu program prelungit NR 1. Tg.Neamt

M-am simtit ca un elev dar si ca un cadru didactic viitor colaborator in acesta problematica (acum stiu ca suntem egali, doar trebuie sa ne decoperim pe noi insine). Participand la acest curs am reusit sa imi satisfac curiozitatea despre ceea ce se intampla in lumea acestor copii si mai ales cum sa ii ajutam. Totul a fost sintetic, la obiect, convingator. Impactul cursului a fost puternic asupra mea, impresionant, un curs bine argumentat si cu exemple multe pe care le regasim in activitatea noastra. A fost ca o raza de lumina ce imprastie speranta si incredere neconditionata in OM !! Prestatia formatorului a fost una excelenta, reusind sa ne capteze atentia continuu prin calitatea materialului prezentat, varietate, sensibilitate si profunzime. Tema cursului este binevenita deoarece astazi se pune acut problema integrarii acestor copii in invatamantul de masa. Acest curs mi-a adus sprijin pentru munca mea viitoare, raspunsuri la o multitudine de intrebari, urmate de exemplificari concludente. Este o provocare. Pe viitor ne-ar placea sa fie abordate si alte forme de dizabilitati precum si prezentarea unor filme didactice.

Bistriceanu Maria- educator
Gradinita Pipirig, Oras TG Neamt

Ca participant la acest curs m-am simtit confortabil, destinsa, foarte interesata, receptiva fata de tot ce s-a prezentat. Mi-ati deschis sufletul mi-ati dat curaj sa lupt cu viata, sa inteleg oamenii. Cursul a fost foarte interesant si util in experienta mea ca si educator, cu eficienta maxima. Exemplele practice prezentate ne ajuta in demersul integrarii copiilor cu dizabilitati. Mi-am dat seama ca m-am confruntat la gradinita cu unele situatii similare pe care le-am intalnit la diferiti copii cu dizabilitati.(forme mai usoare). Tonul formatorului a captat atentia tuturor cursantilor. Obiectivele cursului au fost foarte clare si bine dozate. Materialele prezentate contin infomatii de actualitate. Acum voi privi acesti copii cu alti ochi. Ma voi stradui sa ii cunosc foarte bine si apoi voi relationa cu familia lor, apoi cu psihologul. Consider ca o buna educatoare trebuie sa fie si un foarte bun psiholog. Ne-am dori sa faceti vizite la gradinite, sa va vizitam cabinetul cu prescolarii la Piatra Neamt. V-as sugera sa faceti cursuri si cu parintii acestor copii.

Gavriloae Marinela – educator
Gradinita cu program normal BRUSTURI

Datorita climatului creat nu m-am simtit ca un participant pasiv ci un interlocutor intr-o discutie deschisa. Continutul cursului este de actualitate. Trateaza probleme cu care ne confruntam atat in munca la catedra cat si in viata de zi cu zi. Modul in care a fost prezentat a facut accesibila transmiterea de informatii. Mi-am dat seamna ca acesti oameni cu dizabilitati merita sa fie cunoscuti si ajutati pentru ca sunt oameni speciali cu talente speciale. Formatorul este un om plin de daruire cu multa pasiune pentru domeniul sau. Acest curs a elucidat unele probleme legate de aceste persoane, care reprezinta o parte a realitatii pe care nu trebuie sa o ignoram ci sa o intelegem. Am capatat incredere ca pot ajuta si eu pe aceste persoane atat de speciale, dar atat de inchise in lumea lor.

Vrajitoru Irina Elena - educator

Scoala cu clasele I-VIII Brusturi

M-am simtit ca o parte integranta a cursului, ca si partener intr-o discutie libera, bazata pe respect si colaborare. Continutul cursului a fost interesenat, furnizand informatii importante despre copiii cu autism si Sidrom Down, informatii necesare cadrelor didactice in munca cu acesti copii. Integrarea aspectelor practice in curs a fost de un real folos. Acestea au lamurit unele aspecte necunoscute din aceasta “lume”, am vazut cu alti ochi aceasta problematica identificand si unele solutii. Formatorul da dovada de buna pregatire stiintifica si are acea calitate de a crea un climat propice desfasurarii cursului. Doream sa cunosc cum se lucreaza cu acesti copii, ce terapie se aplica precum si rezultatele obtinute. Persoanele cu dizabilitati sunt diferite dar sunt cu aceleasi nevoi ca si ale noastre. Daca in activitatea mea voi intalni asemenea persoane nu voi mai simti frica, teama ca nu stiu ce sa fac, cum sa-i ajut.

Trofin Laura- educator

Gradinita Draganesti , Oras Targu Neamt

La inceput m-am simtit nestiutoare iar apoi importanta pentru ca toate informatiile primate ma vor ajuta sa ajut si eu la randul meu. Continutul cursului a fost vast, cuprinzand majoritatea problemelor copiilor cu dizabilitati si afost prezentat intr-o maniera moderna, cu o abordare eleganta si profesionista. Am aflat infomatii noi si utile in demersul pedagogic sustinut la clasa. Formatorul este o persoana deschisa, cu mult tact si cu o extraordinara pregatire profesionala. Nu ma asteptam la un asa cumul de informatii si mi-a deschis noi orizonturi spre socializarea persoanelor cu dizabilitati. Acest curs a fost intr-adevar o formare pentru noi, pentru activitatea la clasa si nu numai. In viitor aceste informatii dobandite or fi utile in integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa. Va dorim sa formati si informati cati mai multi adulti ca noi !!!

Ursache Nicoleta- educator

Gradinita Vanatori, orasul Targu Neamt

Informatiile primite nu au fost teoretice ci mai mult pentru suflet, pregatindu-ti sufletul si rabdarea pentru astfel de experiente. Ma bucur ca am participat. Suportul de curs aduce informatii valoroase si am primit exemple de buna practica, care mi-au starnit curiozitatea. Daca la inceputul cursului nu stiam prea multe despre copiii cu autism acum cred ca sunt foarte utile informatiile primite si le pot aplica atunci cand va fi cazul. Din prezentarea facuta se intelege ca experienta, profesionismul si deschiderea formatorului fac prestatia acestuia una inedita si foarte importanta. Acum sunt mult mai deschisa catre astfel de probleme, devenind constienta ca oricare dintre noi poate experiemnta o astfel de situatie. Pe viitor, datorita acestui curs, as avea curajul sa lucrez cu astfel de copii.

Platon Elena- educator

Gradinita Grumazesti, Oras Targu Neamt

Participand la acest curs m-am simtit departe de perceptia si realitatea curenta, realitate in care copiii cu probleme sunt de obicei dati deoparte. Sunt privilegiata ca am obtinut informatii despre aceste probleme si ca am cunoscut oameni plini de suflet. Cursul contine informatii, vizionare de filme si discutii despre autism si Sindrom Down. Prezentarea este interesanta, documentata si intr-un stil placut si cald. Am constientizat mai bine existenta problemelor legate de aceste persoane cu dizabilitati, avand putine cunostinte inaintea participarii la acest curs. Prestatia formatorului a fost foarte buna, documentata, sigura, cu mult suflet si implicare. Este cel mai interesant curs la care am participat vreodata, felul in care a fost prezentat stranind mereu interesul. Pe viitor voi sti cum sa depistez, sa actionez, sa ajut si sa indrum copii cu aceste probleme. Imi doresc organizarea si a altor intalniri pe aceasta tema.

Andrei Paulina - educator

Gradinita Scalusesti Agapia, Oras Targu Neamt

Nu regret ziua de astazi intrucat am gasit multe raspunsuri la intrebarile puse de mine, de-a lungul anilor, legate de problemele copiilor cu CES, fiind o deschidere catre ceea ce nu cunosteam indeajuns. Cursul mi s-a parut foarte eficient, primind informatii legate de autism, cu o mare sensibilizare, prezentarile video avand un impact direct pozitiv asupra mea. Formatorul a fost concisa, avand o prestatie foarte bine documentata, cu o atitudine cooperanta si un suflet mare. Cursul de astazi mi-a satisfacut toate curiozitatile si asteptarile in legatura cu acesti copii, simtindu-ma foarte responsabila in lucrul cu copiii cu dizabilitati. Am inteles ca integrarea presupune conlucrarea intre factorii implicati in munca cu astfel de copii.

Sarghi Elena- educator

Gradinita Oglinzi, Raucesti, Oras Targu Neamt

Pe parcursul acestui curs m-am simtit importanta, respectata si tratata cu mult bun simt de d-na psiholog care a venit foarte bine pregatita. Am aflat foarte multe lucruri noi. Cursul a fost calr, bogat, cu explicatii si imagini concrete, sugestive, adecvate temei. Toate au fot noutati pentru mine. D-na psiholog este foarte bine pregatita. Are un vocabular bogat si adecvat profesiei. Tot ce a explicat are logica, iubind meseria de psiholog. Am inteles ca persoanele cu dizabilitati au nevoie mai intai sa fie observate si lasate sa se manifeste liber pentru a le cunoaste mai bine. Daca voi avea in grup un copil cu dizabilitati imi va fi greu, dar cred ca as putea sa ma descurc cu el. Acesti copii au nevoie sa fie integrati in colectiv cu copii normali.

SAVU RODICA

Grădinița: P.P. ”Moldocim”

Am fost foarte interesată. Am încercat să rețin totul. Chiar mi-am notat multe lucruri.

Mi-a plăcut îmbinarea expunerii cu prezentările video și cu exemplele practice.

Am încercat să empatizez cu un asemenea copil. Să simt ceea ce simte. Atunci m-am simțit într-o cameră fără lumină....un întuneric care mă sufoca. Nicăieri nu se vedea lumina. Până când începe terapia.

Prestația formatorului a fost excepțională.

Cel mai important moment al cursului pentru mine a fost scrisoarea terapeutică.

Acest curs a însemnat o provocare.

PARASCHIV ALINA-NICULINA

Grădinița: Grădinița Borca

M-am simțiti privilegiată că am hotarat sa vin sa cunosc persoana de care aveam nevoie in acest moment al vietii.

Continutul cursului a fost foarte concentrat, bine prezentat, in mod inedit.

Informatiile prezentate au avut un impact foarte mare, apreciabil.

Prestatia formatorului a fost inteligenta, sensibila.

Cel mai important moment al cursului – informatia profesionala completata de scrisoarea de final, foarte incarcata sentimental. Totul impresionant.

Acest curs m-a determinat sa reflectez iar si iar, sa recastig increderea in mine si in oameni.

Sugestii – Succes, felicitari, multumiri!

POPESCU M.

Gradinita: Pârâul-Pântei

Ca participant la curs a fost un moment extradordinar pentru ca am invatat multe lucruri dspre persoanele cu dizabilitati si chiar m-am pus in locul acestora in momentul in care nu sunt ele acceptate in comunitate ca si persoanele normale.

Cursul a fost prezentat intr-un mod adecvat, iar continutul a fost unul complex, incarcat cu informatii bine primite.

Informatiile au foarte mare utilitate si vor fi practicate unele exemple de comportament cu astfel de copii care prezinta dizabilitati la grupa pe care o conduce sau o voi conduce pe viitor.

Formatorul a prezentat intr-un mod accesibil, placut ceea ce a demonstrat ca este foarte bine pregatit.

Sper ca acest curs sa-mi foloseasca pe viitor si sa pun in practica continutul acestuia si sa folosesc aceste metode recomandate in curs, in cazul in care voi avea nevoie.

Sugestii – succes, felicitari! Multumim! Sa tineti cat mai multe cursuri de acest gen!

HĂLĂCIUGĂ ELENA

Gradinita: Borca – Neamt

Am venit la curs ca un cursant putin informat asupra metodelor de lucru cu un copil autist. Am in clasa de 3 ani un copil diagnosticat cu autism. Am simtit de la inceput ca aici voi invata multe.

Teoria prezentata cu exemple concrete si filmuletele prezentate au facut cursul interesant, usor de receptionat, insusit. Cunostintele pe care le-am primit de la d-na psiholog ne vor folosi enorm la munca la clasa.

Mi-am clarificat foarte multe dubii pe care le aveam asupra comportamentului copilului autist, parintii neacceptand diagnosticul. Am speranta ca voi putea colabora mai mult cu acesti parinti si incerc sa-i determin sa faca terapie.

Formatorul a avut o prestatie excelenta, toate informatiile transmise au fost receptionate cu interes, atentie, colegele au fost ochi si urechi la acest curs.

Cel mai important moment al cursului – prezentarea simptomelor copilului cu autism, exemplele concrete, modul de lucru, metode prezentate, prezentarea filmului.

In acest curs am constientizat ca prin terapii intensive si cu ajutorul specialistilor copiii se pot recupera. Voi sti mai bine cum sa lucrez la clasa cu copiii autisti, ce metode sa folosesc. Acum cred ca ma cunosc mai bine pe mine insami.

Sugestii – imi doresc o activitate comuna in zona noastra (Borca) intre educatori, parinti si d-na Sinziana Burcea.

ASAVOAE ELENA

Gradinita: Scoala Bradu nr. 1 Grinties

Ca participant la acest curs, m-am simtit profund impresionata de modul in care au fost transmise informatiile.

Un curs cu informatii deosebite, stiam foarte putine lucruri despre persoanele cu dizabilitati.

Am fost impresionata de informatiile prezentate, caci de multe ori cu greu mi-am stapanit lacrimile.

Prestatia formatorului a fost super! Super! Un formator care a ajuns la sufletul si inima mea. Felicitari!

Totul mi-a placut, dar in mod deosebit m-a sensibilizat scrisoarea terapeutica.

Acest curs a insemnat un indemn pentru mine sa continui sa lupt cu boala mea, sa cred ca pot si am puterea de a lupta.

Sugestii – sanatate si mult succes! Putere, forta, rabdare!

TEPES ELENA

Gradinita: S.A.M. Damuc

Ca participant la acest curs am fost captivata total.

Continutul cursului a fost foarte interesant si ne-a fost prezentat intr-un mod placut, accesibil, ilustrat de imagini si exemple concrete.

Informatiile prezentate au avut un impact pozitiv asupra mea, avand in vedere avalansa de noutati in ceea ce priveste integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa.

Formatorul a dovedit ca este foarte daruit profesiei si foarte bine pregatit.

M-a uimit nivelul la care a ajuns fata de 18 ani prezentata intr-unul din filmuletele folosite in curs.

Pentru mine acest curs a insemnat renuntarea la prejudecati in legatura cu acest diagnostic si incercarea de a-i intelege in cazul in care ii voi intalni si imi va fi dat sa lucrez cu ei.

BORSA NICULINA

Gradinita: Bradu 1, S.A.M Grinties

Ca participanta la acest curs m-am simtit foarte bine. Am reusit sa ma inteleg si sa-mi inteleg mai bine viata, atat ca om cat si ca educatoare.

Am primit informatii utile despre copiii cu autism si cei cu sindromul Down, informatiile au fost clare, precise, prezentate intr-un mod placut, cu multe exemple interesante.

Informatiile prezentate ma vor ajuta mai mult in activitatea de zi cu zi la grupa, chiar daca nu am copii care prezinta aceste situatii.

Prestatia formatorului a fost la inaltime. Si-a ales foarte bine meseria.

Viata noastra este plina de surprize, trebuie sa cautam sa rezolvam cu calm si rabdare toate situatiile. Totusi sa stim sa ne impunem, sa ne aparam drepturile...

Voi cauta sa fac mai mult pentru copii, sa-i determin pe parinti sa accepte copiii asa cum sunt, sa-i inteleaga, sa-i ajute, sa-i sprijine.

AMARIEI BRINDUSA

Scoala nr. 1 Bicaz

Ca participant la acest curs - mi s-a deschis o portita spre acceptare si indrazneala in a incerca.

Un curs cu un continut foarte interesant si folosind modalitati diverse de prezentare.

Informatiile au fost foarte interesante, stimulandu-ma spre cautarea mai multor informatii.

Formatorul a fost foarte implicat si preocupat in furnizarea de informatii.

Cel mai important moment al cursului a fost prezentarea povestii personale a formatorului.

Acest curs a constituit un imbold in a cerceta cat mai mult legat de copiii cu autism, si o incurajare in a avea rabdare in abordarea acestor copii.

TEPES-DARABAN VIRGINIA

Scoala Telec, Bicazu-Ardelean

Ca participant la acest curs, m-am simtit interesata de a cunoaste, de a invata ce inseamna autist si persoane cu alte dizabilitati – sindrom Down.

Cursul a fost interesant, instructiv cu multe exemple, ilustrat cu filmulete interesante.

Am inteles comportamentul unor copii pe care i-am avut in clasa de-a lungul anilor. Am invatat noi metode de a diagnostica si de a intelege comportamentul acestor copii.

Prestatia formatorului – excelenta! Prezenta placuta, ton calm, cald, profesionalism.

Cel mai important moment al cursului – prezentarea cazurilor de autism, a simptomaticii acestor cazuri, a terapiilor folosite pentru integrarea acestor copii.

Acest curs a insemnat cunoasterea mai bine a copiilor cu dizabilitati si folosirea celor mai bune metode si procedee pentru integrarea acestora in colectiv.

Sugestii – continuati cu astfel de cursuri!

UNGUREANU MAGDA

Scoala nr. 1 Bicaz

Ca participant la acest curs – pe tot parcursul cursului am fost captivata.

Continutul cursului a fost bine strucutrat, concret, s-au imbinat foarte bine informatiile teoretice cu exemple din experienta personala.

Am descoperit participand la acest curs ca copiii cu autism sau cu sindrom Down pot fi integrati social si ca eu pot ajuta familia.

Formatorul a avut o prestatie de exceptie, prezentarea cursului fiind completa si concreta.

Cel mai important moment al cursului – metodele de interventie timpurie asupra copiilor cu dizabilitati.

Cursul pentru mine a fost o experienta noua. Este primul pas pe care l-am facut in a incerca sa inteleg si sa accept un copil cu dizabilitati.

Sugestii – popularizarea cursului in scoli. Initierea unui curs pentru parinti.

ANANOAIE MARIA

Scoala Poiana-Teiului

Felul in care m-am simtit ca participant la acest curs – excelent.

Continutul cursului: descrierea bolilor, modul de abordare a familiei cu copii bolnavi, evolutia copilului care face terapie, integrarea acestora in invatamantul de masa.

Informatiile prezentate m-au impresionat si m-au facut sa reflectez.

Prestatia formatorului – foarte buna, placut modul de expunere.

Cel mai important moment al cursului – expunerea si prezentarea video a caracteristicilor acestor boli, felul in care se integreaza in invatamantul de masa; scrisoarea terapeutica.

Acest curs a insemnat experienta, reflexie, munca si putina frica.

Sugestii – mult succes pe viitor!

TEPES CIUCAN LIVIA-MARIANA

Scoala cu clasele I-VIII Telec, Bicazu Ardelean

Ma bucur ca am participat la acest curs, deoarece m-am simtit bine, am aflat informatii noi.

Cursul a fost instructiv, foarte interesant, educativ. Cursul a fost prezentat intr-un mod atractiv, interactiv, cu multe exemple practice.

Informatiile prezentate au fost binevenite, ne-au initiat in problemele copiilor cu autism sau sindrom Down, ne-au sensibilizat si ne-au trezit interesul pentru a afla mai multe.

Formatorul a dovedit mult profesionalism, ne-a impartasit din propria experienta.

Cel mai important moment mi s-au parut prezentarile filmuletelor legate de aceste teme, ca si istorisirile personale.

Acest curs este foarte important pentru noi, atat ca persoane in viata privata, cat si din punct de vedere profesional; ne indruma cum sa privim un copil cu dizabilitati, cum sa-l integram si ce sa asteptam de la el.

UNGUREANU ORTANȚA

Școala cu clasele I-VIII – Poiana Teiului

Am participat cu placere la acest curs. Consider ca informatiile insusite sunt de un real folos in activitatea instructiv-educativa pe care o desfasor.

Cursul a fost foarte bine structurat. In prima parte au fost prezentate caracteristicile copilului cu autism. Partea teoretica a fost insotita de prezentarea unor cazuri reale care m-au impresionat.

Consider ca informatiile prezentate ma ajuta sa observ copiii cu sindromul Down si autism. Fiind cadru didactic, imi dau seama de rolul meu in ajutorul dat familiilor care au probleme de acest fel. Familia trebuie incurajata ca intotdeauna este o sansa.

Formatorul – o prezenta agreabila, placuta, voce blanda, tonul apropiat m-au determinat sa receptionez toate informatiile, sa particip cu mult interes la acest curs.

Prezentarea filmuletelor (cu prezentarea unor cazuri reale) consider ca a fost momentul important. Povestea terapeutica a atins punctul culminant.

Nu am avut ocazia sa intalnesc cazuri de copii cu autism. Consider ca dupa participarea la acest curs pot depista copiii cu dizabilitati.

Doresc sa particip si la alte cursuri despre copiii cu dizabilitati. Sunt multumita ca am participat la acest curs. Va multumesc pentru o buna organizare!

CHELARIU ANGELICA

Gradinita: Grintiesu-Mic, Jud. Neamt

Ca participant la acest curs m-am simtit ca si cand as fi eu in locul unui copil cu autism sau al parintilor acestuia.

Continutul cursului a fost facut pentru a fi inteles de fiecare, cu multe exemple si filmari in tema, iar formatorul a fost foarte explicit in prezentarea informatiilor.

Am inteles pe larg simptomele unui copil cu autism si cu sindromul Down si in cadrul grupei voi observa si voi intelege daca voi intra in contact cu acesti copii si voi sti cum sa-i tratez.

Prestatia formatorului a fost foarte buna cu foarte multe exemple din viata unor copii cu dizabilitati.

Cel mai important moment al cursului – solutiile pentru rezolvarea problemelor pentru copiii cu dizabilitati; integrarea copiilor cu dizabilitati in colectiv, momentele in care copiii sunt adusi dintr-o stare de anormalitate la una de normalitate.

In urma acestui curs vom intelege sufletul si viata unui copil cu probleme, scopul pentru adaptarea copilului la mediul clasei si cu ceilalti copii la activitati.

RUSU ELENA

Scoala Grinties Structura Bradu nr. 1

Consider ca acest curs a fost deosebit de interesant, am invatat lucruri foarte importante care mi-au trezit interesul pentru asemenea cazuri.

Modul de prezentare a fost destins, placut, armonios, calduros.

Informatiile prezentate in curs mi s-au parut necesare si utile in pregatirea profesionala.

Formatorul – o prezenta agreabila, deosebita, cu un impact pozitiv asupra cursantilor.

Cel mai important moment – cunoasterea semnelor (diagnosticarea) copiilor autisti.

Consider cursul ca fiind necesar in activitatea pe care o desfasor, pentru a sti cum sa abordez asemenea cazuri (daca le voi intalni).

Sugestii – ar fi bine venite si alte cursuri de acest fel, deoarece venim in contact cu lucruri noi de care ne izbim, dar nu le putem gestiona.

DOBOS VALERIA

Scoala cu clasele I-VIII Poiana-Teiului

Tonul si vocea blanda, buna pregatire a doamnei psiholog au creat o atmosfera destinsa si m-a captivat total pe toata perioada cursului.

Cursul contine informatii teoretice, practice si prezentari PowerPoint despre copii cu sindrom Down si autisti.

Informatiile primite m-au facut sa vad cum trebuie sa-i intelegem pe elevii nostri, cum sa-i tratam si sa intervenim in a-i ajuta pe cat posibil sa se apropie de normal.

Formatorul a fost foarte bine pregatit, expune pe un ton bland, este o persoana agreabila, placuta.

Cel mai important moment al cursului a fost vizionarea si explicarea filmuletelor despre copii cu autism si Down, povestea terapeutica atingand apogeul.

Acest curs a insemnat pentru mine o informare, atat teoretica, cat si practica si ma va ajuta sa stiu cum sa ma comport cu elevii cu CES.

Sugestii – organizarea altor cursuri pentru elevii cu CES; o buna colaborare intre d-na psiholog si invatatorii din zona. Multumim foarte mult si va dorim succes in continuare!

GÂRBULEȚ MARINELA

Gradinita Ivanes, Bicaz-Chei

M-am simtit excellent la acest curs, deoarece atmosfera create a fost una calda, calma si placuta.

Continutul cursului – autismul infantil, sindromul Down, metode de interventie timpurie, integrarea copiilor cu dizabilitati. Prezentarea cursului a fost impecabila si pe intelesul tuturor.

Majoritatea informatiilor au fost pentru mine o noutate fapt pentru care am fost foarte interesata de acest curs. Nu am intalnit un copil cu asemenea probleme, dar datorita acestui curs cred ca daca in viitor as intalni un caz asemanator, as reusi sa ii fac fata.

Prestatia formatorului a fost EXTRAORDINARA.

Cel mai important moment – evolutia fetitei cu autism – filmuletul prezentat.

Acest curs a insemnat foarte mult, sunt foarte bucuroasa ca am participat la acest curs, deoarece am retinut foarte multe informatii pe care chiar nu le cunosteam.

Sugestii – Felicitari!

DANDU VERONICA

Gradinita:

Participand la acest curs m-am simtit foarte bine, am invatat multe lucruri noi si care imi vor fi de ajutor.

Continutul cursului a fost foarte bine explicat pe intelesul tuturor.

Informatiile prezentate m-au facut sa am mai multa incredere in mine si sa stiu mai bine ce am sa fac in viitor.

Este un foarte bun formator si am avut multe de invatat din astea.

Mie personal tot cursul mi s-a parut important.

Acest curs a insemnat tot ce este mai bun.

Felicitari pentru tot ce ati realizat! Succes in continuare!

Nume si prenume: RAMASCANU VIOLETA

Gradinita: P.N Marceni – Bicaz

Felul in care m-am simtit la acest curs – foarte bine.

Continutul cursului prezentat a fost foarte interesant si util, iar prezentarea deosebita.

Am ramas impresionata de informatiile prezentate si de modul foarte deschis, cald de prezentare.

Prestatia formatorului – excelenta!

Cel mai important moment – povestea terapeutica.

Am inteles mai bine munca cu un copil autist si acest lucru imi va fi de folos.

Sa organizati mai multe cursuri de acest fel!

OANCEA ANCA

Scoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Bicaz

A fost un curs interesant care m-a facut sa-mi doresc sa aflu si mai multe informatii despre aceste dizabilitati.

Cursul a fost bine structurat, informatiile bine alese. Alternarea informatiilor teoretice cu exemple concrete a facut ca acest curs sa isi atinga obiectivele.

Informatiile prezentate in cadrul acestui curs m-au facut sa inteleg mult mai clar persoanele care sufera de autism si sindromul Down, in felul acesta reusind sa invat cum pot identifica un copil cu autism.

Formatorul a avut o prestatie foarte bune. Modul de prezentare a informatiilor a fost clar si complet.

Cel mai important moment al cursului a fost cand au fost prezentate metode de interventie timpurie asupra copiilor cu dizabilitati.

Acest curs a fost ceva nou pentru mine. Prin acest curs am invatat cum sa reactionez si ce va trebui sa fac atunci cand voi interactiona cu persoane care sufera de autism sau sindromul Down.

Sugestii – popularizarea cursului si prezentare in activitati comune parinti – scoala a informatiilor despre aceste dizabilitati.

RUSU EUGENIA

Gradinita: Galu – Poiana Teiului

Ca participant la acest curs am simtit ca as putea fi importanta la un moment dat in viata unui copil, a unui parinte care au intampinat un obstacol de acest tip.

Cursul contine foarte multe informatii despre aceste probleme comportamentale care ma ajuta in profesia mea.

Daca ma gandesc la unele simptome ale bolilor, imi dau seama ca la inceputul profesiei mele le-am intalnit si nu am facut poate nimic sau nu am stiut cum sa reactionez.

Prestatia formatorului – foarte buna. Capabil, cu mare deschidere de a darui din propria cunoastere si experienta. Comunicarea este facuta cu un timbru al vocii foarte placut si expresiv.

Cel mai important moment al cursului – lectia de psihoterapie – super! O adevarata lectie de autocunoastere si de valorizare a momentelor din viata noastra.

Nu-mi doresc, dar daca ar fi sa am copii cu asemenea probleme sigur as lupta si as reusi sa-i integrez in colectiv, ceea ce le va folosi pentru integrarea in viata sociala viitoare.

Sugestii – cat mai multe cursuri. Puteti fi de mare folos.

MUCENICU DORINA

Gradinita: Tașca – Neamț

Ca participant ma simt o persoana fericita pentru ca am avut sansa sa am doi copii sanatosi; o persoana care accepta provocarile din mediul profesional si care cauta metode de corectare a unor deficiente ale copiilor.

Continutul cursului – sintetic, dar la obiect, interesant, avand suport stiintific; buna documentare.

Informatiile prezentate mi-au adus explicatii suplimentare pentru unele chestiuni pe care le cunosteam si multe cunostinte noi pentru unele probleme care le prezinta autismul.

Prestatia formatorului – foarte buna; limbaj clar, tonalitate calda, exemple din viata personala si profesionala.

Prezentarea filmelor a fost cel mai important moment, pentru ca impactul vizual cu imaginile prelucrate mi-au indus o stare de deschidere a posibilitatilor de a ajuta copiii cu aceste deficiente.

Am inteles simptomatologia copilului autist, problemele pe care le reclama acesta in familie, mediu institutionalizat; metode de terapie in familie, grup, gradinita.

By Sinziana Burcea
Psiholog clinician specialist
www.copil-cuplu-familie.ro
www.terapie-autism.ro

Integrarea copilului cu dizabilitati (Autism si Sindrom Down) in invatamantul de baza - curs adresat cadrelor didactice si parintilor

2011-02-04T02:47:00.000-08:00

Integrarea copilului cu dizabilitati (autism si sindrom Down) in invatamantul de masa - principii de baza

(Curs pentru cadre didactice si parinti)

Orice interventie terapeutica are ca si scop final integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa, cu insotitor sau fara, in functie de potentialul fiecarui copil . Practica si noile politici educationale au demonstrat ca discriminarea pozitiva poate aduce succese, pentru ca ea presupune, dreptul la diferenta si la specificitate intr-un cadru scolar nediscriminativ.Astfel copiii sanatosi au sansa sa isi dezvolte interesul social invatand sa incurajeze si sa arate incredere unui copil cu dizabilitati care are un alt ritm de dezvoltare.

Cursul de baza pentru integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa se adreseaza si vine in sprijinul cadrelor didactice avand scop principal informarea despre problematica conceptului de dizabilitate, cate tipuri de dizabilitati exista, etapele interventiei terapeutice si deprinderea cu principiile de baza ale integrarii copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa.

Cursul contine mai multe prezentari video , si cazul unui copil cu autism integrat in invatamantul de masa cu traseul pe care l-a urmat timp de 5 ani monitorizat. La sfirsitul cursului, educatorii pot adresa intrebari si sint invitati la discutii pe aceasta tema, alaturi de parinti.

Informatii generale si utile despre curs

Cine poate participa la curs? Cadrele didactice, psihologi, insotitori si parinti cu copii cu dizabilitati ce doresc sa isi formeze o viziune de ansamblu a procesului integrarii in invatamantul de masa.

Numele institutiei organizatoare: Asociatia Psihologilor Profesionisti din Romania

Titulatura cursului: curs de pregatire profesionala continua

Formator: Psiholog clinician specialist, Sinziana Burcea, specializare de lunga durata in autism si alte dizabilitati in tara si strainatate

Adresa de contact: B-ul Dacia, Bl 2, Ap 22, Parter , Piatra Neamt

Durata cursului : 1 zi

Numar total de ore: 8 ore

In urma acestui curs nu veti primi credite.

Beneficii:

Educatorii si parintii vor primi informtii pertinente si profesionale intr-un cadru organizat. Vor putea beneficia de experienta de lunga durata a formatorului in interventia terapeutica si integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa. Prezentarea cursului are caracter interactiv iar elementele video exemplifica vizual aspectele teoretice ce se vor regasi si in suportul de curs.

La finalul cursului educatorii vor primi un certificat de participare care atesta numarul de ore de formare si posibilitatea de a primi supervizare de specialitate din partea formatorului, in situatia in care educatorii au copii cu dizabilitati integrati la grupa lor.

La finalul cursului educatorii si parintii vor putea privi dintr-o alta perspectiva copiii cu dizabilitai care pot deveni o experienta personala si spirituala de neuitat.

Copiii cu dizabilitati ne invita la autocunoastere si constientizarea propriilor noastre limitie!!!

TEMATICA CURSULUI

Dizabilitatea – consideratii generale.

Tipuri de dizabilitati

Autismul infantil- Descriere si caracteristici psihocomportamentale

Identificarea timpurie a simptomelor autismului la copii

Mituri despre autism

Sindromul Down – Descriere si caracteristici psihocomportamentale

Metode de interventie timpurie asupra copiilor cu dizabilitati.

Integrarea sociala a copiilor cu dizabilitati . Ce presupune?

Abilitatea copilului cu dizabilitati de a fi „el insusi”.

Cunoasterea propriilor limite. Adaptarea la regulile de grup si cele sociale

Confruntarea cu realitatea. Dezvoltarea abilitatilor de a testa mediul inconjurator

Integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa. Integrare versus anexare.

Insotirea copilului si supervizare

Cand integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa nu este recomandata?

Va puteti inscrie sau obtine relatii suplimentare la numarul de telefon 0742700962

Persoana de contact: Sinziana Burcea

E-mail : sinzianaburcea@yahoo.com

Au fost sustinute cursuri in orasele:

    1. Piatra Neamt ( mai 2010)
    2. Targu Neamt (04.02.2011) - organizator Mariana Cosma (cadru didactic invatamant prescolar)
    3. Bicaz (12.02.2011) - organizator Rodica Savu (cadru didactic invatamant prescolar)
4. Piatra Neamt (14.05.2011) - Organizator Gina Gheorghiu (cadru didactic invatamant prescolar)

Despre joc si jucarii

2011-01-30T03:32:00.000-08:00

www.desprejucarii.ro

Cum sa sustinem parintii care tocmai au primit diagnosticul de autism pentru copilul lor

2011-01-30T02:00:00.001-08:00

Ce poti sa faci atunci cand afli ca cineva apropiat tocmai a aflat ca are un copil diagnosticat cu autism? Exista momente cand cei din jur nu vor sa auda povestea prin care acesti parinti trec, deoarece socul emotional este foarte puternic si pentru ei. Cei din jur au nevoie sa vorbeasca mai intai despre propriile sentimente si motive de ingrijorare, pentru ca apoi sa fie capabili sa asculte povestea acestor parinti.

Cand primesti diagnosticul de autism pentru copilul tau ai foarte brusc sentimentul ca viata ti-a scapat de sub maini. Acesti parinti au nevoie sa beneficieze de putin spatiu emotional , sa fie lasati sa ia decizii despre viata lor si felul cum sa fie ingrijit copilul lor. Pentru cei apropiati, le va fi greu sa se multumeasca doar cu ideea « de a le fi alaturi », fiind tentati sa ia hotarari in locul acestor parinti greu incercati. Le va fi greu sa se multumeasca doar sa fie alaturi, vazandu-i cum se chinuie pentru ca nu stiu ce sa faca, incotro sa o apuce. Tot ce putem sa facem este sa cautam informatii pentru a-i ajuta sa ia cea mai buna decizie pentru copilul lor.

Pentru mama care a purtat in pantec si a dat viata acestui copil, sentimentele de vinovatie sunt foarte puternice. Toti cauta in jurul ei explicatii care sa justifice un diagnostic, caruia nu i s-a dat de capat pana acum. Si toti sunt tentati sa dea vina pe mama care a « indraznit » ,poate, sa fumeze cateva tigari in timpul sarcinii, sau a plans excesiv, a muncit prea mult sau nu a dormit destul. Ei bine lucrurile nu stau atat de simplu. E usor sa cautam un vinovat, in loc sa ne informam despre adevaratele cauze si despre faptul ca genomul uman se modifica. Poate mai bine ar fi sa incercam sa intelegem care este mesajul acestui copil catre fiecare din cei implicati in relatia cu el.

Un parinte spunea : « De cand am aflat diagnosticul copilului meu ceva s-a schimbat radical in atitudinea mea fata de lume. Am inceput sa ma port mai frumos cu cei din jur. Nu ma mai grabesc, imi gasesc timp sa ma bucur de lucruri mici. Chestiile care ma enervau in mod normal acum nu ma mai scot din sarite. Multe din lucrurile care mi se pareau un « capat de tara » acum mi se par probleme neinsemnate, care pot fi gestionate ». Parintii nu reactioneaza la fel cand trec printr-o situatie limita. Unii refuza sa se mai gandeasca la diagnostic, ca si cum nu ar exista, revenind pe loc la viata si la munca lor, exact asa cum era inainte. Pe altii experienta traita ii face sa priveasca altfel existenta lor. Pentru unii poate fi un semnal de alarma care ii ajuta sa isi schimbe radical prioritatile. Pe parinti ii ajuta mult sa-i lasam sa ne spuna cat de diferita li se pare viata acum.

Un alt mod prin care putem sa ii sustinem pe parintii aflati in suferinta este sa le acceptam lacrimlile. Este firesc sa simtim impulsul de a pune capat lacrimilor lor, spunandu-le « Te rog nu mai plange, totul va fi bine ». Te poti simti teribil de neajutorat cand vezi suspine si suferinta neincetat. D-zeu ne-a dat lacrimi ca sa facem fata durerii ce o simtim. Astfel trupul elimina trairile negative, gasind alinarea care vine odata cu lacrimile. Durerea trebuie lasata sa se scurga.

Unul dintre cele mai pretioase daruri pe care il pot eu oferi este sa FIU langa parintele care sufera. Dat fiind faptul ca noi toti am suferit durerea la un moment dat in viata, stim ca ea poate fi de mai multe feluri. Teama de necunoscut si sentimentul ca boala nu va inceta niciodata sunt principalele spaime ale parintilor copiilor cu autism. Amutesc, se blocheaza afectiv si simt profund ca sunt rupti de propria viata. Chinul este cu atat mai mare , cu cat devin constienti ca durerea lor provoaca suferinta si celor din jur.

Aud la capatul celalalt al firului de telefon mamici care solicita evaluarea copilului lor. Fac programarea si respir adanc, cerand lui D-zeu sa ma inspire astfel incat sa pot sa gasesc cele mai bune cuvinte, pentru a ajuta familia sa inteleaga ce se intampla cu copilul lor. Acest moment ma preocupa intens. Stiu ca odata ce diagnosticul a fost confirmat, siroaie de lacrimi curg pe obrazul parintilor. Ei nu ma mai asculta, chiar daca ma grabesc sa le povestesc si despre posibilele solutii. Vad negru in fata ochilor. Nu mai exist pentru ei in acel moment.

Tot ce pot sa fac este sa am rabdare si sa respir. Da, SA RESPIR, ati citit bine. Ganditi-va la moasele care asista o femeie aflata in travaliu. Ce anume fac toti sustinatorii acestei femei ? Respira cu viitoarea mama, pentru a o ajuta cu bine sa treaca prin valurile de durere. Atunci cand te afli in prezenta cuiva care sufera, ti se taie respiratia instinctiv. Ne incordam muschii si incercam sa mascam ceea ce simtim, tinand totul sub control. Atunci cand ne pierdem respiratia , pierdem legatura cu capacitatea noastra de a simti. Cu cat inspiram mai putin aer cu atat scade rezerva de oxigen. Un sfat din batrani spune «Sa tragi adanc aer in piept atunci cand te confrunti cu o situatie dificila ». Un ritm lent si profund al inspiratiei poate sa aduca calm si sa creeze o senzatie de pace pentru parintii pe care incerc sa ii ajut.

A fi in consonanta cu parintele care sufera, inseamna pentru mine sa fiu dispusa sa las durerea lor sa ma atinga, fara a ma teme ca aceasta ma va coplesi sau ma va afecta. Mi-a placut un exercitiu de meditatie care spunea asa «sa fim dispusi sa inspiram inauntrul nostru durerea altcuiva si sa ii suflam inapoi iubire si binecuvantarea noastra ». In intalnirile cu parintii zabovesc uneori pentru a intra in legatura cu ei pe lungimea de unda cea mai apta sa le ofere sustinere din partea mea. Energia din spatele cuvintelor este de o importanta covarsitoare pentru mine in relatia cu parintii pe care ii insotesc in aceasta calatorie unica.

Nu e in puterea mea, a noastra sa facem durerea sa dispara, oricat ne-am dori acest lucru. Cateodata, din dorinta de a le arata cat de mult ne pasa am putea spune lucruri precum « Mai bine as fi eu in locul tau ». Desi bine intentionate, aceste vorbe par a fi gaunoase deoarece, oricat de mult am vrea sa fim in locul lor, adevarul este ca asa ceva nu se poate. Daca vrem cu adevarat sa ajutam am putea spune « Imi dau seama ca esti suparat si as vrea din tot sufletul sa te ajut, dar nu sunt sigur ca stiu ce ai nevoie sa fac pentru tine ». O astfel de intrebare ar putea sa-l ajute pe parintele aflat in suferinta sa isi clarifice gandurile si nevoile.

Acolo unde se inchide o usa se deschide o fereastra, dar cateodata parintii au nevoie de ajutor ca sa gaseasca fereastra. Deseori ii intreb pe parinti « Dupa ce timpul petrecut de noi impreuna va lua sfarsit, cum va arata viata dvs, cum va arata succesul ? »

Exista momente in care parintii isi dau seama ca prietenii lor abia asteapta sa poata darui din fiinta lor. Parintii astepta sa vada ca oamenii din jur sunt umani, la fel ca ei, nicidecum perfect alcatuiti si cu o viata perfect echilibrata. S-ar parea ca trebuie sa se « rupa » ceva din noi sau langa noi ca noi sa ne putem deschide indeajuns incat sa-i lasam pe altii sa patrunda in vietile noastre. Apoi incepem sa ne apropiem noi insine de intimitatea noastra. Cand vrem sa construim o viata perfecta ne instrainam de noi insine. Parintii copiilor cu autism au sansa sa se redescopere pe sine prin copiii lor, contribuind astfel in procesul vindecarii.

Psiholog clinician specialist

Sinziana Burcea

www.copil-cuplu-familie.ro

sinzianaburcea@yahoo.com

Cum sa ne purtam cu copiii cu autism

2011-01-26T03:46:00.000-08:00

Exista o multime de site-uri si ghiduri care furnizeaza informatii despre cum sa ne purtam cu o persoana diagnosticata cu autism. Ele ne invata cum sa ne apropiem de un copil cu autism, cum sa devenim prieteni cu el, ce isi doresc acesti copii cu autism si ce pot sa spuna ei din ceea ce isi doresc etc. Unele dintre aceste site-uri sunt chiar edificatoare, altele contin informatii comune, ce tin de educatia si abilitatile parentale, ce pot fi aplicate oricarui copil la un moment dat, nu numai celor cu autism.

Este extrem de important sa avem in vedere faptul ca un copil cu autism nu poate fi tratat dupa o carte ce ne invata cum sa inbunatatim calitatea vietii acestor copii. Nu exista o reteta universal valabila pentru toti copiii cu autism, cunoscut fiind faptul ca nu exista doi copii cu autism identici. Prin urmare generalizarea este dificil de facut in terapia lor. Copiii pot reactiona diferit in aceeasi situatie, si prin urmare, ceea ce citim despre cum sa ne purtam cu acesti copii putem utiliza ca LINII DIRECTOARE si in nici un caz ca o REGULA, universal valabila. Putem invata din aceste ghiduri, fara a le urma cuvant cu cuvant. Interactiunea cu un copil cu autism poate varia foarte mult, in functie de specificul fiecarui copil in parte.

Trei aspecte sunt fundamentale in interactiunea cu cu un copil cu autism.

1. INFORMEAZA-MA.

Copiii cu autism nu se pot exprima pe sine atat de bine sau nu in totalitate, si au tendinta sa preia o informatie si sa o decodifice intr-un sens foarte literal.

Ex: Cand mama Vivianei gatea impreuna cu taticul ei in bucatarie si la un moment dat i-a cerut acestuia “sa arunce un ochi in tigaie” pentru a vedea daca s-au fiert legumele, Viviana a facut o criza de isterie, justificata. Ce a inteles ea este ca mama ei i-a cerut tatalui sa isi arunce propriul ochi in oala , ceea ce poate fi considerat un lucru inspaimantator.

Ceea ce e important sa intelegem este ca acesti copii nu sunt niste roboti pe care trebuie sa ii hranim cu informatii si sa le spunem cum sa gandeasca. Cred ca pot spune fara a gresi ca cu cat petreci o perioada mai lunga de timp cu un copil cu autism cu atat realizezi mai bine ca nu poti sa fortezi un copil cu autism sa faca cum vrei tu sau sa il faci sa gandeasca intr-un anumit fel.

Ceea ce putem noi sa facem este sa le dam informatiile pe care ei ni le cer si sa ii ajutam sa aiba propriile lor opinii, nelunad decizii in locul lor. Putem spera ca un copil diagnosticat cu autism, atunci cand va fi mare, se va cunoaste atata de bine incat sa fie capabil ca, pe baza acestei cunoasteri, sa ia o decizie in ceea ce priveste scoala pe care doreste sa o urmeze, nefiind necesar ca parintii lui sa fie langa el la tot pasul, spunandu-I mereu ce sa faca.

2. NU MA ANEXA. IMPLICA-MA INTEGRANDU-MA

Nu cred ca multa lume face distinctia intre a “FI ANEXAT” si a “FI IMPLICAT”, intr-un grup, facand o anumita activitate. In Romania exista multi copii cu autism “anexati” in invatamantul de masa si foarte putini copii “implicati” in invatamantul de masa. Exista o diferenta intre a fi anexat si a fi integrat intr-un grup de copii. Am sa incerc sa clarific pe scurt aceste 2 concepte. In camera de terapie cand un copil este lasat doar sa priveasca ce se intampla cu un anumit joc atunci putem spune ca este “anexat” in acea activitate sau “inclus”. Cand copilul este invitat sa participe in activitate fiind siguri ca va reusi, acest lucru spune despre copil ca este “implicat” sau “integrat” in acea activitate. Daca facem analogie la ceea ce se intampla in clasele de copii normale, putem spune ca un copil cu autism desi este primit in acea clasa, poate fi perceput ca o corvoada pentru educator, deci este doar “ANEXAT” sau putem observa ca acel copil este implicat in diverse activitati pe care le poate face cu succes in cadrul clasei si atunci stim sigur ca el este “INTEGRAT”.

Oamenii eficienti in viata copilului cu autism sunt cei care gasesc o cale de a-l implica intr-o activitate de grup, oferindu-I sarcini pe care sa le finalizeze cu success si care sa ii intareasca copilului sentimentul ca este valoros. Spre exemplu Daniel, copil cu autism stie foarte bine sa puna scaunele la loc, dupa ce s-a finalizat o activitate de grup. Astfel, in fiecare zi, cand vine timpul el devine “vedeta”. Asta pentru ca a fost implicat in acea activitate, valorizat primind atentie pozitiva si incurajare si nu doar anexat.

3. NU MA JUDECA CI ACCEPTA-MA ASA CUM SUNT

Aceasta afirmatie se potriveste foarte bine pentru fiecare dintre noi si nu neaparat numai pentru persoanele cu autism, ci pentru orcine se simte …inafara normelor. Un parinte cu copil cu autism, stie ca este de multe ori pasibil de judecata celor din jur, atunci cand propriul copil face o criza de isterie, cum numai un copil cu autism poate sa o faca in public. In acel moment acest parinte gandeste despre spectatorii din jur “Daca-ar sti ei cu ce ma confront eu, totul ar fi diferit acum”.

Autismul afecteaza perceptia copilului asupra realitatii inconjuratoare. Astfel copiii cu autism par perfecti pe dinafara, perceptia difuza a realitatii fiind un obstacol care nu este evident pentru persoanele din jur. Frica lor existentiala este atat de mare incat manifesta o mare nevoie de a controla mediul si comportamentul persoanelor de sprijin. Sunt rigizi si par incapatanati. Refuza sa fie implicati in diverse activitati, sau sa li se schimbe traseul, sau sa nu li se mai cumpere revista care le confera atata siguranta. Foarte usor un copil cu autism poate fi catalogat ca fiind obraznic, nonconformist, opozitionist, dominat de rasfat, purtandu-se nebuneste uneori.

Si acum cateva ganduri ale unui parinte cu copil cu autism: “Opreste-te din a te uita la mine cu repros…si opreste-te din a sopti persoanei de langa tine despre cat de obraznic si prost crescut este copilul meu. Opreste-te din a gandi ca copilul meu este RAINMAN, opreste-te din a gandi ca este un retardat…poti gandi doar …UITE UN PARINTE CU COPILUL LUI..asta m-ar multumi pe deplin deoarece asta suntem cu totii in ultima instanta”.

Esti sau nu autist, tanar sau batran …tine minte si aplica aceste trei indemnuri cu persoanele pe care le cunosti sau nu in jurul tau. Astfel poti contribui cu acceptare, prietenie si pace in comunitatea din care faci parte.

Sinzina Burcea
Psiholog Clinician Specialist
0742700962
sinzianaburcea@yahoo.com
www.copil-cuplu-familie.ro

Studiu privind corelatia dintre bolile somatice si fondul psihoemotional

2010-12-02T00:17:00.001-08:00

Vă invităm să participaţi la un studiu privind corelaţia dintre bolile
somatice și fondul psihoemoţional. În urma completării chestionarelor
de mai jos veţi primi GRATUIT în termen de câteva zile PROFILUL DVS.
PSIHOLOGIC (constă dintr-o HISTOGRAMĂ în care sunt EVALUATE CANTITATIV
diversele trăsături psihice).

Chestionar 1 - https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHZQdG9UVHQ3LVBtbTdldFIyUVB1UUE6MQ

Chestionar 2 - https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dDRTeXkyYW8wOGgtN1oxbi1VVXVWWFE6MQ

Chestionar 3 - https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dEwzS3RvZjZBYk1JdkdyRGNIcVRuMnc6MQ

Studiul aparține dr. Dorin Dragoș (Spitalul Universitar de Urgență
București), iar rezultatele preliminarii vor fi publicate începând cu
primul semestru al anului 2011 în Journal of Medicine and Life.

După încheierea studiului vă vom trimite un chestionar facultativ în
urma completării căruia veți primi un PROFIL DE RISC (o estimare
cantitativă a PREDISPOZIŢIEI PSIHOEMOŢIONALE de a dezvolta diverse
BOLI).

Tot ce trebuie să faceți este să intraţi pe link-uri, să completaţi
cele 3 chestionare doar cu un simplu click pe varianta de răspuns
dorită. Veţi găsi toate instrucţiunile la începutul chestionarului.

Vă rugăm să TRANSMITEȚI acest mesaj și PRIETENILOR dvs. Dorim să
realizăm un studiu recunoscut internațional și de aceea avem nevoie de
câteva mii de respondenți, ne-ar bucura dacă v-ați alătura nouă ca
participant și dacă ați putea trimite mesajul mai departe!

Poate mai mult decât evaluarea noastră psihologică, în urma
completării chestionarelor veţi primi satisfacţia de a fi participat
la primul studiu de acest fel din lume şi de a susţine şi contribui la
amploarea lui prin trimiterea mai departe a mesajului. Avem nevoie de
sprijinul dvs. pentru popularizarea studiului şi vă mulţumim anticipat
dacă binevoiţi să ni-l acordaţi!

[dacă dvs. personal (sau cineva cunoscut) deţineţi un site sau un blog
şi sunteţi interesat/ă să găzduiţi link-urile chestionarelor, vă rugăm
să ne scrieţi la adresa dianaojog@gmail.com].

VĂ MULŢUMIM!

2010-11-16T06:19:00.000-08:00

http://www.acvaria.com/horoscop.php

Documentar interesant - Apa are memorie partea 6/8

2010-11-03T05:15:00.000-07:00

2010-11-03T04:47:00.000-07:00

Renuntarea la gandurile noastre

Cursuri de formare in autism

2010-10-28T10:22:00.001-07:00

http://www.cursuriautism.ro/

Kid Store - jucarii din lemn pentru copii

2010-10-28T10:11:00.000-07:00

http://kid.store.ro

Temple Grandin - persoana cu autism

2010-10-17T08:00:00.000-07:00

Neale Donald Walsch - Teama, Spaima si Frica

2010-10-17T07:21:00.000-07:00

Constiinta creativitatea si creierul

2010-10-17T06:51:00.000-07:00

Scopul Vietii

2010-10-17T06:21:00.000-07:00

Stefanel are nevoie de noi

2010-08-06T03:38:00.000-07:00

L-am cunoscut pe Stefanel anul trecut. Avea un an si 6 luni. A fost diagnosticat cu autism. Are sanse mari de recuperare daca ar fi integrat intr-un program de terapie intensiva. Pentru aceasta are nevoie de resure financiare de care acum nu dispune. Provine dintr-o familie dezorganizata prin divort, mama fiind cea care acum se straduieste din rasputeri sa faca fata nu numai traiului de zi cu zi ci si bolii cu care Stefanel se lupta. Are mare nevoie de voi cei care doriti sa ajutati.Ne puteti contacta la nr de telefon 0742700962 pentru a afla cum puteti sa faceti acest lucru.

Bobi poate merge din nou

2010-07-02T05:21:00.000-07:00

Bobi Filipciuc

http://www.gheorghe-filipciuc.ro/

Gheorghe Boby Filipciuc. De la volei la fizioterapie. Lupta pentru câţiva paşi

Gheorghe Filipciuc, Bobi cum ii spunem noi toti este varul meu, fiul surorii celei mici a tatalui meu.

Implinise 25 de ani pe 1 noiembrie 2009. Făcea sport, din pasiune. Mult sport. Terminase facultatea în 2007 (Facultatea de Informatică – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad). A strâns bani şi a plecat pentru câteva zile în Italia, în primul său concediu de odihnă. Pe 3 ianuarie 2010, un accident l-a lăsat paralizat. A fost transportat la spitalul S. Chiara din Trento, unde a fost stabilizat. CAS a plătit spitalizarea, iar familia, colegii şi prietenii au reuşit să strângă bani pentru a-i asigura transportul din Italia în România (la Arad).
Boby are nevoie de 24.000 de euro pentru un transplant cu celule stem într-o clinică din Germania. Are nevoie de orice fel de ajutor pentru tratament, transport, medicamente.
Mai jos este povestea lui Boby, spusă de Smaranda Filpciuc, sora lui mai mică. Smaranda are 22 de ani şi tot ce îşi doreşte acum este să îşi ajute fratele să meargă din nou.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Unicredit Tiriac Bank – Sucursala Arad
RON: RO 11 BACX 0000 0055 2080 1000
EURO: RO 70 BACX 0000 0055 2080 1005
Cod SWIFT: BACXROBU
Titular: Filipciuc Georgeta (mama)
Contact: Smaranda Filipciuc – 0721 210 112; Georgeta Filipciuc – 0727 733 286
Povestea lui Boby

In 03.01.2010 a avut un accident, in urma caruia a ramas paralizat. Boby, cum ii spunem noi, familia si prietenii, a suferit un accident la schi, mai bine zis cu placa. Accident care i-a fracturat coloana vertebrala in două locuri, si, ca sa fie lacrimile si mai amare, doctorii spun ca are maduva sectionata.
Boby a fost mereu un mare sportiv. A jucat fotbal, handbal, tenis de camp, tenis de masa si in ultimii ani a excelat in volei de plaja, dar si de sala. A castigat diferite concursuri de volei, in ultimii ani fiind mereu pe locul I la volei pe nisip, alaturi de colegul sau, Iulian. Noi ne-am petrecut copilaria in Maramures, zona de munte, unde iarna de iarna am schiat, am mers cu patinele, sanie, bob, tot ce ţine de sportul de iarna.
Boby lucra ca inginer de calitate la o firma din Timisoara si facea naveta. A fost primul sau concediu si, ca mare iubitor de natura si sport, si-a strans bani pentru cateva zile în Italia. Desi stia sa schieze si sa patineze foarte bine, a nimerit cu snowboard-ul pe o bucata de gheata, chiar in prima zi. In timpul caderii a alunecat cu capul in jos, iar pe parcurs a reusit sa se prinda de o crenguta si sa se intoarca cu picioarele in fata. Daca nu ar fi facut asa probabil ca nu ar fi supravietuit.
A fost transportat de urgenta, cu elicopterul, la cel mai apropiat spital, „Santa Chiara” din orasul Trento. In elicopter i s-a facut intubatie pe viu, fara niciun fel de anestezic, deoarece era singura modalitate de a-l mentine in viata pana la spital. Doctorii s-au mirat, pentru ca sunt extrem de putine persoanele care fac fata unei astfel de intubatii. A fost internat la terapie intensiva unde i s-au facut toate analizele. S-a ajuns la concluzia ca are coloana vertebrala rupta in două locuri si maduva sectionată total intr-un loc.
Duminica a avut loc accidentul iar noi, familia si prietenii de acasa, am aflat a doua zi, luni, ce s-a intamplat. A fost un soc enorm pentru noi toti. Situatia financiara nu este tocmai roz nici in familia noastra. Nici nu am stiut cu ce sa incepem, ce trebuie facut. Doctorii au spus ca are maduva sectionata, ca nu va mai putea merge niciodata.
Pe 7.ianuarie 2010 a fost operat pentru a i se opri sangerarile interne, stomacul si plamanii fiind foarte afectati. A fost operat pentru fixarea coloanei. I-au fost puse tije în doua locuri.
La 3 saptamani de la accident, Boby a sosit pe aeroportul din Arad si a fost transportat la spitalul Judeţean Arad.
Din fericire, primele cheltuieli (transportul din spitalul din Italia în cel din România) precum si spitalizarea au fost acoperite – spitalizarea prin CAS iar transportul prin donatie.
Acolo a mai stat 2 saptamani, pana i s-au vindecat ranile si s-a stabilizat din punct de vedere fizic, pentru a putea merge la un centru de fizioterapie.

Imediat dupa externarea din spital a fost internat la Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie Dezna. Aici lucreaza conform unui program prestabilit de doctorul responsabil de recuperarea sa. Fizioterapie face de două ori pe zi, combinata cu masaj si electrostimulare.
Cand a ajuns in spital nu putea nici sa stea in scaun cu rotile, din cauza faptului ca a stat foarte mult timp doar intins pe pat. Intre timp sta fara probleme in scaunul cu rotile si evoluează foarte bine din punct de vedere fizic.
Desi doctorii nu i-au dat sperante, el crede in puterea proprie mai mult decat in orice altceva – lucru care se si vede: incepe sa aiba diferite reacţii – simturi – chiar daca mici, foarte importante in situaţia data. Si, cel mai important: nu au putut fi explicate de catre doctori, acestia sustinand ca, din punct de vedere medical, nu „ar trebui” sa aiba nici macar aceste simturi!
Desi evolutia este foarte buna, incercam sa ramanem cu picioarele pe pamant, constienti de faptul ca are nevoie de sprijin din toate punctele de vedere pentru a putea reusi. In acest sens am cautat diferite solutii.
Singurele viabile de până acum au fost intervenţiile cu celule stem. Aflasem că acestea se fac în China şi costă aproximativ de la 40-50 de mii de euro în sus. De asemenea de la Spitalul din China am înţeles că nu se primeşte nici o garanţie, nici un procentaj cu privire la recuperare, asta fără să mai socotim lunga călătorie şi efortul enorm care ar trebui depus. Am căutat în continuare şi am găsit o clinică în Düsseldorf, Germania care face intervenţii cu celule stem.
Am găsit, prin medici, o clinică în Germania la Düseldorf unde se fac implanturi de celule stem prin intervenţie chirurgicală, fireşte. Aceste celule se extrag din osul de la şold, se tratează timp de o săptămână după care se face implantul. Noi am şi trimis toate filmele şi analizele şi aşteptăm răspunsul pentru programare. Sunt foarte multe documente de făcut şi de tradus şi asta costă bani.
O intervenţie costă 24 mii de euro şi perioada de şedere în Germania este doar de o săptămână. Locaţia este mai aproape, mai la îndemână ca să zicem aşa, ne-ar fi mult mai uşor să ne descurcăm în Germania, dat fiind că aproape toţi membrii familiei vorbim germană, inclusiv fratele meu.
Intervenţia în sine nu este deloc periculoasă – se efectuează prin injectarea celulelor stem mature în locul în care a avut loc secţionarea măduvei pentru a ajuta la refacerea celulelor distruse. Efectele încep să se vadă la aproximativ 4-6 luni după întervenţie. Dat fiind că Bobi reacţionează foarte bine chiar de acum, avem mari speranţe că o astfel de intervenţie îl va ajuta în drumul spre recuperare.
De asemenea, nevoile lui au devenit cu totul speciale, de la meniu, la tratament, la pampers-ul nelipsit, vitamine, etc.
Orice fel de sprijin este bine-venit si vă suntem recunoscători pentru un ajutor, cat de mic.

Intervenţia terapeutică şi integrarea socială a copilului cu autism

2009-02-19T12:51:00.000-08:00

1. Autism, familie, integrare socială

Autismul este una din cele mai grave boli ale copilăriei care fânează dezvoltarea. Copilul devine cu greu autonom. Şchioapătă din punct de vedere afectiv: ori are prea multe emoţii ori nu are destule. Inteligenţa nu este atinsă, doar că nu se poate servi de ea din cauza închiderii sale faţă de lumea exterioară. Poate deveni competent în domeniile în care este dotat.Creşte în mod dizarmonic, unele sectoare ale personalităţii sale rămânând foarte puţin dezvoltate, în timp ce altele depăşesc adesea normalul. Se poate spune că păstrează aproape toată viaţa o anumită fragilitate a caracterului şi că are nevoie să fie susţinut de un mediu care să-l înţeleagă şi să-l accepte
Familia cu un copil cu nevoi speciale se confruntă cu o situaţie nefamiliară şi foarte dificilă care provoacă anxietate membrilor ei. Când copilul cu autism începe grădiniţa situaţia devine şi mai dificilă: comparaţia dintre copilul cu autism şi ceialţi copii de vârsta lui scoate în evidenţă caracteristicile neobişnuite ale copilului cu autism. Părinţii se confruntă cu decizii care trebuiesc luate în situaţii critice de viată, cum ar fi alegerea unei grădiniţe potrivite care să ţină seama de nevoile copilului, integrarea copilului cu autism într-un program social şi alegerea unei şcoli cu învatamant integrat.
Conceptul de integrare socială este parte integrantă a intervenţiei terapeutice asupra copilului diagnosticat cu autism. În mod obişnuit, integrarea în învăţământul de masă a copilului cu autism presupune integrarea lui parţială în colectiv. Diverse gradiniţe din Piatra Neamţ integrează copilul cu autism în clase obişnuite, o ora pe zi, de 2 ori pe săptamană. Conceptul de integrare socială, pentru un copil cu potenţial, susţine că acesta are dreptul să fie în compania copiilor normali, în aşa fel încat să poată învăţa comportamente sociale pe care să şi le însuşească gradual în procesul lui de dezvoltare.
Pentru a profita de această oportunitate, copilul trebuie integrat regulat într-o clasă de copii normali, pentru a se putea adapta la grup şi pentru a câştiga încredere în sine. Integrarea este cu atât mai facilă cu cât copilul cu autism beneficiază de intervenţie terapeutică acasă, cateva ore pe zi, după orele petrecute de copil la grădiniţă.
Timpul necesar copilului cu autism pentru a se adapta la programul şcolii depinde de individualitatea fiecărui copil, de profesorul cu care intră în contact, de abilităţile terapeutului şi , de asemenea, de potenţialul copilului cu autism.

2. Conceptul de integrare versus anexare

Când un copil cu autism este întregrat în învăţământul de masă putem spune despre el că îl întregrăm în colectivul clasei, dar acest lucru nu descrie în totalitate esenţa conceptului de integrare.
Prima problemă importantă în procesul de integrare constă în modul cum este perceput şi înţeles copilul de către cadrele didactice din şcoală, educatorul şi întreg personalul care intră în contact cu copilul.
Aparţine cu adevărat copilul grupului din care face parte, chiar dacă este un copil cu nevoi speciale, aşa cum şi ceilalţi copii sunt unici în felul lor? Este parte componentă a grupului, funcţionând împreună cu ceialţi copii sau se află pur şi simplu acolo din punct de vedere fizic, fără să fie integrat ca fiind un copil al grupului respectiv?
Aceasta este o problemă importantă, critică, pentru că numai astfel putem determina felul cum este primit copilul în grupul de la şcoală/grădiniţă de către învăţător sau educator şi felul cum acesta il percepe pe copil. Ca oameni, ce simţim atunci când întâlnim un copil care manifestă un comportament diferit, neaştepat, ciudat? Pentru unii din noi ar însemna interes şi curiozitate, pregătindu-ne sa ne apropiem de el şi să comunicăm cu el. Această atitudine ne-ar ajuta să-l acceptăm aşa cum este, fără a încerca să il schimbăm, în virtutea faptului că există heterogenitate şi că nu toţi trebuie să fim la fel.
Pe de altă parte, unii oameni ar putea să opună rezistenţă în a accepta copilul aşa cum este, datorită faptului că ar putea să simtă teamă. Pot să-l respingă sau să simtă milă faţă de un copil ale cărui nevoi sunt diferite de cele ale noastre, ale tuturor. Îndiferent care ar fi sentimentele noastre, învăţătorul sau educatorul întâmpină mari dificultăţi în a accepta un copil al cărui comportament e diferit faţă de cel al altor copii din clasă, fapt ce îl pune în dificultate atunci cand vine vorba de a retransmite celorlaţi copii şi părinţilor mesajul integrării lui.
Copilul poate fi integrat în cadrul unei clase de copii sau anexat în clasa respectivă. Atunci când vorbim de conceptul de integrare, ne ghidăm după principiul conform căruia un copil cu nevoi speciale în învăţământul de masă îi ajută pe ceialţi copii să înţeleagă şi să devină conştienţi de diferenţa dintre ei şi alţii. În situaţia unui copil anexat în cadrul unei grupe, prezenţa lui acolo este percepută de ceialţi ca fiind deranjantă, disturbatoare. Este ca şi cum o parte din concetrarea atenţiei copiilor se indreaptă spre acel copil cu nevoi speciale, care, nu poate fi perceput decât ca un stimul ce îi distrage de la activitatea lor.
Copilul cu autism prezintă dificultăţi majore în ceea ce priveşte comunicarea cu ceilalţi. Maniera în care încearcă să comunice poate fi una ciudată, neadecvată social ca de exemplu: poate părea indiferent faţă de educator şi colegii de clasă, poate ţipa sau poate deveni uneori agresiv. Un educator bine antrenat va observa imediat comportamentele care evidenţiază frustrarea copilului de a nu putea comunica şi va găsi un răspuns adecvat la mesajul transmis de copil.
Un educator rigid, care acceptă cu greutate diferenţa de comportamet dintre copilul cu autism şi ceialţi copii, va relaţiona cu acel copil ca şi cum ar fi un copil ce prezintă tulburări de comportament. Va percepe manifestările copilului ca fiind ciudate şi înspăimântătoare, drept pentru care va încerca de fiecare dată să le stopeze. Tendinţa lui va fi să nu îşi asume responsabilitatea în asemenea situaţii, ci mai degrabă să o transfere către părinţi sau însoţitorul copilului. Acest educator pierde şansa de a găsi soluţii creative care ar putea să-l ajute pe copil să facă faţă stresului său, întărindu-i comportamentul pozitiv şi făcându-l pe copil mai degrabă responsabil de acţiunile sale.
Când copilul este anexat unei clase, educatorul şi copiii se focusează şi observă ceea ce „lipseşte” copilului cu autism, ceea ce copilul încă nu este capabil să facă şi mai ales cât de mult trebuie el să recupereze pentru a deveni ca toţi ceialţi. O atitudine atât de pesimistă din partea educatorului îl va determina să acumuleze frustrare. Astfel copilul cu autism nu va putea niciodată să fie la fel ca celalţi copii, nu va putea niciodată să îi ajungă din urmă, deoarece progresele lui sunt foarte mici şi necesită o perioadă foarte lungă de timp ca să fie atinse. Atunci cand educatorul devine conştient de limitele unui copil cu autism va întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea de soluţii în vederea integrării lui în colectiv. Pentru copilul cu autism fiecare sarcina poate fi „mult prea grea” şi dificil de realizat. În acest mod copilului cu autism nu i se dă şansa de a participa spontan la activităţile de grup.
De asemenea , conceptul de anexare presupune ca părinţii care au copii cu autism să trăiască un sentiment de inferioritate atunci când li se cere să ofere explicaţii şi scuze pentru comportamentul neobişnuit al copilului lor. Aceşti părinţi au puţine şanse să „dialogheze” cu alţi părinţi ai altor copii din clasă. Educatorul este singura persoană căruia pot să se plângă în mod direct. Astfel se deschide un canal de comunicare între educator şi părinţi, canal prin care mesajul negativ al educatorului ajunge la părinţi. În acest mod părinţii se simt şi mai instrainaţi , izolaţi şi fără nici un fel de sprijin.
Conceptul de integrare facilitează observazea comportamentului pozitiv la copil, antrenând o atitudine optimistă a educatorului implicat in relaţia cu copilul. În acest mod se creează o legătură pozitivă între educator şi copil, în care acesta pune accent pe abilităţile speciale de care copilul dispune care pot fi cu uşurinţă arătate celorlaţi (felul cum se mişcă, felul cum se joacă, etc). Educatorul poate reuşi în incercarea de a integra copilul cu autism în clasa sa dacă dezvoltă o bună colaborare cu părinţii copilului. Cooperarea poate încuraja crearea unui grup social de suport pentru copil şi părinţi. Astfel, un educator care face integrare poate încuraja cooperarea dintre părinţii copilului cu autism şi ceilalţi părinţi, în cadrul întalnirilor zilnice de la scoală. În acest sens părinţii pot fi stimulaţi să îşi facă vizite reciproce în orele de după amiază, în vederea unei apropieri între copiii lor. Când, în acest proces al integrării, între educator şi părinţi s-a stabilit o relaţie de parteneriat, aceştia devin conştienţi atât de oportunităţile cât şi de dificultăţile cu care fiecare dintre ei se confruntă. Este mult mai uşor în această situaţie să primescă asistenţă specializată şi să fii alături de ei în situaţii dificile de viaţă.
Integrarea copilului cu autism în învăţământul de masă preupune:
o Este important ca fiecare verigă umană din sistem (educator, părinte, însoţitor, etc) să fie conştient de posibilele obstacole pe care le poate întâmpina în procesul integrării, şi să fie pregătit să îi facă faţă cu responsabilitate, răbdare şi creativitate.
o Cooperarea este esenţială între toţi membrii echipei, incluzându-l şi pe însoţitorul copilului ca partener, în vederea menţinerii unei comunicări eficiente între învăţător şi părinţi, astfel încât cu toţii să adope acelaşi comportament atât acasă cât şi la scoală
o Când toţi membrii echipei, în eforturile lor de a integra copilul, au încredere totală în demersul lor şi sunt inspiraţi de optimism, bazele succesului integrării sunt deja stabilite.
o Continuarea terapiei individuale cu copilul încurajează copilul şi il face mai increzător în capacitatea sa de a se adapta din punct de vedere social.

3. Concluzie

Fiecare copil, pentru a dezvolta încrederea în sine şi în ceialţi, are nevoie de o rutină zilnică, de stabilitate şi predictibilitate. Pentru copilul cu autism, ce prezintă rezistenţă la schimbare şi tranziţie, acest lurcu este primordial. Deoarece el are o percepţie confuză despre lume, are nevoie de clarificări în acest sens. Pentru ca un copil cu autism să se acomodeze cu mediul în care trăieşte şi să fie acceptat, el trebuie să simtă că aparţine unui grup care il întegrează necondiţionat.

Sinzina Burcea
Psiholog Clinician Specialist
0742700962, sinzianaburcea@yahoo.com

www.copil-cuplu-familie.ro

Povestea supei din piatră

2009-02-19T12:48:00.001-08:00

Cu mulţi ani în urmă, 3 soldaţi înfometaţi şi obosiţi de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Ţăranii de aici abia supravieţuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace şi a multor ani de război. S-au adunat repede în piaţa satului să-i întâmpine pe soldaţi însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic şi că sunt muritori de foame.
Soldaţii au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăşi noi din puţinul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poţi face supă din pietre.”
Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului. Au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldaţii au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede şi a mai adus şi un şorţ de bucătărie, un pătrunjel şi o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut şi o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineaţa când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză. “Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un ţăran soldaţilor, şi pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulţime şi a spus:

“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărţind poţi face o mare sărbătoare.”

ROLUL PSIHOLOGULUI DE FAMILIE ÎN DEPISTAREA PRECOCE A COPIILOR CU AUTISM

2009-02-16T13:17:00.000-08:00

1. Autismul – definitii si caracteristici psihocomportamentale
1.1 Scurt istoric
Intîia descriere a 11 copii care prezentau particularităţi specifice total deosebite de tot ceea ce se înregistraseră pînă la acea dată îi aparţine psihiatrului american Leo Kanner (1943). Acesta a relevat izolarea socială ca principală trăsătură a acestor copii, dîndu-i numele de “autism” (de la grecescul ‘autos’-‘sine’).În 1944, în Europa, Hans Asperger a studiat şi el şi a descris într-un articol, rămas aproape necunoscut pînă în anii 1980, un grup de băieţi cu probleme sociale specifice. Aceste prime teorii sugerau şi anumite anomalii emoţionale, cercetările ulterioare demonstrînd însă faptul că disfuncţionalităţi de natură organică sînt responsabile pentru comportamentul autistic.
1.2 Cum este definit autismul?
Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Aceasă tulburare prezintă o largă varietate de manifestări clinice, presupuse a fi rezultatul unor disfunctionalităţi de dezvoltare multifactoriale ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sînt încă necunoscute.
Tulburarea se manifestă în prima copilărie, între 1,6 şi 3 ani. Nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele (tiparele comportamentale pe baza cărora se face diagnosticarea) nu apar sau nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni. În ultimii ani cercetătorii recunosc tot mai mult faptul că se pot observa anumiţi “precursori” ai acestor tipare comportamentale în etape de dezvoltare ale copilului mult mai timpurii, numărul de instrumente care încearcă să detecteze autismul la vîrste mai mici de 18 luni fiind şi el în creştere.
1.3 Caracteristicile tulburărilor din spectrul autismului

Descrierea tulburărilor din cadrul spectrului autismului se face la trei nivele: biologic (creierul), psihologic (psihicul) şi comportamental. Printre teroriile cognitive care încearcă să explice autismul şi variabilitatea comportamentului persoanelor cu autism, cele mai cunoscute sunt: teoria minţii/ “Theory of mind” ( Baron-Cohen, Leslie şi Frith, 1985), teoria slabei coerenţe centrale/ “weak central coherence theory” (Frith, 1989) şi teoria deficitului executiv/ “executive functioning” (Ozonoff s.a., 1991, 1995).

a) Tulburări la nivelul interacţiunilor sociale.
Dificultăţile pe care le au persoanele cu autism la nivelul interacţiunilor sociale cu ceilalţi reprezintă problema centrală a acestei tulburări (principalul simptom) şi totodată principalul criteriu de diagnosticare. Studiile arată că acest deficit este permanent şi este întîlnit indiferent de nivelul intelectual al pesoanei.
Unele persoane cu autism pot fi foarte izolate social; altele pot fi pasive în relaţiile sociale sau foarte puţin interesate de alţii; alţi indivizi pot fi foarte activ angajaţi în relaţiile sociale, însă într-un mod ciudat, unidirecţional sau de o maniera intruzivă, fără a ţine seama de reacţiile celorlalţi. Toate aceste persoane însă au în comun o capacitate redusă de a empatiza, deşi sînt capabili de a fi afectuoşi, însă în felul lor.
b) Tulburări la nivelul comunicării verbale şi nonverbale.
Problemele de comunicare se manifestă la persoanele cu autism atât în componenta verbală cât şi cea nonverbală a comunicării.
Problemele de comunicare apar la vîrste foarte mici (prima copilărie). Copiii cu tulburări din spectrul autismului nu dezvoltă în mod spontan acel comportament, tipic pentru copiii obişnuiţi, de atenţie comună/ împărtăşită (joint attention, shared attention). Acest comportament presupune indicarea cu degetul către un obiect (alternînd privirea între obiectul respectiv şi adult) ,cu intenţia de a-l obţine, de a spune, comenta ceva despre un obiect, un eveniment sau de a arăta /da cuiva un obiect pentru a împărtăşi interesul pentru acel obiect.
Comportamentele de cerere (“requesting skills”), sînt prezente şi la copiii cu autism, însă în scopuri instrumentale sau imperative, copilul considerîndu-i pe ceilalţi ca agenţi ai acţiunii. Astfel, el poate utiliza contactul vizual împreună cu alte gesturi pentru a indica o jucărie care nu-i mai e la îndemână sau care nu mai merge, a da un obiect unei alte persoane, pentru a căpăta ajutorul unei alte persoane în a obţine un obiect, întinzînd mîna spre obiectul dorit sau luînd mâna adultului şi ducînd-o spre obiectul dorit.
Pentru persoanele cu autism este foarte dificil să aleagă şi să menţină un anumit subiect de conversaţie; par să nu înţeleagă că o conversaţie ar trebui să determine un schimb de informaţii sau că o există are anumite ‘reguli’ ce trebuie respectate (a asculta partenerul, a aştepta să-ţi vină rîndul să vorbeşti, a ‘construi’ pe ceea ce se spune, etc), au dificultăţi în a răspunde adecvat unor cerinţe indirecte, pe care tind să le interpreteze literal, fără să surprindă nuanţele; nu reuşesc să-şi adapteze comunicarea la contexte sociale variate, etc. Chiar şi cei cu autism înalt funcţional sau sindrom Asperger au probleme de limbaj, în special în ceea ce priveşte aspectele sale pragmatice.
Reacţiile emoţionale ale persoanelor cu autism, atunci cînd sunt abordate verbal şi nonverbal de către ceilalţi, sunt de cele mai multe ori inadecvate şi pot consta în: evitarea privirii, inabilitatea de a înţelege expresiile faciale, gesturile, limbajul corporal al celorlalţi, adică tot ceea ce presupune angajarea într-o interacţiune socială reciprocă şi susţinerea acesteia.
Indiferent de abilităţile verbale, persoanele cu autism au, în general, probleme în înţelegerea comunicării şi dificultăţi serioase în înţelegerea şi împărtăşirea emoţiilor celorlalţi.
Ajutând persoanele cu autism să înveţe să comunice, indiferent de modalitatea de comunicare folosită, le ajutăm să-şi diminueze şi comportamentele problemă care apar cel mai adesea datorită dificultăţii sau a incapacităţii persoanei de a-şi comunica nevoile, dorinţele într-un mod adecvat.
c) Tulburări la nivelul imaginaţiei, repertoriu restrâns de interese şi comportamente
La copiii cu autism jocul imaginativ, jocul simbolic cu obiecte sau cu oameni nu se dezvoltă în mod spontan ca la copiii obişnuiţi. Jocul acestora este repetitiv, stereotip, luînd forme mai simple sau mai complexe. Copiii mai înalt funcţionali au stereotipii mai complexe.
Forme mai simple: învîrtirea jucăriilor sau a unor părţi ale acestora, lovirea a două jucării între ele, etc, scopul fiind autostimularea. Alte activităţi stereotipe pot fi: mişcarea degetelor, agitarea obiectelor, rotirea sau privirea obiectelor care se rotesc; zgîrierea unor suprafeţe, umblatul de-a lungul unor linii, unghiuri, pipăirea unor texturi speciale, legănatul, săritul ca mingea sau de pe un picior pe altul, lovirea capului, scrîşnitul dinţilor, mormăitul repetitiv sau producerea altor sunete, etc.
Forme mai complexe pot fi: ataşarea de obiecte neobişnuite, bizare, interese şi preocupări speciale pentru anumite obiecte (ex. maşini de spălat) sau teme, subiecte (ex. astronomie, păsări, fluturi, dinozauri, mersul trenurilor, cifre .. ), fără vreun scop anume, care devin preocuparea de bază şi singurul subiect despre care este persoana este interesată să vorbeascã, în multe cazuri punînd aceeaşi serie de întrebări şi aşteptînd aceleaşi răspunsuri (cei care au limbaj); aliniatul sau aranjarea obiectelor în anumite feluri, colecţionarea, fără vreun scop anume, a unor obiecte (ex. capace de suc, sticle de plastic).
Lipsa imaginaţiei duce şi la tipare comportamentale rigide de tipul rezistenţei la schimbare şi a insistenţei pe rutina zilnică, de ex. insistenţa în a urma exact acelaşi drum spre anumite locuri; acelaşi aranjament al mobilierului acasă sau la şcoală, acelaşi ritual înainte de culcare; repetarea unei fracţiuni ciudate de mişcare corporală. Adesea orice minimă schimbare într-o anumită rutină este deosebit de frustrantă pentru persoana cu autism, producîndu-i o intensă suferinţă.
Persoanele cu autism pot avea o gamă largă de simptome comportamentale care includ hiperactivitatea, reducerea volumului atenţiei, impulsivitatea, agresivitatea, comportamente autoagresive (ex., lovitul cu capul ori muşcatul degetelor, al mîinii sau al încheieturii mîinii) şi, în special la copiii mici, accesele de furie. Pot exista răspunsuri neobişnuite la stimuli senzoriali (ex., un prag ridicat la durere, hiperestezie la sunete sau la atingere, reacţii exagerate la lumină sau la mirosuri, fascinaţie pentru anumiţi stimuli). De asemenea, pot exista anomalii de comportament alimentar (ex., limitarea dietei la cîteva alimente, consumarea de poduse necomestibile, ş.a.) sau tulburări de somn (ex., deşteptări repetate din somn în cursul nopţii, cu legănare). Pot fi prezente anomalii ale dispoziţiei sau afectului (ex., rîs sau plîns fără un motiv evident, absenţa evidentă a reacţiei emoţionale). Poate exista o absenţă a fricii ca răspuns la pericole reale şi o teamă excesivă de obiecte nevătămătoare.

2. Argument in favoare depistarii precoce a copiilor cu autism
Variabilitatea tulburarilor din spectrul autist este copleşitoare deoarece ceste tulburări sunt definite de paternurile comportamentale pe de o parte si de asocierile acestor tulburari cu întarzieri ale limbajului expresiv, receptiv precum si cu retardul minal pe de alta parte. Prin urmare evaluarea complexa este o componenta critica a terapiei tulburarilor din spectrul autist, care defineşte caracateristicile, nivelul de funcţionare şi nevoile indivizilor.
Deficitele abilităţilor primare prezente de obicei la sugari, care definesc tulburările din spectrul autist , infiltrarea lor în mai multe contexte şi debutul foarte precoce, influenţeaza designul şi selecţia terapiilor. Intervenţiile necesare vor fi cu atât mai complexe cu cât tulburarea este mai intensa, si trebuie sa inceapa cu atât mai devreme cu cat tulburarea este mai devreme recunoscută.
Cu cat este diagnosticat mai timpuriu autismul, cu atat este mai eficace tratamentul, putand fi ameliorate considerabil simptomele. Intervenţia timpurie în autism are drept consecinta o adaptare mult mai buna a copilului la mediul familiar, scolar si social.
Vârsta pentru instaurarea optimă a intervenţiei în autism este cea mai mica posibilă. Intervenţia precoce poate determina ameliorări semnificative în cazul unora dintre copii, însă gradul şi procentul ameliorărilor este o inconstantă în multiplele studii. Cu certitudine, intervenţia cu o durata medie de o ora pe saptamană nu este suficientă pentru a declanşa ameliorări generalizabile în ariile cheie.
Depistarea precoce (timpurie) este rezultatul: - testelor de screening (de monitorizare) pentru depistarea bolii inainte de aparitia simptomelor - testelor diagnostice pentru diagnosticarea bolii la debutul ei.

3. Importanta psihologului de familie în depistarea precoce a copiilor cu autism şi integrarea lor în societate.
Cu siguranta existenta unui psiholog pentru fiecare familie ar aduce beneficii în cadrul acestui domeniu clinic practic necunoscut sau ignorat pâna în urmă cu câţiva ani în Romania. Dovada în acest sens stau mărturiile multor părinţi cu copii cu autism care au primit diagnosticul prea tarziu pentru a se mai putea interveni cu eficienţă maxima.
Exista parinţi care identifică o problemă la copilul lor însă nu beneficiază de informaţii şi intervenţie specializată. Alţi părinţii pur si simplu nu realizează că , copilul lor prezintă o tulburare de dezvoltare sau devin conştienţi de acest lucru dar nu găsesc în ei resurse de a înfrunta această situaţie.
Psihologul de familie prin contactul direct pe care îl are cu familia poate să ofere sprijin părinţilor cu copil cu autism, apelând la cunoştinţele pe care le are despre această afecţiune si susţinând moral familia în criză. Rolul psihologului în depistarea precoce a copilului afectat de autism este extrem de important. El este specialistul care poate semnala părinţilor ca ceva bizar în comportament a fost identificat la copilul lor.
Psihologul de familie colaboarează cu medicul de familie şi pediatrul copilului în vederea luarii celor mai bune decizii în legătrura cu demersurile pe care familia trebuie sa le facă în urma aflării diagnosticului. De asemenea psihologul de familie poate fi mediatorul dintre familie si celelalte institutii cu care aceasta intra in contact.

4. Psihologul de familie – metode de intervenţie asupra nucleului familial

1. Informarea
Parinţii copiilor cu autism dezvoltă o serie de frici şi incertitudini atunci cand se confruntă cu probleme atât de diferite faţă de ceialalţi părinţi. Pentru a reduce riscurile unor rele tratamente aplicate în familie diagnosicarea autismului trebuie să fie accesibilă şi făcută de timpuriu. Psihologul de familie poate oferi părinţilor o informate corectă asupra originilor şi caracteristicilor sindromului autist pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine şi să facă faţă problemelor specifice copilului lor.
De asemenea psihologul de familie poate sprijini si explica părinţilor toate stările psihice prin care ei trec la un moment dat. Ideea ca propriul copil are un handicap permanent poate fi foarte greu de acceptat pentru parinţi. De aceea ei au nevoie de explicaţii legate de faptul că acest lucru nu înseamnă o condamnare pe viaţă şi că o îngrijire corectă îi va putea îmbunătăţi semnificativ abilităţilr copilului, iar copilul la rândul său are dreptul la respect şi încredere din partea celorlalţi.
Heterogenitatea manifestărilor şi nivelelor diferite de dezvoltare ale copiilor cu autism sunt o altă problemă cu care părinţii se confruntă. Diagnosticul de autism nu aduce suficiente informaţii despre copil. Părinţiilor trebuie sa li se dea şi o evaluare individuală a abilităţilor şi posibilităţilor copilului pentru a-i porteja astfel de aşteptări prea mari şi eşecuri în creşterea copilului lor.

2. Formarea părinţilor
Să te comporţi pur şi simplu ca un părinte atunci când ai un copil cu autism nu e deloc simplu. Părintele are nevoie să cunoască diversitatea autismului, strategiile utilizate pentru a atrage atenţia şi cooperarea copilului precum şi dificultăţile care stau la baza problemelor de comportament pentu a şti cum să se poarte cu copilul lor.
Atunci când serviciile sociale nu oferă suficiente informaţii chiar de la început, familia este cea care are nevoie sa işi procure informaţii pentru a putea supravieţui. Odată ce psihologul de familie a informat iniţial familia despre caracteristicile copilului autist şi a evaluat abilităţile copilului, se recomandă ca acesta să informeze în continuare familia despre necesitatea participării la cursuri de formare pentru părinţi în domeniul autismului. Părinţii învaţă astfel sa elaboreze programe de îngrijire individualizată pentru copilul lor.

3. Responsabilizarea familiei şi implicarea în îngrijire
În acest sens psihologul de familie are menirea de a conştientiza părinţii că ei sunt cei mai în măsură să işi ajute copilul. Un program de tratament sau de îngrijire trebuie să fie creat ţinandu-se cont de cunosştinţele de profunzime pe care familia le are despre copilul său, de priorităţile sale si despre stilul de viaţă. Implicarea familiei în recuperarea copilului sporeşte şansele de dezvoltare a copilului. Redarea rolurilor parentale şi refacerea încrederii în propriile lor capacităţi reprezintă modalitatea cea mai eficienta de a înlătura părinţilor sentimentele de vină şi de neputinţă. Părinţii pot înţelege astfel că „a fi mai bine” nu înseamnă „a fi mai normal” iar după primele succese vor începe să aibă încredere sporită în ei si copilul lor.

4. Mediere între familie şi serviciilor sociale
Diagnosticul singur nu este de nici un folos dacă copilul nu poate fi evaluat şi dacă nu se poate elabora un program de îngrijire individualizatcare să fie adaptat nevoilor copilului. Temerile familiei referitoare la un viitor nesigur ar putea fi risipite printr-o planificare timpurie asupra modalităţilor de îngrijire zilnică a copilului şi pentru tot restul vieţii lui. Acest lucru se poate realiza printr-o cooperare între diverse servicii, instituţii şi familii. Orice persoană care lucrează cu copilul cu autism fără să colaboreze cu ceilalţi oameni implicaţi, inclusiv cu părinţii, va fi responsabilă de a nu fi dat acesteia toate şansele posibile de dezvoltare.

Concluzii
Caracterizat printr-o diversitate extrem de mare de manifestări autismul infantil constituie o problemă majoră a psihiatriei şi psihologiei contemporane. Chiar dacă nu putem vorbi azi de vindecarea autismului, recuperarea parţială a unor cazuri, ca urmare a intervenţiei în plan medical şi psihologic este o certitudine încurajatoare.
Progresul în privinţa recunaoşterii diferitelor aspecte clinice ale autismului infantil presupune o observaţie permanentă şi completă cât mai timpurie, care să permită evaluarea parametrilor ce pot valida ulterior diagnosticul. Intresul pentru această evaluare apare de asemenea pentru stabilirea prognosticului şi pentru indicaţiile terapeutice adecvate.
Prin contactul pe care îl are permanent cu familiile, psihologul de familie este cel mai in masura, alaturi de medic, sa depisteze la timp anumite întârzieri de dezvoltare pe care copii le perezintă, întârzieri care depistate de timpuriu au mari şanse de recuperare. Diagnosticul precoce dă posibilitatea părintelui şi copilului să acceadă din timp către servicii educaţionale specifice recuperării copilului cu autism.

By Sinziana Burcea, Psiholog Clinician Specialist
www.copil-cuplu-familie.ro
0742700962

Fluturele din plasa păianjenului

2009-02-16T13:12:00.000-08:00

Trăia odată demult un păianjen. Ca toţi păianjenii şi-a ţesut şi el o plasă mare. Scopul lui era să prindă toate insectele, gâzele sau fluturii care din nefericire pentru ei treceau pe acolo. Păianjenul nu era prost, aşa că ştiind că insectelor Ie plac florile, a avut grijă să-şi întindă plasa tocmai între doua tufe pline de flori parfumate. Fiind sigur că era foarte bine făcută şi aşezată capcana lui, păianjenul s-a ascuns liniştit în spatele plasei şi se uita atent cine cădea în ea.
După cum ştim, dacă nu sunt acoperite cu stropi de rouă sau picuri de ploaie care să stralucească în lumină ca nişte bijuterii, plasele păianjenilor sunt invizibile pentru ochii celor mai multe insecte. Acest lucru făcea plasa păianjenului şi mai periculoasă pentru gâzele naive şi neştiutoare care picau în ea pentru că nu observau deloc această capcana distrugătoare, sau o vedeau prea târziu. Desigur, unele gâze ştiau că există păianjeni şi chiar ii văzuseră, dar neînţelegând cum îşi duc ei viaţa, nimereau drept în plasele lor. Atunci erau repede înfăşurate cu un fir lipicios şi erau ţinute în viaţă până când păianjenii se hotărau să se folosească de ele, să Ie mănânce. În această privinţă toţi păianjenii sunt la feI. Sunt foarte mândri de plasele pe care Ie întind şi nu se simt deloc vinovaţi că îşi duc viaţa procedând în acest fel.
Într-o zi a trecut pe acolo un fluturaş albastru, care tocmai căuta nectar dulce în florile unei tufe colorate. Fără să bănuiască ceva rău, fluturaşul a fost atras de felul cum strălucea plasa subţire pe care cădea o rază de soare şi bineînţeles fără să vrea s-a prins drept în ea. Îngrozit, fluturaşul a încercat să se elibereze, luptăndu-se, zbătându-se din toate puterile. Dar cu cât se zvârcolea mai tare, plasa se lipea de el şi mai mult. Păianjenul care ştia cum se zbat victimile sale, făcuse în aşa fel încât plasa să se strângă cu atât mai tare, cu cât se luptau mai mult să scape.
Din fericire, s-a potrivit să treacă prin apropiere o mămăruţă bătrână şi plină de experienţă, care cunoştea multe despre păianjeni. Ea s-a hotărât să-l ajute pe fluturaş să scape. Păianjenul era foarte ocupat cu ţesutul pânzei. Nu dădea prea multă atenţie fluturaşului, fiind sigur că era prostuţ şi prea neajutorat ca să scape, iar plasa bine făcută oricum nu-i dădea voie să se elibereze. Îngrijorată, mămăruţa zbură mai aproape de fluturaş şi îi şopti:
"Nu te zbate, nu te mai lupta cu plasa. Asta o face să se strangă şi mai tare peste tine".
"Dar îmi este atât de frică", s-a văicărit fluturaşul.
"Atunci foloseşte-ţi frica în aşa fel încât să-ţi dea putere". lar apol a continuat:
"Încearcă să înţelegi felul cum eşti prins în plasă şi foloseşte-ţi gura ca să te eliberezi singur. Descurcă-te. Ai această putere de a te elibera singur".
Auzind aceste cuvinte, fluturaşul s-a liniştit şi a încetat să se mai zbată cu disperare în plasă. Luând aminte la vorbele mămăruţei, s-a gândit cum să facă un plan ca să scape. A încercat să-şi amintească tot ceea ce ştia, pentru ca să găsească un mod de a se elibera. Şi a reuţit. Odată scăpat a observat că din păcate, aripioarele lui fuseseră îndoite, şifonate şi zdrenţuite câtă vreme se luptase cu plasa. Însă cu timpul, fluturaşul a reuşit singur să-şi vindece rănile şi suferinta pe care i-o provocase plasa păianjenului. Nu după mult timp, era din nou ca înainte, un fluturaş întreg, fără cusur, frumos şi albastru, căruia ăi plăcea să culeagă polen din florile colorate. Bineînţeles că acum ştia foarte bine că există în această lume şi păianjeni răi, care întind plase şi capcane periculoase. Acum fluturaşul nostru era mai deştept decât păianjenii, avea mai multă experienţă şi putea să zboare liber unde voia.

Bradutul ars

2009-02-16T13:11:00.000-08:00

Fortificarea eului copilului traumatizat

Odată într-o pădure depărtată se afla un brăduţ care nu prea arăta la fel ca ceilalţi copaci, pentru că nu era verde şi dădea impresia că este cu totul lipsit de viaţă. Părea ca şi cum ar fi fost lovit de trăsnet şi de atunci n-ar mai fi crescut deloc. Sau arăta ca şi cum cineva ar fi venit şi i-ar fi retezat ramurile. Ceilalţi copaci de prin partea locului credeau chiar că murise, deşi stătea încă în picioare, pentru că, după cum se ştie, majoritatea copacilor sunt capabili să rămână drepţi multă vreme după ce îi părăseşte viaţa. Numai că ei se înşelau. Foarte adânc înăuntrul său, brăduţul era încă în viaţă. Însă pentru că fusese lovit de un trăsnet care îl arsese, el nu mai ştia cum să crească şi să se dezvolte, cum să devină din nou frumos, cu cetina verde aşa cum erau ceilalţi brazi. Câteodată după ce este ars, un copac se simte ca după un adevărat şoc şi nu-şi mai doreşte să crească, să trăiască sau să fie la fel ca alţi copaci. Aşa că uneori, după şocul unui trăznet, după câte o furtună, copacii încep să creadă că n-o să mai poată creşte niciodată şi că nu Ie mai rămâne nimic alceva de făcut decât să aştepte moartea aşa urâţi şi arşi. Într-o zi, s-a nimerit să treacă pe acolo un pădurar care iubea mult pădurea. Crezând şi el că brăduţul era mort, s-a apucat să-I lovească la rădăcină cu securea, ca să-l taie.
"Vai! Au!" a ţipat copăcelul.
Foarte mirat pădurarul a aruncat o privire de jur împrejur şi a întrebat:
"Hei! Cine-i acolo? Cine strigă?"
"Sunt eu !", a scâncit brăduţul."Ce faci tu mă doare. Nu mă mai lovi!"
"Nu-mi vine să cred", s-a mirat pădurarul. " Mi s-a părut că nu mai ai viaţă în tine. Arăţi mai uscat decât orice uscătură. Eşti ars şi ca vai de tine. Crengile
ţi-s rupte şi nu mai ai cetină deloc. Însă eşti norocos, pentru că eu sunt un
pădurar care iubesc pădurea şi nu mă lasă inima să tai un brăduţ care mai are viaţă în el. Dar te credeam pur şi simplu mort. "
"Nu sunt mort", a scâncit iarăşi brăduţul. "Nici măcar nu sunt bolnav." Pădurarul i-a aruncat o privire plină de îndoială. "Păi dacă nu eşti nici mort, nici bolnav, pentru ce arăţi aşa de jalnic? "
Plin de tristeţe, brădul cel mic a răspuns:
"Nu mai ştiu cum să cresc. Nu mai ştiu cum să fac cetina verde. Nu mai ştiu cum să par din nou viu, pentru că m-a lovit trăsnetul de atâtea ori şi au fost atâtea furtuni în viaţa mea. Pur şi simplu am uitat cum trebuie să fac ca să cresc din nou."
Pădurarul care iubea pădurea şi avea multă experienţă cu copacii, s-a
hotărât imediat să-l ajute pe brăduţ. I-a explicat că mai întâi va trebui să-i înlăture toate părţile arse. Apoi cu multă pricepere, pădurarul s-a apucat să scoată cioturile de crengi uscate, până când toate părţile care erau moarte au fost curăţite şi trunchiul a rămas pregătit pentru a da viaţă unor crengi noi. Bradul cel mic a rămas surprins de faptul că nu simţea de loc nici o durere. Apoi pădurarul a adus îngrăşământ special şi I-a presărat în jurul
copăcelului. S-a asigurat că locul era destul de luminat de soare şi că avea apa necesară. Ca urmare, după aceste îngrijiri, în foarte scurt timp, bradul cel mic a descoperit că el de fapt ştia cum să crească, ştia cum să se dezvolte făcând cetina verde şi bogată. Cu alte cuvinte nu iutase deloc cum să facă pentru ca să se vindece şi să devină la fel de frumos ca ceilalţi copaci din jur. Şi chiar aşa făcea: a dat la iveală mulţi muguraşi fragezi din care au crescut o puzderie de rămurele şi cetină nouă. În scurt timp nici n-ai mai fi zis că a fost vreodată lovit de trăsnet sau ars. Pădurarul era bineînţeles cel mai apropiat prieten al brăduţului. Pentru că pădurarul care iubea atat de mult pădurea I-a ajutat pe copăcel să redevină frumos şi sănătos, micul brad s-a hotărât să facă ceva anume pentru pădurar, ca un semn al prieteniei lor. A dat o umbră atât de deasă, că orice trecător pe potecă se odihnea cu plăcere lângă trunchiul lui, dându-şi seama că pădurarul care a îngrijit acest copac nu putea fi decât un adevărat prieten de încredere.

Baiatul inconjurat de un zid

2009-02-16T13:10:00.000-08:00

- Fortificarea eului copilului traumatizat
- Ieşirea din situaţie

BĂIATUL ÎNCONJURAT DE UN ZID

Demult, odată, s-a născut un copil. Când a crescut destul de mare ca să observe ce se găsea în jurul lui, şi-a dat seama că se născuse în plin război. Cei din jur erau împărţiţi în două tabere. Parcă înebuniseră de tot încercând să se ucudă unii pe alţii. Se luptau din greu. Puştile trăgeau, gloanţele şuierau, tunurile bubuiau îngrozitor, bombe explodau peste tot. Băieţelul era prea mic ca să se poată apăra singur. Nu ştis să lupte şi nu avea nici un chef să tragă cu puşca sau să facă rău rănind pe cineva. Însă pentru că se afla în plin război era şi el nevoit să facă ceva, pentru că altfel l-ar fi putut lovi o bombă, sau vreun glonte şi l-ar fi omorât.
Din această cauză, a construit ziduri de jur împrejurul lui sperând că cele două tabere duşmane nu-l vor observa dacă se ascunde acolo. Credea că dacă se va rămâne neobservat nimeni nu-l va răni cu vreo armă. A folosit tot felul de lemne şi pietre ca să-şi construiască ascunzătoarea. Pentru mai multă siguranţă nu a lăsat loc nici de fereastră, nici pentru uşă. A mai făcut un acoperiş gros şi întunecat. Stătea pitit în adăpostul său şi încerca să fie cât mai liniştit ca să nu-l găsească cineva. Pentru că înauntru nu pătrundea de loc lumina zilei, singurul fel în care putea să-şi dea seama cum trece timpul era simţind temperatura. După cum era cald sau frig, ştia dacă a venit vara sau iarna.
Bineînţeles că se simţea teribil de singur, dar habar nu avea ce altceva ar putea face, pentru că afară, cele două tabere se razboiau încă, iar lui îi era teribil de frică.
Într-o zi, un şoricel s-a strecurat printr-o crăpătură a peretelui şi a început să alerge încoace şi-ncolo prin ascunzătoare. Băiatul l-a observat surprins şi l-a întrebat:
- Cum ai ajuns aici? Credeam că nimeni nu poate pătrunde prin pereţii mei puternici, fără uşă şi ferestre.
- Nu fi prostuţ! i-a răspuns şoricelul! Totdeauna se găseşte o intrare sau o ieşire. Chiar atunci când crezi că ai construit pereţii cei mai groşi, descoperi că ei nu sunt deloc groşi sau de nepătruns! Eşti singur-singurel pe aici? Mi se pare cam aiurea, cam trist şi cam întunecos aici, nu crezi?
- Ba da, răspuns băiatul. Nu-i prea plăcut aici, dar nu ştiu ce să fac altceva, pentru că afară este război şi nu am unde să plec în altă parte.
- Bineînţeles că mai există loc unde să te duci, a zis foarte convins şoricelul. În lumea asta nu este peste tot război. Aici se dă cu adevărat o bătălie. Dacă vom pleca de aici, te vei putea duce într-un alt loc unde nu este război. Pun pariu că o să-ţi placă foarte mult să trăieşti în altă parte. O să te poţi juca, o să faci sport sau orice ai chef, la fel cum fac copiii de vârsta ta.
Aşa că băiatul şi şoricelul s-au aşezat ca să se gândească ce-ar putea face pentru ca băiatul să iasă de după ziduri şi din zona unde se purta războiul. S-au gândit la tot felul de planuri. Mai întâi li s-a părut bine să sape un tunel lung. Numai că asta cerea mai multă putere de muncă decât avea el. Apoi s-au gândit ce s-ar întâmpla dacă băiatul ar ieşi repede afară şi ar lua-o la fugă tare de tot sperând să nu-l lovească nici o bombă în acet timp. Totuşi nici idea aceasta nu părea mai bună ca cealaltă. Atunci şoricelul a făcut o observaţie interesantă:” Ai văzut că atunci când cineva ridică un steag alb în timpul unei bătălii, nimeni nu mai are voie să tragă el, pentru că este un semn internaţional de pace? Steagul alb le dă de înţeles celorlalţi că nu eşti periculos şi că nu vrei să faci rău nimănui. Atunci poţi trece printre tabere neînarmat, fără să păţeşti nimic. ”
Băiatul a rupt o zdrenţă de culoare albă şi a legat-o de un băţ lung. Pe şoricel l-a băgat în buzunar şi tremurând de frică a ieşit dintre pereţii ascunzătorii pe care şi-o construise de jur împrejurul său, fluturând steagul alb. Mergea repede, tot mai repede în timp ce şoricelul din buzunar îi spunea cum să iasă din zona războiului. Cei care se luptau au încercat să-l atragă fiecare de partea sa în război. Dar băiatul a refuzat. Fiecare tabără voia să-l facă să ţină cu cineva şi să lupte împotriva celuilalt, devenind soldat în război. Numai că băiatul era tare sătul de război, era sătul de lupte, era sătul de ură şi mânie. Se săturase şi să stea pitit, singur şi trist după pereţii groşi pe care îi ridicase în jurul său. Băiatul a continuat să meargă până la marginea câmpului de bătălie într-un loc de unde nu se mai lupta nimeni împotriva altcuiva. Nu erau gloanţe, bombe sau alte pericole. A găsit oameni care să aibă grijă de el cu dragoste şi bunăvoinţă. Împreună cu ei a învăţat foarte multe despre el însuşi, despre lumea sa.
Lucrul cel mai important pe care l-a învăţat a fost cum să se ţină departe de războaie, în aşa fel încât să nu mai trebuiască să-şi ridice ziduri de apărare în jurul său.
A priceput că se poate întâmpla să fie şi el furios, dar atunci când furia îl stăpâneşte, înseamnă că a intrat şi el în război.
După ce a reuşit să înveţe toate acestea, lumea a devenit pentru el un loc fericit, care l-a ajutat să uite că a trecut mai demult şi el prin acel război, ascunzându-se după ziduri groase, despre care acum nici nu-şi mai aduce aminte.

Adevaratele bijuterii ale printesei

2009-02-16T13:08:00.000-08:00

Fortificarea eului copilului traumatizat

Adevăratele bijuterii ale prinţesei

Era odată mai demult, o prinţesă mică şi foarte frumoasă, care trăia împreună cu părinţii ei, regele si regina. Ei locuiau împreună înt-run palat minunat. Micuţa prinţesă era foarte fericită. Ea avea o comoară într-o casetă, în care păstra nişte bijuterii strălucitoare de-ţi luau ochii, nu altceva. Erau acolo nenumărate lănţişoare, brăţări şi inele care sclipeau, reflectând toate culorile curcubeului.
Toate bijuteriile erau din aur şi argint, foarte meşteşugit alcătuite.
Trebuie să ştim că micuţa prinţesă ţinea într-un mod cu totul special la caseta cu bijuterii, pentru că erau numai ale ei şi nimeni nu mai avea una la fel. De aceea, oriunde mergea, ea îşi lua neapărat şi caseta cu bijuterii.
Într-o zi însă, nu se ştie cine, a ascuns caseta prinţesei. Biata prinţesă se simţea foarte nenorocită pentru că-i dispăruse caseta şi nu ştia cum ar putea face să o primească înapoi. Era atât de dezamăgită şi supărată, încât a încetat să mai râdă, să se întâlnească şi să se joace cu prietenii ei.
Stătea tot timpul posomorâtă şi închisă în cameră. Cu un cuvânt, prinţesa s-a schimbat de tot. Mama ei, regina, a întrebat-o ce s-a întâmplat, dar ea nu stia cum sa-I explice c acineva I-a ascuns caseta cu comoara, si printesa nu mai avea chef de nimic.
Într-o noapte, în timp ce plângea disperată în camera ei, i-a apărut în faţa ochilor zâna ursitoare care a întrebat-o:
"Ce ţi s-a întâmplat, mică prinţesă?"
"Cineva mi-a ascuns bijuteriile", a suspinat prinţesa cea mica.
" Nu ştiu deloc cum să fac să Ie găsesc".
Auzind aceasta, ursitoarea a zâmbit şi a făcut prinţesei un semn magic cu bagheta ei fermecată, zicând:
"Ceea ce vrei tu să găseşti se află chiar în tine însăţi. Priveşte cu atenţie înlăuntrul tău şi vei găsi adevărate bijuterii la care trebuie să ţii. Mulţi nu-şi dau seama că au această putere de a privi dinăuntru. Ei nu se uită niciodată înlăuntrul sufletelor lor, aşa că nu se cunosc şi nu ştiu ce calităţi au, calităţi care sunt mai preţioase decât orice bijuterie. Dacă ţii la propria ta fiinţă, cu toate calităţile pe care Ie ai, vei avea puterea să te vezi cu ochii minţii tale. Semnul magic pe care I-am făcut asupra ta te va ajuta să descoperi acest lucru."
Zâna şi-a luat rămas bun şi a dispărut deodată, tot aşa cum apăruse.
În chip minunat, exact după prevederile zânei ursitoare, mica prinţesă a descoperit cum să se uite cu ochii minţii înlăuntrul propriului ei suflet şi să descopere acolo o comoară de un cu totul alt fel decât bijuteriile din casetă.
Din ziua aceea , a părăsit camera în care se închisese când era supărată, şi i-a căutat pe ceilalţi copii, cărora să Ie dăruiască prietenia ei.
Din acel moment, plină de fericire că şi-a recuperat adevărata comoară, mica prinţesă n-a mai permis nimănui să i-o fure din suflet, iar toţi ceilalţi o iubeau foarte mult pentru bunătatea ei.

Notă: Dacă spuneţi povestea unui băiat, povestea se va intitula "Adevăratele bijuterii ale prinţului", iar eroul principal va fi un mic prinţ.

O lumina mai ciudata

2009-02-16T12:42:00.000-08:00

Fortificarea eului copilului traumatizat

O lumină mai ciudată

Trăia odată mai demult, un băieţandru mai puţin obişnuit.
Spre deosebire de alţii de vârsta lui, el nu ştia cât de sigur poate fi pe sine şi nu se cunoştea deloc pe sine însuşi. Acest lucru se întâmpla din cauză că era învăluit tot timpul într-o ciudată lumină neagră din cap până în picioare. Indiferent unde mergea, sau unde se afla, lumina cea întunecată îl însoţea peste tot, fără să-i ceară părerea.
Desigur o asemenea lumină întunecată era cel mai ciudat lucru, mai ales pentru că nu oricine putea să o zărească. Totuşi cei care îşi dădeau seama de prezenţa ei, profitau cât puteau de băiat. ÎI umileau, tratându-l în cele mai înjositoare feluri. Ne putem da seama că din cauza acestei lumini negre cu care era înfăşurat fără voia lui, băiatul se simţea copleşit de tristeţe. Era foarte amărât, tăcut şi nu putea deloc să-şi dea seama de deşteptăciunea sau de priceperea lui.
Bietul băiat încercase în fel şi chip să se lepede de lumina aceea neagră. Odată a luat-o la fugă cât îl ţineau picioarele, dar când s-a oprit, lumina neagră era tot acolo, lipită de el. Altă dată s-a căţărat într-un copac înalt şi a rămas acolo mai multe ceasuri, dar când a coborât, lumina ciudat de neagră era tot în jurul său. S-a apucat să ţipe cât îl ţinea gura ca să o alunge, dar degeaba. A încercat să o spele, chiar să o înghită, dar nu ajuta la nimic. Nu o putea da la o parte absolut deloc.
Câte odată se simţea atât de neputincios, încât îngenunchea în faţa altora, implorându-i să-i dea şi lui un pic de putere. Numai că nici cu îngenunchiatul nu a rezolvat nimic, ba chiar mai mult, cei în faţa cărora făcea acest lucru îl tratau cu şi mai mult dispreţ, aşa că nu îl ajutau deloc să scape de lumina cea mizerabil de neagră.
Deja începuse iarna şi se apropia Crăciunul. Băiatul era din ce în ce mai disperat. Într-o zi, nerăbdator să mai aştepte până la Crăciun, s-a pornit la drum să-l caute pe Moş Crăciun. Mai curând să-l roage să-i îndepărteze povara de care nu putea scăpa. L-a găsit şi i-a explicat lui Moş Crăciun că el nu-şi dorea jucării, nu-şi dorea nici un cadou, ci numai să scape de lumina cea neagră, fară de care viaţa lui ar fi putut deveni atât de fericită.
Moş Crăciun i-a promis că va încerca să vadă ce va putea face pentru el. Băiatul a plecat, îndoindu-se puţin în sinea lui că Moş Crăciun îl va ajuta, pentru că de altfel el nici nu prea credea în Moş Crăciun.
În timp ce toată lumea se pregătea bucurându-se de apropierea sărbătorii Crăciunului, băiatul nostru se simţea tot mai împovărat de ciudata lui lumină neagră. În seara de ajun băiatul era convins că Moş Crăciun uitase cu totul de rugămintea lui, aşa că s-a culcat fără a mai avea vreo speranţă să-i fie îndeplinită rugămintea. Însă în acea noapte de sărbători băiatul a avut un vis.
Şi în vis se făcea că auzea un glas dulce şi blând, care îl chema pe nume. Şi-a dat seama imediat că era vocea unui înger, învăluit într-o minunată lumină aurie. Îngerul I-a înştiinţat că a fost trimis anume ca să-i îndeplinească dorinţa şi să-l scape de lumina neagră care îl împovărase atât de mult timp. Zicând acestea, îngerul cel minunat şi-a înălţat braţele, care asemenea unor magneţi foarte puternici au smuls cu totul lumina ciudată şi neagră în care fusese înfăşurat băiatul.
Apoi îngerul i-a spus că lumina neagră nu se mai apropia niciodată de el şi nu-l va mai împovăra. În plus, îngerul a desprins o parte din minunata lui lumină aurie şi a legat-o strâns de scânteia luminoasă care zăcea neştiută şi ascunsă adânc în sufletul băiatului. Îndată ce a facut acet lucru, propria lumină aurie pe care o avea băiatul înăuntrul său a început repede să crească. Era o lumină strălucitoare, exact ca acea a îngerului. După ce a îndeplinit acet lucru, îngerul I-a binecuvântat cu mult drag pe băiat, şi - a luat rămas bun, iar apoi a dispărut.
Băiatul era atât de încântat, că nici nu a mai putut dormi restul nopţii. Se simţea cu totul şi cu totul altfel. Când s-a făcut în sfârşit dimineaţă, a ieşit tiptil din camera lui şi a observat că lângă brăduţul împodobit, Moş Crăciun îi lăsase o muIţime de daruri. A găsit un minunat glob de cristal şi o casetă plină de chei. Mai era acolo şi o oglindă pe care stătea scris:
"Uită-te la mine şi vei vedea adevăratul tău chip".
Băiatul a privit şi nu a mai văzut nici o urmă din lumina neagră.
În zilele care au urmat acelui Crăciun, băiatul şi-a dat seama că cei din jur îl tratau cu totul diferit. Pentru că el însuşi ajunsese să se cunoască, să-şi dea seama că este inteligent, că poate fi sigur pe el. Ca prin minune cei din jurul său îl apreciau la fel de bine. Pe zi ce trecea, băiatul înţelegea tot mai mult ce important este să te accepţi şi să fii mulţumit de tine însuţi.
Acest sentiment dă adevăratul înţeles senzaţiei de încredere în sine şi de putere pe care trebuie să Ie avem. El s-a convins din ce în ce mai mult că avea această putere şi că toate umilinţele sau vorbele urâte pe care trebuia să Ie îndure ţineau de trecut şi nici nu mai merita să se gândească la ele.
Anii s-au scurs unul după altul. Multe sărbatori de Crăciun i-au adus bucurii. Băiatul a devenit un adevărat bărbat. Lumina acea strălucitoare şi aurie care îl învăluia crescu tot mai mult odată cu el. De fiecare dată când îşi împodobea bradul de Crăciun, avea grijă să pună acolo şi un mic îngeraş, care să-I amintească pentru totdeauna că visele pot deveni realitate şi că oamenii se pot schimba.

Notă: Dacă spuneţi povestea unei fetiţe, eroina principală va fi tot o fetiţă.

Metoda Mifne

2009-02-16T12:33:00.000-08:00

Metoda Mifne
Terapie pentru copilul autist si familia sa

Să fii autist nu înseamnă să fii neuman. Însă înseamnă să fii un străin. Înseamnă că ceea ce este normal pentru mine, nu este normal pentru alţi oameni. Sub anumite aspecte, eu sînt foarte prost echipat pentru a putea supravieţui în această lume, precum un extraterestru eşuat fără un manual de orientare... Acordaţi-mi demnitatea de mă cunoaşte în termenii mei- recunoaşteţi faptul că sîntem în mod egal străini unii faţă de ceilalţi, că felul meu de a fi nu este doar o versiune defectă a felului vostru de a fi. Suspendaţi pentru o clipă propriile voastre prezumţii. Definiţi-vă propriii termeni. Lucraţi cu mine pentru a construi punţi între noi.’

Jim Sinclair (1992) persoană cu autism

Copilăria mea seamănă cu un coşmar. Un geam de sticlă mă separa de mama.Vorbeam, plângeam, loveam, strigam din spatele geamului.Nu o puteam atinge.acolo unde aş fi vrut să o ating, să o întâlnesc era vidul.

Sophie
copil autist

1. Argument
M-am confruntat prima data cu autismul în anul 2001. Se numea Mircea. Nu ma privea.Ochii lui rămaneau deschişi şi privirea lui nu se opera nicăieri. Nu surâdea. Era atât de centrat pe sine încât, credea că şi-a greşit destinaţia. Evidentele arătau că era un copil pierdut, nu reacţiona la fel ca ceilalti copii. L-am observat o bună bucată de vreme, era tot ceea ce putem să fac pentru el în acel moment. Orice încercam sa fac cu el era din start sortit eşecului. Simţeam o mare durere în suflet ca nu pot să-l ajut cu nimic … şi acea frustrare m-a determinat să cercetez, să adun informaţii, să studiez…
În activitatea mea de terapeut, am întâlnit mulţi copii autişti. Dorinţa lor de atrăi este permanent zdrobită de o teamă colosală de a exista., ceva ca şi cum “dacă exist mor”. Existenţa constituie pentru ei cel mai mare risc şi în acelaşi tim cea mai mare dorinţă a lor.
Diversele metode pe care le-am încercat în terapia copilului autist vreme de 5 ani au dat rezultate în special în plan cognitiv, dar simţeam că lipseşte ceva şi acel ceva era motivaţia copilului autist de a avea iniţiativă, de a experimenta situaţii noi de viaţă, de a colabora şi de a se implica mai mult în activităţi ludice.
În anul 2006 am găsit ceea ce căutam, un seminar la Predeal ce avea să-mi schimbe complet modul de a gandi despre viaţa şi terapia copilului autist şi a familiei acestuia- Metoda Mifne.

2. Autismul în câteva cuvinte

Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea ‘centrală’ din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste (‘autism/ autistic spectrum disorders’) sau de tulburări pervazive de dezvoltare (pervasive developmental disorders), termenul “oficial” folosit în sistemele internaţionale de clasificare (Diagnostic and Statistic Manual, DSM IV; International Classification of Diseases-ICD 10). Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări clinice, presupuse a fi rezultatul unor disfunctionalităţi de dezvoltare multifactoriale ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sînt încă necunoscute.
Autismul este un handicap psihic care franează dezvoltarea. Copilul devine cu greu autonom. Şchioapătă din punct de vedere afectiv: ori are prea multe emoţii ori nu are destule. Inteligenţa nu este atinsă, doar că nu se poate servi de ea din cauza închiderii sale faţă de lumea exterioară. Poate deveni competent în domeniile în care este dotat.creşte în mod dizarmonic, unele sectoare ale personalităţii sale rămânând foarte puţin dezvoltate, în timp ce altele depăşesc adesea normalul. Se poate spune că păstrează aproape toată viaţa o anumită fragilitate a caracterului şi că are nevoie să fie susţinut de un mediu care să-l înţeleagă şi să-l accepte.

3 . Filosofia Mifne

În anul 1987 a apărut primul model de intervenţie terapeutică pentru copiii cu autism si parintii acestora.
Centrul Mifne din Israel şi Metoda de intervenţie timpurie asupra copilului autist şi familiei acestuia are o experienta de 20 de ani în lucrul cu copilul autist. Centrul şi metoda sunt unice în lume. Selecţia copiilor autişti şi a familiilor acestora se face în funcţie de vârsta copilului, fiind selectaţi copii cu vârste cuprinse între 1 an şi 5 ani.
Intervenţia terapeutică are la bază teoria ataşamentului, scopul principal fiind de a ajuta copilul autist sa aibă percepţie de sine, să înveţe să comunice şi să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui.
Tratamentul este unul intensiv, copilul este însoţit de toţi membrii familiei lui, care participă impreuna cu el la terapie aceasta fiind o condiţie de bază. Fiecare familie are un program terapeutic individual, conceptul de bază al metodei fiind vizualizarea familiei ca ca un nucleu.
Copilul se naşte într-un anumit context familial unic pentru el unde doi oameni din două lumi diferite se unesc pentru a promova ceea ce este comun pentru ei. În timpul formării unui cuplu apar diverese obstacole în special sentimentul de pierdere a independenţei. Familia cu copilul autist mobilizează mijloace comune care provin din propriile lor familii şi foarte des părinţii se confruntă cu o regresie şi nu pot depăşi obstacolele.
Pentru familie , a face faţă unui copil cu nevoi speciale ridică o serie de întrebări: dacă această tulburare este parte a vieţii lor sau ce alte alternative mai există?
De obicei, nu avem conştiinţa ritmului respiraţiei noastre. Oricum, în cazuri excepţionale, cand suntem destresaţi devenim conştienţi de respiraţia noastră şi suntem preocupaţi de asta. Atâta timp cât ritmul este unul neobstrucţionat, noi nu luăm seama de aceasta. Obstrucţionarea şi proasta funcţionare ne conduc la concentrarea atenţiei.
Normele, atât cât ele există, ne permit sa facem faţă activităţilor noastre zilnice, şi ne dau posibitatea să le concentrăm într-o manieră rutinieră.
Când un copil se naşte este confortabil pentru noi să ştim că acesta este “întreg”, “normal”. Avem nevoie pe loc de asigurări ca totul este bine. Ca parinţi, deseori ne surprindem examinând dezvoltarea motorie, emoţionala, intelectuală şi a limbajului copilului nostru.
Un copil cu nevoi speciale prezintă membrilor familiei lui o situaţie dificilă care le este nefamiliară şi le provoacă anxietate. Când diagnosticul din spectrul autismului este primit, copilul cu nevoi speciale devine centrul preocupărilor membrilor familiei. Energia părinţilor este canalizată către găsirea de soluţii. Dintr-o dată procesul normal de dezvoltare, care pâna acum a permis membrilor familiei să interacţioneze făra a acorda atenţie unor condiţii speciale, este fărmiţat. Un obstacol dintr-o dată a apărut în viaţa lor. Părinţii se surprind concentrându-se pe problemă, trăindu-şi viaţa în jurul copilului special şi experimentând un discomfort, nelinişte interioară în care negarea, speranţa şi ambiţia coexistă – sentimente amestecate care oscilează între disperare şi atotputernicie.
De obicei, cand copilul este dus la cresă, situaţia lui devine foarte evidentă, atunci cand comparaţia este facută cu copii de vârsta lui şi accentul cade pe ceea ce apare ca fiind neobişnuit la el.
Vieţile părinţilor se schimbă iar aceste schimbări în curând vor începe să afecteze toţi membri familiei.
Factorul timp este vital. Părinţii se confruntă cu decizii pe care trebuie sa le ia în momente critice, ca de exemplu să aleagă o creşă pentru copilul lor, să-şi integreze copilul într-un program social, iar apoi să găsească un loc pentru el la şcoală care va lua în considerare nevoile lui speciale şi va ţine cont de ele.
Cu toate acestea parintii sunt în general ajutaţi şi sprijiniţi de profesionişti şi servicii sociale, timpul care trece nu reuşeşte să aducă o vindecare, iar sentimentele părintilor de izolare şi neputinţă se adaugă în contextul situaţiei în care se află.
Programul de interveţie timpurie Mifne este un proces secvenţial care include trei segmente:
Primul segment: “Incubatorul terapeutic” cuprinde o perioadă de trei săptămâni de tratament care implică participarea întregului nucleu familial.
Tratamentul dinamic include terapie individuală unu la unu pentru copilul autist, terapie de cuplu şi terapie de familie. De asemenea include dialoguri şi discuţii, precum şi sesiuni de lucru intensive.
Tratamentul abordează şi dezvoltarea deprinderilor sociale şi cognitive la copilul care demonstrează că este pregătit pentru aceasta.
Al doilea segement: Tratamentul de baza de acasă în timpul căruia familia primeşte suport si supervizare clinică de la un terapeut desemnat de Centrul Mifne. Cele mai multe familii aleg să continue terapia individuală pentru copilul lor pâna cand devine evident faptul că copilul este gata pentru integrarea sociala.
Al treilea segment: integrarea socială cu intrarea în învaţământul de masă devine un scop principal, cu obstacolele sale inerente.
Sa ajuţi părinţii este o abilitate profesională în câmpul educatiei, care consideră aceasta o provocare şi o valoroasă misiune să integrezi copii cu nevoi speciale împreuna cu copii normali. Acest efort li se prezinta ca fiind plin de întrebări şi dileme precum şi o stradanie extraordinară care cere determinare, perseverenţă în programul zilnic şi devotement de dragul progresului copilului.Ei merita sa fie ajutati cu fiecare pas al drumului ce-l urmează.
Programul de integrare timpurie Mifne încearcă mai întâi să spargă barierele în comunicare şi să scoată copilul din izolare.
Integrarea totală este un proces gradual care încet încurajează creşterea interacţiunii sociale, constientizând copilul şi colegii lui de plăcerea de a se juca împreuna. Aceasta cere multă pregătire.
Pentru a facilita procesul de integrare, Centrul Mifne este deschis sa ofere asistenţă profesioniştilor din domeniul educaţiei care lucrează cu copii care au fost în tratament in Israel.

4. Intervenţia terapeutică asupra copilului autist

Familia este percepută ca un nucleu, ca un întreg, iar intervenţia terapeutică se face pe copil si pe fiecare membru al familiei lui.
Terapia scurtă dă posibilitatea familiei de a reflecta asupra lor pentru a înţelege nevoile lor şi ale copilului lor, oferindu-le posibilitatea de a înţelege paşii ce trebuiesc urmaţi în recuperarea copilului lor.
Părinţii au cea mai mare responsabilitate în demersul acestui tratament. Ei învaţă cum trebuie sa creeze un mediu propice satisfacerii nevoilor copilului lor. Fraţii copilului autist participă şi ei la terapie învăţând să înbunătăţească calitatea comunicării cu copilul autist.
Programul se adresează nevoilor particulare ale familiei şi e destinat sa se potrivească nivelului de dezvoltare a copilului.
Intervenţia terapeutică se bazează pe tehnici de joc într-o cameră special amenajată, securizantă, care să reducă pe cât posibil teama, anxietatea copilului autist. Se urmăreşte crearea încrederii în sine, stimularea curiozităţii copilului, încurajarea dorinţei de a colabora cu terapeuţii şi cu părinţii, creşterea motivaţiei şi stimularea senzorială (hidroterapie si hipoterapie) în funcţie de necesităţile copilului. Atitudinea este una necondiţionată, programul nestimulând pedeapsa şi recompense.
In camera de joacă copilul urmăreşte toate iniţiativele terapeutului şi reacţionează la provocarile adultului. Terapeuţii urmarestc orice răspuns al copilului şi iau în calcul şi răspunsurile bizare până la stabilirea reciprocă a relaţiei.
Copilul are control asupra activităţii care se desfăşoară în camera de terapie, fapt ce-I conferă încredere în a se exprima spontan şi emotional. Autistul înţelege doar anumite părţi din mediu, percepe diferit lumea în care creşte.
În sala de tratament se urmăreşte identificarea capacităţilor şi abilităţilor care există în copil prin intremediul plăcerii pe care o găseşte în orice joc. Se urmăreşte de asemenea dezvoltarea comunicării între părinţi şi copilul autist, precum şi legătura de ataşament dintre ei.
Sala de joacă este în aşa fel amenajată încât copilul autist are senzaţia de siguranţă, diminuându-i din teama pe care o experimentează în viaţa de zi cu zi.Copilul petrece în această sală 8 ore pe zi. Aici se pun bazele comunicării dintre terapeut şi copil, aici copilul învaţă să se joace, acumulând încredere în el. Activitatea de joc cu terapeutul contribuie la creşterea stimei de sine a copilului. În timpul şedinţelor de terapie copilul se concentrează foarte mult asupra treapeutului, relaţia dintre cei doi fiind foarte importantă. Copilul capătă încredere în treapeut şi devine încrezător, având curaj să desfăşoare diverse activităţi în cooperare cu terapeutul.
Sunt urmărite răspunsurile sociale, contactul vizual măsurat în fiecare oră de terapie, sunt încurajate sunetele diferite pentru a nu încuraja ecolalia. De asemenea contactul fizic este dominant în procesul terapeutic care are ca scop echilibrarea sensibilităţilor copilului faţă de contactul fizic şi social uman.
Sala este prevăzută cu geamuri iar părinţii pot vedea ce face copilul 8 ore pe zi. Părinţii învaţă modalităţi de a se apropia de copilul lor, urmând să fie întroduşi apoi, rând pe rând, în sala de joacă unde se vor afla singuri cu copilul şi vor experimenta momente plăcute cu copilul lor.
Problemele de alimentaţie sunt tratate în procesul terapeutic, cunoscut fiind faptul ca cei mai mulţi copii autişti refuză hrana, au probleme de masticaţie şi înghiţire sau fac fixaţie pe anumite alimente. În acest mod se intervine şi asupra hiperactivităţii, deoarece dieta condiţionează hiperactivitatea.
Asupra alimentatiei se urmăresc 4 direcţii importante: valoarea nutriţională, fixaţiile alimentare şi implicaţiile acestora, legătura dintre activitatea muşchilor maxilarului şi dezvoltarea limbajului, tendinţa membrilor familei de a-l hrăni.
După trei săptămâni de tratament intensiv la Centrul Mifne, 8 ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, familiile primesc supervizare acasă, iar după încă 6 luni de terapie acasă cu copilul respectând aceeaşi “reţetă” se alege o gradiniţă care să se adapteze nevoilor copilului.
Este un process de durata care se întinde pe câţiva ani.

5. Intervenţia terapeutic specifică asupra părinţilor
Mediul familial este primul mediu social în care ia naştere şi se desfăşoara viaţa oricărui copil.
Primirea diagnosticului de autism infantil pentru copilul lor este o lovitura extrem de grea pentru parinţi care timp îndelungat spera ca cei avizaţi sa greşeasca si trecerea timpului să infirme diagnosticul primit.
De cele mai multe ori, tot ceea ce presupune dinamica familială (afectivitate, statusuri şi roluri, relaţionare) este modificat, predominant negativ, în momentul în care unul dintre copii este diagnosticat cu autism infantil. Boala are o încărcătură emoţională, atât pentru copil, cât şi pentru familia lui. Pentru copil, constituie o ameninţare la adresa integrităţii sale, ceea ce poate suscita temeri profunde. Pentru părinţi, boala este un echivalent al morţii, aceştia nu mai pot investi în copilul lor, nici să facă vreun proiect în legătură cu el, este alterată proiecţia în viitor. Statusul de părinte cu copil autist este încă asociat cu sentimentul de culpabilitate şi păstrează conotaţiile stigmatizare. Mai mult, autismul în familie antrenează uneori scoaterea la iveală a unor secrete privind anumite episoade din viaţa privată, ceea ce se adaugă la drama familială pe cale să se trăiască. Toate aceste manifestări de angoasă se estompează cu timpul la majoritatea părinţilor, atunci când se constată că starea de sănătate a copilului se stabilizează sau se ameliorează graţie tratamentelor existente. În cazul multor familii, viaţa de zi cu zi se concentrează în jurul bolii şi, chiar dacă copilul se simte bine, părinţii au tendinţa de a-l hiperproteja, accentuând astfel statutul de "bolnav" al copilului, în detrimentul dezvoltării unor conduite fireşti pentru vârstă şi preocupările lui. Existenţa altor fraţi, poate duce în principal la neglijarea emoţională a acestora. Aceştia pot să dezvolte sentimente depresive, gelozie şi agresivitate faţă de restul familiei, se simt diferiţi, chiar străini, sunt cumva în afara "normalului", care în acest context presupune să fii bolnav şi să beneficiezi de îngrijiri speciale; uneori chiar se simt "vinovaţi" că sunt sănătoşi. Ei ajung să-şi concureze afectiv fratele bolnav sau se reorientează către alte persoane, din familia extinsă (de obicei bunici, alte rude) sau din afara familiei (colegi, grup de prieteni). Şi relaţia maritală are de suferit în cazul familiilor ce au un copil autist. Există familii în care relaţia dintre cei doi parteneri se consolidează (pentru a face faţă agresiunilor externe), dispun de resurse de adaptare, se susţin reciproc şi-şi împart responsabilităţile. Dar, de cele mai multe ori, viaţa de familie este perturbată, întreg universul familial centrându-se pe copilul bolnav, iar comunicarea - cu copilul, sau cu ceilalţi membri din familie - se reduce preponderent la subiectele aferente bolii.
Doi adulţi din două lumi diferite se căsătoresc cu scopul de a crea o singură unitate. Ei formează o „culoare” unică. Această culoare deosebeşte membrii familiei de altă familie şi face mai puternică legătura dintre ei. Caracteristicile familiei sunt transmise prin educaţie familială. Orice supărare conturbă echilibrul familei, schimbările interne si externe din familie subminează stabilitatea ei (naşterea unui copil, boala, divorţul, schimbarea locului de muncă).
Atunci când echilibrul familial este conturbat familia are tendinţa de a alege un membru al ei care să poarte povara tensiunii. Familia care permite unui membru al ei să-şi asume responsabilitatea acelei dificultăţi, păstrează echilibrul familiei prin alegerea unui „ţap ispăşitor” care să preia întreaga responsabilitate.
Mifne insistă asupra întregului nucleu familial. Părinţii sunt înclinaţi să vorbească mai mult de tulburare decât de copil, iar de multe ori comportamentul copilului va fi iertat pe motivul milei. Atitudinea defensivă a părinţilor vor cauza întârzieri în dezvoltarea copilului deoarece copilul este împiedicat să-şi folosească abilităţilr moştenite.
Opinia celor mai mulţi este că o schimbare în familia copilului autist este foarte greu de produs. Terapia impune cu necesitate credinţa terapeutului în schimbare, care are atribuţia de a produce schimbarea.
Familia are o stare emoţională complexă, invaliditatea e acceptată de părinţi ca fiind o stare fixă, împiedicând terapia afectivă. Credinţa în schimbare a părintelui este data de lupta dintre a crede în şansă şi autorealizare.
Copilul cu nevoi speciale este „umbra” concentrată a întregii familii. Părinţii folosesc proiecţii atunci când identifică la copil caracteristici neacceptate la ei, acele caracteristici negative. Pentru ca o persoană să fie conştientă de părţile întunecate ale personalităţii sale el are nevoie de o cunoaştere de sine profundă. Această cunoaştere de sine se face cu mare durere. Acest proces nu e deloc simplu pentru că apare opoziţia din partea părintelui.
Terapia cu părinţii îi determină pe acestia să îşi cunoască umbrele. Acesta e un stadiu de deschidere a minţii părinţilor. Cuplul de părinţi al copilului autist suferă crize care ameninţă unitatea familiei, îi distanţează, dând uneori vina unul pe celălalt. In timpul terapiei apar situaţii stresante care sunt concretizate de reîntoarcerea trecutului fiecărui părinte.
Părinţii se simt victime. Terapia Mifne işi propune să trateze victimizarea pentru că aceasta e o cauză pentru furia lor prelungita şi un obstacol în calea asigurarii dezvoltării armonioase a copilului lor. O familie ce se află într-o stare de agitaţie marcantă e pe cale să işi piardă echilibrul, confruntându-se cu lipsa stabilităţii şi o stare de confuzie generală. Toate aceste îi împiedică să observe reacţiile copilului, abilităţile lui şi progresele pe care le face.
Întâlnirile cu părinţii au ca scop localizarea emoţiilor lor pentru a-i ajuta să devină mai puternici.
Terapia cu părinţii presupune două direcţii: una verticală făcându-i să devină conştienţi de sine şi de problemele lor şi una pe orizontală determinându-i să asilileze situaţii diferite si metode diferite de a acţiona asupra copilului lor (observare, discuţii, experienţe practice).
Atât psihoterapia individuală cât şi cea familială oferă două avantaje: un mod de abordare a tratamentului şi o manieră de a întelege comportamentul uman. Ca modele de abordare terapeutică, ambele tipuri de terapii au virtuţile lor speciale.
Terapia individuală pune la dispozitie atentia concentrată de a ajuta părintele să facă fată propriilor framântari şi să devină mai întreg, sa se realizeze. Terapeuţii adepţi ai abordarii individuale au recunoscut întotdeauna importanţa vietii de familie în conturarea personalitatii, au presupus ca aceste influenţe sunt internalizate şi ca dinamică intrapsihică devine forţa dominantă în controlul comportamentului. De aceea, tratamentul trebuie orientat catre persoană şi către propria ei construcţie personală.
Terapeutii cred că forţele dominante în vieţile părinţilor sunt localizate în afara vietii lor, în familie. Terapia ce se bazează pe aceste concepţii este orientată spre organizarea familială şi schimbarea acesteia. Când organizarea familială se transformă, viaţa fiecărui membru al familiei este afectată corespunzător.
Afirmaţia că, modificând o familie schimbăm viaţa fiecăruia dintre membri, este foarte importantă şi trebuie elaborată. Terapia familială nu are de-a face numai cu schimbarea pacientului individual în context. Terapia familială determină modificări asupra întregii familii; în acest fel, beneficiile pot fi de lungă durată pentru că fiecare membru al familiei este schimbat şi continuă să exercite asupra celorlalţi influenţe sincronice.
O situaţie recunoscută ca mentinând problemele într-o familie sunt triadele si triunghiularizarile conform cărora în condiţiile în care conflictul între doua persoane escaladează dincolo de un punct critic, o a treia persoană intervine pentru a stabili echilibrul. Terapia de familie provoacă schimbarea acestui ciclu homeostatic modificând pattern-ul de relaţie între membrii familiei. Sunt depasite dublele legaturi (G. Bateson) si este analizată metacomunicarea. Recunoscând importanţa şi succesiunea etapelor în ciclul vietii de familie, într-o sedinta terapeutică se identifică punctele tranzitorii critice care conduc la schimbarea dinamicii emoţionale, a credintelor cât şi a structurii familiale.
Curentul strategic al terapiei de familie presupune realizarea unui plan pe baza unei probleme formulate, intervenţia, feedback-ul şi ajustarea, trasând sarcini directe si paradoxale familiilor. Pe tot parcursul terapiei, terapeutul nu este un expert şi încearca sa-şi mentină neutralitatea în raport cu toti membrii familiei.

4. Concluzii
In urma terapiei 73 % dintre copii au fost integraţi în învăţămantul de masă cu nivel înalt de a învăţa şi comunica, 6% se află încă în tratament, 11% dintre ei au renunţat la terapie acasă, iar 10% dintre ei sunt în centre speciale de invăţământ datorită nivelului scăzut de învăţare.
Între anii 1987-1999 un număr de 23 de copii au fost tratati la centrul Mifne, Rosch Pinna, Israel, fiind asistaţi îainte şi după tratament. Studiul comparativ a evidenţiat îmbunătăţiri remarcabile.
În anul 2006, doi copii diagnosticaţi cu autism , de 3 ani respectiv 4 ani , din Piatra Neamţ, au fost acceptaţi şi au beneficiat de terapie pentu ei şi familiile lor la Centrul Mifne din Israel. Ambele familii au fost însoţite de doi psihologi care împreună cu alţi terapeuţi continuă terapia intensivă acasă. Unul dintre copii frecventează acum grădiniţa de masă.

Bibliografie
1. Mifne Clinical Team. (2002) - The “Mifne” Approach – Post-treatment social integration of children with contact and communication disorder, Israel
2. Mitrofan, I ; Vasile,D. (2001) - Terapii de familie - Editura SPER, Bucureşti 3. Calinescu, M. (2003) – Portretul lui M – Editura Polirom, Bucureşti
4. Genevieve, F.(2002) – O lume diferită – Editura Triade, Cluj-Napoca